I’magino (8): “N-o să-ţi răspund”, de Costi Rogozanu
*
N-o să-ţi răspund
Asta-i poza pe care mi-a trimis-o a doua zi. El nu ştie că i-am şi uitat mailul a doua zi, numele, numărul de telefon. El nu ştie că asta mă agasează zi de zi: felul în care mă vedeţi voi, bărbaţii, o muză brunetă cu părul ciufulit care se plimbă singură (adică sînt disponibilă, dar şi visătoare, numai bună să fiu salvată de un bărbat) sau o tipă mişto care îşi acoperă corpul cu haine lălîi pentru că se crede spirituală şi vrea să şi vorbească după ce face sex sau poate o intelectuală puţin zăpăcită care are şi ea nevoie de un soi de peşte care să-i exploateze potenţialul.
Imaginea asta spune totul despre el şi îmi spune încă o dată clar că am făcut bine ce am făcut, că nu merită uneori să pierzi prea mulţi ani cu un tip care e burghez în simţire şi nonconformist pe alocuri, ca în revistele de bărbaţi. Capul lui este o amestecătură de intelect şi poze erotice, cam ca playboyul, cea mai stupidă revistă din lume care subvenţionează scriitori-bărbaţi cu interviuri plătite bine (revista din USA, nu de aici). Nu vreau bărbat din ăsta, îmi place altfel, unul care să accepte, de exemplu, că nu vreau un bărbat musai, că nu sînt o cutie care trebuie umplută urgent de fotografiile, chiloţii, ciorapii, amintirile din copilărie, traumele unuia sau altuia.
Mi-a făcut poza asta cu telefonul, în timp ce coboram scările tribunalului, după ultima înfăţişare. Totul se petrecuse rapid, civilizat, simţeam încă de cînd semnam hîrtiile că apăs tasta enter, după ce computerul mă întreabă dacă sînt sigură că vreau să şterg definitiv documentul. Păi, nici nu trebuie să vreau. S-a şters singur complet. Încă mă mir de propriul creier, de cît de uşor poţi să ştergi atîţia ani, e darwinism şi în cutia craniană, multe informaţii se sting pentru a le face loc unora mai puternice, mai cinice, mai rezistente…
Aşa că nu-i mai răspund la măreţul mail romantic pe care mi l-a trimis, împreună cu imaginea prin care el îmi transmite nostalgia infinită inspirată de plecarea mea prin ploaie, cu un bărbat în colţul din dreapta sus privindu-mă insistent şi multe alte vorbe care sună la fel de sec ca buzele lui pe obrazul meu, cu zece secunde înainte să-mi facă fotografia cu telefonul lui de la birou.
El nu înţelege că l-am terminat de consumat prea repede. Că am crezut că am o imensă bucată de şuncă fină din care pot tăia cîte o feliuţă subţire cînd am chef şi din care am crezut că o să-mi ajungă o viaţă. Şi că de fapt l-am terminat la un mic dejun. E şi aiurea să mai vorbim despre vină şi alte alea. Eu nu sînt devoratoare, dar consum mult, cer tot timpul. Cînd termin, plec mai departe. Divorţul a fost ca atunci cînd mi-am schimbat contractul la electricitate. Un sentiment pozitiv în legătură cu viitorul şi un sentiment vag că am fost înşelată în trecut.
De aia nu-i mai scriu. Tot ce face e previzibil şi nu pentru că e bărbat, nu pentru că m-a nemulţumit în pat (ba chiar aş fi nedreaptă, m-am simţit foarte bine de nenumărate ori), nu pentru că sînt femeie, nu pentru că n-am sau am carieră, nu pentru că ar avea-o el. Se sufocă pentru că nu i-a mai rămas nimic, pentru că l-am înghiţit complet, i-am descărcat toate datele pe pielea mea, în creierul meu şi nu mi-a ajuns nici pe o măsea. A ajuns o umbră romantică. Urăsc tîmpeniile siropoase, urăsc tipii derutaţi, care scîncesc ca un telefon descărcat.
În poza asta nu sînt eu. E el.
Umbrela era a lui. Acum e a mea.
