I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi
*
Umbra
Când ai plecat, umbra mea s-a întins după tine să te cuprindă şi să te ţină pe loc. S-a alungit pe urmele tale până s-a desprins de mine ca o petală smulsă. N-a mai vrut să mă urmeze, a rămas lipită de asfalt, un contur de sinucigaş căzut de pe acoperiş.
De atunci tot încerc să-mi realipesc umbra, să mă reîntregesc. Stau nemişcată în prelungirea ei exact aşa cum stăteam în momentul când ai plecat: cu ochii în pământ, ca să te reţin sub pleoape, cu mâinile prăbuşite după îmbrăţişare, cu un picior înţepenit la primul pas. Am vrut să alerg după tine, dar m-am oprit sufocată de absenţa ta de numai câteva secunde. Şi de atunci tot aştept.
Era seară când ai plecat, când ne-am sărutat ultima oară sub felinarul din stradă, şi de atunci soarele nu a mai răsărit niciodată. Timpul s-a oprit în acea clipă. Dar numai pe strada noastră. Oraşul în care iubirea noastră a înflorit pulsează mai departe în jurul meu. Văd la capetele străzii cum zilele vin şi pleacă, aud tramvaiele cum descarcă în staţii cuvinte şi râsete, eşapamentele îmi trimit de peste tot mirosurile lor grele, iar după ploaie vin din parcuri miresme copleşitoare de iarbă.
Numai pe strada noastră nu se întâmplă nimic. Iedera neagră a întunericului s-a căţărat pe ziduri, a sufocat copacii şi iarba, i-a alungat pe vecini. Am rămas numai eu aşteptând să-mi recapăt umbra. Din când în când îmi mişc o mână, un picior, dar umbra stă neclintită. De la un timp, am început să vorbesc cu ea. Îmi răspunde şi îmi spune mai ales lucruri extraordinare despre mine, lucruri pe care nu le-am ştiut niciodată, dar nu o pot îndupleca nicicum să mă urmeze.
Uneori vin oamenii şi se aşează în jurul meu, mă privesc ore în şir. Îşi aduc mâncare şi lasă hârtii şi resturi peste tot. Râd de mine, mă înţeapă cu bricege, mă pişcă, mă scuipă. Îmi spun: “Nebună ce eşti, du-te acasă. Poarta e deschisă!”. Dar ei nu înţeleg. Nu-i bag în seamă. Ştiu că într-o zi te vei întoarce, soarele meu, şi umbra se va întoarce şi ea la mine. Iubirea mea te va aduce înapoi.
*
Citiţi şi:
I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie
Foto: tonmoySaha
da, este asa cum gandeste o femeie! … “soarele meu…iubirea mea te va aduce inapoi.”
deci barbatii chiar stiu asta ?!
Domnule Ilisoi, ma bucur ca ai revenit la prima ta dragoste- poezia! In ceea ce priveste tema pe care ati ales-o m-a topit de tot!
Mihnea, linkul catre L`imagino 2 duce tot la sangerarea lui Fumurescu.
frumos, cam obscur…
Cred ca va fi cam greu sa scrie cineva un text mai bun ca asta in acest proiect
foarte frumos
Horea: Mulţumesc, am reparat.
Claudiu: Eu zic să ne bucurăm de fiecare text.
excelent! l-am citit cu sufletul la gura. astept cu nerabdare celelalte poze si texte.
@Un Ilisoi de care imi era dor! Cred ca si lui ii lipsea aceasta dimensiune…
@O sa preiau textul, cu acordul lui!
Multumesc Mihnea!
Foarte frumoasa proiectarea, de la alb la negru o inlantuire de stari, de nuante – delicat. Felicitari.
Foarte frumos text. Daca as fi avut talentul domnului Ilisoi, l-as fi scris eu
http://www.ziarul-bn.ro/viorel-ilisoi-umbra
Am preluat textul. Mulţumesc Mihnea!
cel mai bun text de pana acum – stiu ca nu tii la clasamente, dar asta e …e primul care cuprinde fotografia in intregimea ei si face ceva important din fiecare detaliu. nici nu e departe de ceea ce simtim atunci cand dezertati, la modul metaforic, desigur
ruperea aia din tine, consternarea, impietrirea, foarte bine prinse. multumim.
minunat. m-au trecut fiori la: “Nebună ce eşti, du-te acasă. Poarta e deschisă!”. Dar ei nu înţeleg.
exceptional.
Mda…categoric e cel mai bun text de pana acum. Nu stiu cu cine a mai vorbit Mihnea, dar – vorba lui Claudiu – cam greu sa-l egalezi pe Ilisoi.
Lui Mihnea: daca nu eram eu, nu cred ca primeai textul asta
). sambata seara, la ziua lui claudiu, te-am barfit (nu stiu daca ai sughitat sau nu). prilej cu care Ilisoi si-a amintit ca are sa-ti trimita un text si se apropia deja dateline-ul. deci, Mihnea, ai de dat o palinca. toate cele bune!
Daca nu m-a injurat nimeni pana acum, pot sa va multumesc tuturor. Global si fiecaruia in parte.
Interesant ca din trei texte, doua prezinta femeia tanjind dupa un barbat
Frumos, f frumos. Felicitari!!!
Pai…cu totii ne descurcam pina la urma , gasim solutii, cu dalta daca trebuie ne decupam umbra si o tirim in cele din urma dupa noi, altfel nu meritam sa o fi avut vreodata, fara sa ne numim egoisti sadea…Asa ca ne peticim costumul de zale ciuruit de amintiri si zimbim soarelui cu aceeasi infatuare nerusinata din fiecare primavara
Iata un text in care Ea joaca darts cu umbra Lui! Sau invers?
Draga Viorel Ilisoi, spune-mi numai daca pana la urma Soarele si Luna i-au tinut cununa.
ai scris frumooos de tot, ce mai….
foarte frumos. o parabola emotionanta. felicitari lui mihnea maruta si lui viorel ilisoi
Mda,le-am citit de la coada la cap si asta e cel mai “touching”pina acum.Putina poezie nu ne strica …
minunat!mai existam si noi romanticii! bravo!!
Lumina si umbra s-au speriat cind s-au vazut prima data: erau unul de la inceputul iubirii, dar s-au speriat unul de altul.