Am văzut, vă recomand (XXIX): “Inglourious Basterds”
Până unde poate merge arta în rescrierea istoriei? Până unde vrea ea. Ficţiunea e cel mai răsfăţat copil al oamenilor. I se permite orice.
Dar nu ar trebui, totuşi, să existe o etică minimală a ficţiunii? Ok, ştim, imaginaţia n-are frontiere; dar, de pildă, un regizor de film: are voie să ne manipuleze cum vrea el? Chiar aşa? 
Şi care-i problema?, zice Tarantino. Dacă propaganda politică minte prin definiţie, dacă oamenii ajung să se ucidă fără nici o remuşcare în numele ei, dacă îi e permis realităţii să anuleze adevărul, aşa cum a fost el, de ce să nu lăsăm ficţiunea să ne şi să se răzbune într-o sală de cinema, doar aşa, pentru vreo două ore, timp în care convenţia dintre creator şi spectator e limpede, iar moartea e doar o simulare?
“Inglourious Basterds” e o demonstraţie strălucită despre cum poate un regizor să te transporte din scaunul în care stai în lăuntrul poveştii de pe ecran, şi înapoi, şi tot aşa, într-o alternanţă pe care el vrea să o conştientizezi. De la tensiunea întreţinută şi sporită magistral în “capitolul întâi” al filmului, când te temi la modul fizic pentru viaţa evreilor ascunşi, Tarantino te retrimite în propria realitate de cinefil încântat odată cu spumosul discurs în accent sudist pe care locotenentul american Aldo Raine li-l ţine viitorilor deţinători de scalpuri naziste.
Mai apoi, când Shosanna îl reîntâlneşte la restaurant pe colonelul SS Hans Landa – cel care, în primul capitol, o lăsase să fugă cu relaxarea pisicii care ştie că oricum îşi va prinde şoarecele din nou -, tu, spectatorul, eşti din nou cu inima-n gât – o recunoaşte, n-o recunoaşte?, dar regizorul nu te lasă îngrijorat şi, fără nici o pregătire, la un moment dat îţi reaminteşte că doar se joacă, ridicând camera de filmare deasupra zidurilor unei încăperi. Nu există nici un tavan, nu uita, totul e un decor. Ne relaxăm, ok?
Meta-cinema, ăsta e nivelul la care a ajuns Tarantino (foto). Râde de tine, jonglează cu stările tale, fragilul cinefil, şi nici măcar nu ţi-o ascunde. Râde de Hollywood – implicit, şi de sine -, cu ale sale pretenţii că te face să visezi frumos. Râde de morga istoriei (grozavă, semantica!), de băţoşenia celor care se iau în serios şi ajung ba să omoare, ba să justifice omorurile.
Dacă-i ştii secretele, dacă-i domini puterea şi-i controlezi tehnicile, filmul poate fi folosit în orice scop, pentru că oamenilor nu numai că le plac poveştile, dar le şi cred. Îşi doresc să se stingă lumina şi să uite de ei.
Şi-atunci nu mai contează nici adevărul istoric, nici manipularea, nici binele, nici răul. Şi-atunci poţi să ajungi unde vrei, şi-atunci îţi împlineşti orice fantezie.
Şi-atunci, evreii îl ciuruiesc pe Hitler într-un cinema. Ce poate fi mai istoric decât asta? Ce poate fi mai hollywoodian? Şi care-i problema?
*
P.S.1: Nu pot să nu scriu măcar o frază despre excepţionalul rol pe care îl face Christoph Waltz (colonelul Landa). E atât de bun, încât ar merita Oscarul nu numai pentru rol secundar, ci şi pentru cel principal.
P.S.2: O cronică profesionistă a filmului, cu viziune şi trimiteri neaşteptate, puteţi citi la Cinesseur.
Foto: daily.greencine.comTweet
It’s like the best movie ever. Mie mi s-au parut magistrale exact episoadele de care vorbesti, colonelul Landa il face mic pe Brad Pitt, adica e mai important decat megastarul, el construieste tensiunea de-a lungul intregului film. Ma bucur ca a luat Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar.
In plus, catharsisul de a-l vedea pe hitler-unul dintre cei mai mari criminali ai umanitatii- mort, il reconfirma pe tarantino. Bashca ipoteza-intriga e bestiala: comando-ul de evrei-apashi valorifica o alta intrebare cliseu a posteritatii si anume, cum de nu a existat o rezistenta notabila in randul evreilor masacrati de nazisti? Iar Tarantino rescrie istoria asa cum ar fi trebuit sa fie…:D i’m a fan…
[...] afla mai mult: Am văzut, vă recomand (XXIX): “Inglourious Basterds” [...]
bia: hai că şi Brăduţ s-a descurcat bine de tot. a dovedit înc-odată (după rolul din Twelve Monkeys)că nu e doar un accident genetic fericit dpdv fizic. mai ştie şi ceva actorie
doar că Oscarul va merge la Avatar, parcă văd.
