Fotografiile de presă ale anului 2009
Suferinţa, moartea şi atrocităţile domină ediţia 2010 a celui mai important concurs mondial dedicat fotografiei de presă – World Press Photo of the Year.
Omorurile, reprimările unor demonstraţii, bombardamentele şi schimburile de focuri – petrecute în Afganistan, Fâşia Gaza, Guineea Bissau, Madagascar, Somalia şi Iran – au “câştigat” 16 din cele 19 premii decernate la categoriile Spot News, General News şi People in the News.
Fotografia de presă a anului 2009, realizată de freelancerul italian Pietro Masturzo, surprinde femei din Teheran strigând noaptea de pe acoperişuri, în timpul masivelor proteste de după alegerile prezidenţiale din luna iunie.
Sunt cutremurătoare seriile de imagini realizate la un bombardament din Gaza, la îngroparea şi uciderea cu pietre a unui bărbat somalez sau la tranşarea unui elefant în Zimbabwe.
Trecând la categorii mai luminoase, îmi plac două instantanee excepţionale: locul 2 de la categoria Sports Features – un bombardier aflat deasupra stadionului Rose Bowl, fotografiat de sus, şi locul 1 de la categoria Nature – o imagine din apă a unui pescăruş care dă iama între peşti.
World Press Photo of the Year este organizat anual de fundaţia non-profit World Press Photo, cu sediul la Amsterdam. Fundaţia e sponsorizată de Canon şi TNT şi mai beneficiază de finanţare din partea loteriei olandeze.
Foto: pietromasturzo.comTweet
Cred ca avem si romani printre eroii din fotografii, s-ar putea sa se vorbeasca romaneste in acea tabara de tigani din Italia..
nu putem sa spunem mai degraba ca suferinta, moartea si atrocitatile domina lumea in care traim? (daca e sa nu ne mai uitam la pozele asta in felul: of, iar castiga poze cu sange?)
Andreea: Putem să spunem, dar eu nu cred asta, aşa că m-am uitat la poze în felul meu
nu înţeleg cum au putut să îl premieze pe cel care a fotografiat somalezul omorât cu pietre!! ăla a stat şi a făcut poze cum un om e ucis în loc să intervină. şi, culmea, ia premiu!! mi se pare imoral şi degradant să premiezi astfel de poze. ar trebui să existe nişte reguli ale bunului simţ şi aici.
e aceeaşi situaţie ca şi în cazul lui kevin carter, care a luat pullitzer pt fotografia cu vulturul care aşteaptă să moară acel copil rahitic. carter a făcut poza, după care a plecat, lăsând copilul acolo. la câteva luni s-a sinucis, dar ce folos?
Laura: Nu înţeleg de ce să nu fi fotografiat acea execuţie. Cum să intervină? Era, probabil, o sentinţă pusă în aplicare. Fotografiind, a făcut mai mult decât dacă ar fi încercat s-o împiedice: a spus lumii întregi că aşa ceva există.
din fericire, la noi in tara e liniste si frumos si suntem atat de departe de lumile alea in care violentele sunt la ordinea zilei incat nici nu putem sa empatizam. cred ca fotografii care se duc acolo si spun lumii intregi ca asa ceva exista, cum tu ai spus, trebuie rasplatiti. si cred ca povestile astea trebuie spuse over and over again, ca sa ajunga la cei care pot ajuta, ca sa existe reactie, ca sa fie oprite.
poza lui carter arata foametea care era in sudul sudanului in 94. probabil ca fotografia aia a atras un pic mai mult atentia asupra ce se intampla in tara asta, si poate multi copii de acolo au primit de mancare, ca urmare. cat despre sinuciderea lui, in biletul de adio vorbeste despre mai multe lucruri, plus ca lua si medicamente. “I am depressed … without phone … money for rent … money for child support … money for debts … money!!! … I am haunted by the vivid memories of killings and corpses and anger and pain … of starving or wounded children, of trigger-happy madmen, often police, of killer executioners…I have gone to join Ken if I am that lucky.” (ken e prietenul lui care murise cu cateva luni in urma)
fiecare tre sa-si faca treaba in lumea asta. fotojurnalistul nu poate sa adopte toti copii care mor de foame, nici sa-i hraneasca, din pacate. (desi ti se rupe sufletul si la cat sunt de frumosi, chiar iti vine sa-i iei acasa) dar poate sa arate: uite, sunt copii care mor de foame. cei care aveti de unde si cum, faceti ceva! si uneori se face.
Oriunde e si un strop de speranta. E in ochii aia din fotografia de pe locul 2, la Art & Entertainment.
mihnea: tu ai fi stat să faci acea fotografie? ai fi putut să te uiţi prin obiectiv şi să aştepţi momentul bun ca să dai click în timp ce unul e omorât cu pietre? indiferent că era sentinţă sau nu.