*
Citiţi şi:
I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie
I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi
I’magino (4): “Trebuie să uit!”, de Cezar Ioan
I’magino (5): “Hotărârea…”, de Traian Panghe
I’magino (6): “Belmondo”, de Florin Părăvan
I’magino (7): “Mi-ar fi plăcut”, de Doru Pop
ma repet, insa asta e chiar singurul lucru la care credeti ca ne gandim? voi? noi si voi? noi fara voi? noi dupa voi?
adnana,nu e chiar singurul,dar e unul din principalele lucruri la care ne gindim:noi si ei,noi cu ei sau…fara ei…Excelent text!
Până la urmă, din tot ce a însemnat I’magino, am rămas doar cu fotografiile….
Interesant, nu pot spune ca nu-mi place, are intriga, sare si piper, e un punct de vedere:D. Recunosc, m-am uitat prima data la poza – cateva clipe – imagindandu-mi si eu ceva, dar nu m-as fi gandit. Felicitari!
Voi fi un pic rea, desi n-as vrea.
Am citit pe rand toate textele. Si…
I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu -nu mi-a placut deloc, scuze, Alin
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie- un pic de haz, dar tot nu mi-a placut
I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi- foarte bine scris, a patruns in mintea femeii, ii cunoaste trairile, gandurile. bravo, Viorel
I’magino (4): “Trebuie să uit!”, de Cezar Ioan- teribil… de adevarat.
I’magino (5): “Hotărârea…”, de Traian Panghe- fotografia e mai frumoasa decat textul, sorry
I’magino (6): “Belmondo”, de Florin Părăvan- fain scris. poza mi-a placut mult, la fel si textul
I’magino (7): “Mi-ar fi plăcut”, de Doru Pop- nu mi-a placut deloc, sa-mi fie cu iertare, sper ca Doru nu crede ce a scris acolo
I’magino (8): “N-o să-ţi răspund”, de Costi Rogozanu- interesant
Mihnea, mi-au lasat un gust amar textele astea, cu cateva exceptii.
Daca mai citesc astfel de creatii in care femeia e vazuta numai prin sexualitate (fie feminina, fie masculina) cad in depresie.
Nu mai e nimeni fercit in zilele noastre?
Poate mai propui in viitor un experiment in care, de data asta, scriitorii barbati sa nu mai incerce sa intre in mintea femeilor ca se aseamana cu cei de pe Discovery care vorbesc prin documentarele despre animale, ca si cum ar citi gandurile lor.
Sau poate gresesc si nu am inteles ce inseamna I`magino.
Frumos din partea prietenilor ca au raspuns la cerinta ta, dar…
Raman la gandul ca nu am inteles eu sensul I`magino.
@ Ramona – Faptul ca in foarte mare masura avem oarecum aceeasi ierarhie e cumva ciudat
– glumesc.
Evident nu cred ca fotografia mea e mai buna decat textul – nici un autor, nici cel mai umil scrib sumerian n-are voie sa se dezica de ce face, indiferent cum pare cititorilor.
Dar e intr-adevar un comentariu rotund si complet.
Merci frumos – poate si in numele celorlalti.
Traian Panghe
Pang
Ioana,vroiam doar sa vad si alte unghiuri.
@ adnana – pai cand esti, ca barbat, obligat sa te transpui in situatia unei femei, la ce sa te gandesti?:) Recunosc, lipsa de imaginatie. Suntem, ca sa zic asa, previzibil de previzibili:)
@ ioana muresan – exercitiu de sinceritate – multzam!:)
@ Ramona – nu-s de acord cu Traian. Nu m-am suparat, Doamne fereste!, asa ca te rog sa nu iei ce urmeaza drept ceva razbunare a prostului (stiu, qui s’excuse, s’accuse, da’ nu e acum cazul). Tocmai pentru ca nu vreau sa va mint, trebuie sa va spun asta. Obiectiv, literar vorbind, textul lui Costi e cel mai bun (chit ca, am impresia, depaseste 2010 semne si n-are numele femeii:)- dar finalul e superb!. Textul lui Viorel e, cu siguranta, cel mai slab. Scuze, dar v-a placut pentru ca va ofera imaginea despre voi asa cum va imaginati, nu asa cum sunteti. A fost cea mai facila abordare – cea romantica. Se poate face cu ochii inchisi. Macar astilaltii ne-am straduit sa nu va mintim:)
Traian Pang
stiu, nu am scris deloc delicat in privinta textului tau.
ma gandeam ieri ca am fost chiar dura si ca daca citesti te-ai putea supara. iarta-ma.
poate m-am pripit.