@Laura, Licurici, să știi că Brad Pitt nu e de Oscar, dar (am scris si eu un minuscul post pe tema asta (http://cinemafotomedia.wordpress.com/2009/09/06/tarantino-you-basterd/) mai mult ca sigur că Christopher Waltz (alias Hans Landa) va lua un Oscar pentru rol secundar (pe pariu!).
Iar Cameron va lua restul, best movie, best fx, best director.
doru: drept, nu e de chiar de Oscar şi cred că nici nu o să-l ia curând, din păcate. partea proastă cu el e că e prea frumos şi asta nu-l ajută în faţa lumii. cum adică, şi frumos şi talentat? nu se poate, nu?
)
oricum, eu pe tarantino l-aş premia de tura asta, nu pe cameron.
ps: am citit postul tău mai demult
@ laura bradutz face un rol tare si in snatch. si vai, in burn after reading e demential… deci cu siguranra nu e un accident. omul joaca
Laura, Cru: Da, rol super-credibil si iesit din tipare face (Brad Pitt) in Burn After Reading (si a luat BAFTA ptr cel mai bun actor), care il arata capabil de roluri in care sa nu fie doar ”pretty face”. Subscriu si astept mai multe – am inteles ca acum lucreaza la The Tree of Life.
Inglorious Basterds e plăcere pură.
M-am uitat la el cu sufletul la gură şi m-am distrat pe cinste, am fost în suspans şi am râs la italiana lui Brad Pitt.
E pe lista filmelor mele favorite.
@ Doru pai si snatch? numa’ sa trebuiasca sa ai accentul ala tot timpul cat vorbesti?
he-s an actor. really 
vezi ca ai dezvaluit tot farmecul filmului…ai zis de hitler ca e ciuruit de evrei…
Blogdeprost: Ai dreptate, într-un fel. Dar şi finalul ideii mele depindea de asta
Pe de altă parte, filmul merită să fie văzut oricum, nu pierzi nimic dacă ştii ce păţeşte “Hitler”. (Sau îmi găsesc scuze? 
)
uite si alte recomandari
http://ivcelnaiv.blogspot.com/search/label/recomandez
Ivcelnaiv: Bine ai venit şi mulţumesc!
Dupa parerea mea, Tarantino (“Inglorious”) si Cameron (“Avatar”)nici nu ar trebui sa concureze la aceleasi categorii. Adica… putem vorbi despre regie la Cameron cum vorbim despre regie la Tarantino? Not really… Da, “Avatar” e altceva, respectiv un film facut altfel, dar replicile, actiunea, personajele nu se compara, sunt tare subtirele, uneori chiar de ras, credeam ca ma uit la ceva parodie. Pe cand Tarantino… el e mereu “altceva”, in toate privintele
Nu m-as mai duce sa vad o data “Avatar”, dar “Inglorious Basterds” l-as lua pe dvd, in original 
Mi s-ar parea putin deplasat sa-l vad castigand Oscaruri, dar, ma rog, e vorba de americani.
PS: despre “Avatar” vorbeam cand am zis ca mi s-ar parea deplasat sa castige Oscaruri
Dar, pe de alta parte, si Tarantino e din alta categorie decat cele care iau de obicei premii…
Mad: Tocmai s-a anunţat că ambele sunt nominalizate la “cel mai bun film”.
Era de asteptat, eu am zis doar ca, intr-o lume normala, nu ar avea ce sa caute una langa alta… e ca si cand ai compara mere cu portocale, pe motiv ca toate sunt fructe. Oricum, daca ia Tarantino Oscarul, e doar pentru ca l-a impuscat pe Hitler
doar stim cu totii cine sunt cei care iau deciziile in SUA si in lume in general 
@ Mad – bun pronosticul
) adica pertinent
Ma bucur c-am avut aceeasi impresie cu a ta, Mihnea.
Tarantino e singurul, alaturi de Chaplin, dupa parerea mea, care face misto de istorie de pe soclul inalt al platoului de filmare. Dictatorul si Inglorious Basterds sunt din aceeasi specie, chiar familie de filme.
Dpv al mijloacelor de expresie, desigur ca ultimul e mai plin si mai bogat – doar am evoluat cu totii atata. Dar cred ca daca Chaplin ar fi trait in anii 2000, ar fi facut acelasi gen de film.
…prima parte – de fapt cam primele doua treimi a fost bun. Finalul, insa, mi-a lasat asa, un gust de neterminat, fasait, lesinat. Ma asteptam la ceva apoteotic, pe masura restului. Waltz foarte bun, da!
Pang: Gând la gând
Fumi: Depinde ce înţelegi prin apoteoză