@ Laura: Raspund si eu, nu in locul lui Mihnea da’ asa-mi veni – da, as fi fotografiat daca si pentru ca nu as fi avut altceva mai bun de facut – logic si rational nu puteam, cel mult sa intervin, sa fiu arestat, eventual maltratat sau omorat si oricum nu puteam sa impiedic executia, evaluandu-mi la modul decent aptitudinile de salvator al omenirii.
Mi se pare evident ca o fotografie de acest fel va opri, mai devreme sau mai tarziu, prin impact, forta a protestelor samd acest tip barbar de executii. Sooner or later – this is it.
“Cum bine subliniază şi Mihnea Măruţă pe blogul său, unde am şi descoperit ştirea, violenţele şi moartea domină tematica lucrărilor înscrise anul trecut.”
Recomandările mele mai includ, printre altele, seria de portrete Senegalese Wrestlers si Ceci, dansatoarea de tango.
De aici: http://decuv.blogspot.com/2010/02/fotografia-de-presa-anului-2009.html
pang: care este atunci diferenţa între seria asta şi documentarul cu sinuciderea asistată, dat mai demult pe tv, pe care, din câte îmi amintesc, Mihnea îl condamna? nu e tot moarte scoasă pe tarabe? documentarul a adus audienţă şi bani, seria asta un premiu care, în final, tot bani aduce. asta e mai ştire ca aia, aşa cuantifici? unde te opreşti, totuşi? care e limita?
în opinia mea, chestia cu “lumea trebuie să ştie” sau “ceva se va schimba” nu se justifică. pt că lumea ştie de ani de zile că regimul islamic militar din somalia îşi execută astfel cetăţenii, amnesty international tot zice şi zice, dar degeaba. se va schimba ceva doar când marile puteri vor dori schimbarea, când vor fi interesate direct. poza asta nu le va întoarce lor agenda pe dos, crede-mă.
nu ştiu, poate nu explic eu destul de limpede ce simt. dar mi se pare cinic, inuman, imoral sau cum vrei tu să spui ca un om să fotografieze astfel de momente. nu înţeleg cum poate să stea să se uite prin obiectivul ăla şi să dea click. şi mă întreb când scoate pozele ălea pe hârtie ce îi trece prin cap prima dată – “hmm, bună lumină am avut!”??
şi, cireaşa de pe tort, nici măcar nu a luat premiul 1 seria asta. probabil nu au fost bine încadrate. sau a ratat triunghiul de aur, cum ar veni.
în fine, m-am întins, dar sunt revoltată de atâta cinism şi goană după senzaţional, şi de faptul că se trec cu uşurinţă tot mai multe bariere care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui trecute.
E o diferenta intre a sti dintr-un text in care ti se spune ca “doi copii au fost ucisi de un regim criminal” si a sti acest adevar din poza cu cadavrele celor doi. Faza cu “daca acoperim partile urate, lumea va fi mai buna” este o naivitate si o greseala. Daca mamele ar vedea mai des in presa cum arata un fiu gaurit de gloante, razboiul nu ar mai primi atatea voturi.
vasile decu: dacă mamele ar vedea mai des, s-ar obişnui şi nu le-ar mai emoţiona nimic. aşa cum ne-am obişnuit cu ştirile despre violuri, crime, inundaţii şi alte cele. nimic nu ne mai impresionează, ca dovadă fotografiem inclusiv clipa morţii.
şi nu era vorba de a acoperi părţile urâte. era vorba de cu totul altceva. dar probabil nu mă fac eu bine înţeleasă. renunţ la discuţie.
Pozele sunt superbe…cum dracu, Mihnea, s-a pozat fotografia cu bombardierul ala? Era fotograful si mai sus ??? E senzationala….si majoritata sunt…in ce priveste polemica cu laura, aveti ambii dreptatea voastra…
Faine poze. mersi ca le-ai semnalat!
http://mediastorm.org/0022.htm o poveste multimedia despre congo.
@Laura.
1. Kevin Carter nu s-a omorat din cauza copilului ala, oricate emailuri cu slide-uri “de suflet” s-au trimis, nu mai posta jumatati de adevar.
2. Numai daca vrei neaparat sa faci abstractie de istorie poti sa spui ca pozele de genul ala nu au schimbat lumea.
@ J: scurt si frumos
@J: şi zici că nu din cauza fotografiei şi a reacţiilor oamenilor s-a sinucis carter? adică nici măcar lui nu i-a schimbat viaţa poza aia, da’ lumea o schimbă? funny
@laura:
1. Exact, nu de aia. Fa-ti documentarea.
2. Vezi punctul 2 din comentariul meu precedent.
3. Cand multa lume imi spune ca sunt beat, ma duc sa ma culc.
@J:
ei, poate te duci să te culci şi după ce citeşti asta:
http://www.guardian.co.uk/artanddesign/2010/mar/08/world-press-photo-sean-ohagan
şi asta:
http://www.foto8.com/new/online/blog/1136-mogs-blog
Desigur, daca ai mai gasit un editor foto si un redactor sa-ti impartaseasca parerea, inseamna musai ca ai dreptate.
Si da, am cam cascat citind alea. Era sa adorm.