Textul lui Ilisoi nu e cel mai slab, din contra:) cel mai cel.
fumi
Nu sunt de acord cu tine si am sa explic de ce.
Abordarea lui Viorel este cea mai frumoasa, nu pentru ca e simpla sau romantica, cum spui, desi eu n-am vazut romantism acolo, ci pentru ca e fireasca. E normala. Daca arunci un ochi pe unele texte fie de pe bloguri, fie din unele publicatii, sau daca asculti stirile sau emisiunile tembelizatoare, vei observa peste tot o alienare a omului, si mai ales la adresa femeii. Spui ca e facila abordarea, eu spun ca e originala. Intr-o lume in care nefirescul e servit pe tava, firescul se aude tot mai slab. Abia palpaie. Se stinge incet.
E usor sa scrii despre femeia-obiect, femeia-sexul slab, etc., femeia-la menstruatie, femeia-ce vrei tu, ca barbat, dar e greu sa scrii despre firescul vietii unei femei, despre dorurile ei, despre visele ei, despre iubirea ei. Asta e greu in ziua de azi. Pentru ca e “normal” sa fie asa, dar la televizor, in filme, in shouri (1), femeia e degradata in mod grotesc.
Cum ar fi sa scrie o femeie despre polutii nocturne -sa nu fie medic-, ci sa se dea scriitoare. Ar primi premiu pentru literatura ca a scris si ea ceva ce nu e “usor”.
Ma intristeaza toate astea.
Nu am acum starea sa scriu tot ce simt si ce gandesc.
Imi pare doar rau ca, desi am pornit cu entuziasm sa citesc textele scrise pornind de la fotografii, o idee frumoasa, de altfel, mi-a trecut repede entuziasmul.
Daca mi-ar fi dat cineva o palma nu ma simteam asa.
Cu siguranta nu am inteles textele care nu mi-au placut! Au ele ceva ascuns la care nu am ajuns eu.
Or fi avut o farama de adevar, nu zic. Dar pornind de la primul, restul au venit parca pe acelasi drum. La vale.
Femeia nu e asa. Sau nu e “doar” asa.
In fine.
Mihnea
ma simt acum ca “oaia neagra”
apreciez sinceritatea lui fumi.
o avea dreptate. din punctul asta de vedre, proiectul I`magino e o reusita.
dar tot imi lasa o urma de tristete.
Ramona: Nu trebuie să-ţi faci probleme. Ai scris ce simţi.
@ Ramona, Fumi, Pang & all:
eu sunt barbat.
ierarhia mea e: 1 Ilisoi, 2 Rogozanu, 3 Pang (restul m-au lasat rece)
ca impact asupra mea, textul lui Ilisoi e la distanta mare de toate celelalte in sensul bun, iar al tau, Fumi, e la distanta mare de toate celelalte in sensul rau, sorry
al lui Rogozanu e (necinstit si) inutil de lung… m-au “lovit”, oricum, ultimele 3 randuri
@Ramona
– putem fi si cititori.
Nu e nici o suparare si n-are de ce sa-ti para rau daca nu crezi cu adevarat – e bine sa ai taria argumentelor si a parerilor, chiar daca nu convin altora
O precizare – sunt de acord cu parerile tale cu o exceptie – cred ca pe Viorel Ilisoi il citesc cu mai multa placere in JN decat aici.
Altfel, era normal sa apara si ierarhizari; poate ca noi n-ar trebui sa dam tonul ci in primul rand cititorii – nefiind insa scriitori la modul propriu, cu morga si arogante
Altfel, era frumos sa organizeze Mihnea o dezbatere cu cititorii, tinand cont ca eu unul sunt in Cluj in weekendul asta – asa, ca agapele facute pe vremuri de Uniunea Scriitorilor prin tara. Glumesc, evident; sau nu?
acum am vazut ca nu am respectat o limita de spatiu. MI-am amintit ca Mihnea mi-a zis de limita abia acum cind v-am citit comentariile. Imi pare rau, am uitat complet. batrinetile…
Costi: Nu cred că s-a supărat cineva. Şi nici n-a fost cu topuri prestabilite, ca să fii descalificat
mi-a placut. Seamana putin cu mine. Ma regasesc in cuvintele ei, si in felul ei de a fi.