Am văzut, vă recomand (XXX): “The Blind Side”, “High Noon”, “Being John Malkovich”
Locul 3: The Blind Side (2009). Regia: John Lee Hancock. Cu: Sandra Bullock, Tim McGraw, Quinton Aaron.
Da, cu teoria suntem de acord ÅŸi ne gâdilă gândul că, la nevoie, am fi în stare; dar, concret, real, facem fapte bune? Măcar din cele trupeÅŸti – câte? Hrănim flămânzi, îmbrăcăm nevoiaÅŸi, adăpostim străini, îngrijim bolnavi? Nu ne e cam groază?
Ei nu îi e. Ea, Leigh Anne, face o faptă bună aÅŸa, pur ÅŸi simplu. E o femeie bogată ÅŸi voluntară, genul acela care “rezolvă”. Åži ea, ÅŸi soÅ£ul ei, patronul unui lanÅ£ de restaurante, sunt republicani activi, într-un orăşel tradiÅ£ional din sudul Americii. Dar nimic din toate astea, nici o prejudecată, nici vreo temere întemeiată, n-o împiedică să-i dea o ÅŸansă unui negru despre care nu ÅŸtie nimic, un adolescent care tace la fel de temeinic pe cât e ea de sfătoasă. Iar ÅŸansa aceea înseamnă un loc unde să doarmă, mâncare ÅŸi haine curate.
Să iei în casa ta un om de pe stradă, pe care l-ai mai văzut doar de vreo două ori, într-o seară când plouă ÅŸi când pricepi brusc că el n-are unde să se ducă, aceasta e o faptă bună. Åži tu, privitorul, nu poÅ£i să nu te întrebi – “eu aÅŸ risca?”. AÅŸ pune aÅŸternut curat unui străin? Cât – o noapte, două, un an? AÅŸ trece peste gura lumii, familia m-ar susÅ£ine? AÅŸ cuteza?
Leigh Anne e o curajoasă. Iar povestea s-a petrecut cu adevărat.
Locul 2: High Noon (1952). Regia: Fred Zinnemann. Cu: Gary Cooper, Grace Kelly, Lloyd Bridges.
“A man’s got to do what a man’s got to do” – e una dintre replicile favorite ale unui prieten. Treaba unui bărbat e să fie bărbat. Sau: bărbatul îşi ÅŸtie pe ale sale. Sau: un bărbat trebuie să-ÅŸi facă datoria.
InterpretaÅ£i-o cum vreÅ£i – oricum, e din alt western. Dar îl defineÅŸte perfect pe acesta. “High Noon” e un film care ar trebui să fie proiectat, periodic, în parlamente, la ÅŸedinÅ£e de board, în redacÅ£ii, licee ÅŸi facultăţi. E o zi din viaÅ£a ÅŸerifului Will Kane, ziua în care, la câteva minute după ce se însoară, află că în orăşelul său, unde a reuÅŸit să impună legea ÅŸi unde femeile pot, în sfârÅŸit, să-ÅŸi scoată copiii la plimbare, urmează să se întoarcă omul rău, banditul temut, interlopul.
Mai sunt vreo două ore. Kane poate pleca liniştit în lună de miere, a doua zi oricum îi va veni înlocuitorul, se poate eschiva fără mari remuşcări, iar prietenii şi oficialităţile îl îndeamnă să se gândească doar la soţia cea tânără şi luminoasă. Nu mai e treaba ta, marshall, du-te. Fugi.
Dar Kane e bărbat. A man. Iar treaba lui e să rămână. Are o datorie ÅŸi nu poate să fugă. Nu el. Pot să renunÅ£e la luptă ajutoarele lui, poate fugi judecătorul care l-a condamnat pe omul-cel-rău-care-urmează-să-vină, “stâlpii” comunităţii se pot îndoi, iar femeile nu mai au decât să-ÅŸi plece privirile, ruÅŸinate. Poate să-l abandoneze până ÅŸi proaspăta soÅ£ie, se poate trezi pe uliÅ£a principală cu toÅ£i oportuniÅŸtii rânjind din saloon, dar Kane nu fuge. El stă. El stă ÅŸi-ÅŸi înfruntă duÅŸmanul.
Am citit de curând că acesta e filmul preferat al preşedinţilor americani. Poate de aceea: pentru că puţini ştiu cum e să rămâi singur cu datoria ta, singur cu spaima ta, singur cu gândul că nu ai dreptul să fugi. Poate de aceea: pentru că nimeni nu va înţelege de ce ai făcut-o şi pe nimeni nu vei mai vrea să priveşti în ochi când toţi laşii se vor înghesui să facă parte din victoria ta.
Locul 1: Being John Malkovich (1999). Regia: Spike Jonze. Cu: John Malkovich 
, John Cusack, Cameron Diaz, Catherine Keener.
Nu luaţi în seamă aceste nume. Cel care ar merita să fie primul pe afişul acestui film este genialul Charlie Kaufman, autorul unor scenarii radical diferite de reţetele sau de blockbuster-urile hollywoodiene (de pildă, Adaptation sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind), ale căror dominante sunt porozitatea fâşiei dintre ficţiune şi realitate, precum şi, în consecinţă, amestecul fizic al povestitorului în firul poveştii.
Kaufman (foto) a citit serios filosofie ÅŸi nu ezită să scrie scenarii în care marile întrebări capătă corp epic. Ai vrea să fii altcineva?; de unde-Å£i vin, oare, alegerile pe care nu le înÅ£elegi – există un “păpuÅŸar”?; e posibilă nemurirea ÅŸi, dacă da, în ce formă? doar spirituală sau chiar ÅŸi fizică? – iată câteva teme din “Being John Malkovich”.
Nu vreau să vă dezvălui nici măcar un scurt sumar al scenariului. E suficient atât: un “el” ÅŸi o “ea” găsesc o cale secretă (ÅŸi nămoloasă, ca orice subconÅŸtient “clasic”) prin care pot ajunge, fizic, în mintea lui John Malkovich. A acelui John Malkovich, actorul cu strabism ÅŸi dicÅ£ie inconfundabilă, care se joacă pe sine însuÅŸi. Cum ÅŸi cine profită de această descoperire, ce fantezii îşi satisfac protagoniÅŸtii ÅŸi ce efecte au incursiunile lor nu e foarte important, deÅŸi toate acestea te “Å£in” în film.
Cu adevărat spectaculos e momentul în care Malkovich însuÅŸi pătrunde, din exterior, în propria minte. Acela e apogeul inteligenÅ£ei filosofice a scenaristului ÅŸi cel mai grozav moment cinematografic al filmului. Pentru acea scenă, dar nu numai, el s-ar fi putut numi, fără probleme, “Being Charlie Kaufman”.
Abia aştept să-i văd lui Kaufman prima realizare în calitate de regizor, Synecdoche, New York.
*
Foto: latimes.com
Un prieten in gusturile caruia am incredere (si cu multe, multe filme la activ) mi-a spus ca Synecdoche, New York e cel mai inteligent film pe care l-a vazut vreodata.
Si cel mai solicitant pentru telespectator.
Si eu sunt tare curioasa sa il vad.
Ca tot suntem la rubrica de recomandari de filme, va recomand Grave of the Fireflies.
…a man gotta do what a man gotta do:)
Being John Malkovich este un film cu adevarat diferit si extraordinar.
Mi le-am notat pe celelalte doua, multumiri pentru recomandari.
superb filmul jur