Scrisoarea lui Vlad: “Hai să facem Jurnalism sau să murim cu ţara de gât!”
Textul de mai jos e scris de Vlad, care e reporter la un cotidian central. L-a scris drept comentariu la postarea mea intitulată “Unde am greşit…”, dar am decis să-l extrag de acolo şi să-l transform în subiect de sine stătător, cu speranţa că şi alţi jurnalişti din generaţia lui (sub 30 de ani) vor interveni în dezbatere. E vorba despre blazare, despre modelele acestor tineri şi despre grabnica ispită de a deveni “şmecher”.
*
“Mihnea, o să încerc o poveste cam lungă pentru un comentariu de blog.
Noi n-am murit de foame, dar nici n-am avut destui bani cât să facem ceva cu ei. Urâm comunismul mai mult din reflex, c-a fost naşpa, dar urâm şi capitalismul, că n-a fost Moş Crăciun şi nu ne-a schimbat părinţii în nişte americani. Am preluat dispreţul pentru reuşită. Când cineva are o realizare îl privim cu scârbă – phui, pilosu dracu’. Dacă cineva a strâns nişte bani e ţepar sau şpăgar. Iar realitatea ne contrazice destul de rar încât să ţină mentalitatea tare pe poziţii.
Aşa intrăm la facultate şi vâslim 3 ani printre profesori slabi (care ar avea mari greutăţi să lucreze în domeniul pe care îl predau) şi alţii buni, dar blazaţi, de la care trebuie să scoţi cu cleştele lucrurile minunate pe care le ştiu. Nu ştiu care categorie e mai dăunătoare şi nici nu mai contează, pentru că avem deja un serviciu anost care ne mănâncă toată energia. Nu mai vrea nimeni să-i plătească mama chiria.
Cu bagajul ăsta devii jurnalist şi eşti primul care vede câtă ipocrizie, răutate şi urâţenie au oamenii. Vezi asta la cei despre care scrii şi, mai rău, la colegii jurnalişti. Vezi cum ăla n-are nici 2-3 noţiuni de bază despre jurnalism, dar ajunge şef de departament, cum celălalt scoate bani din articole prietenoase… iar vedetele, formatorii de opinie, deontologii, şefii mari sunt tot nişte găinari, care însă nu mai iau banii în sacoşă, ci în portbagaj de gipan.
Tacit, începi să-i admiri pe cei care sunt şmecheri şi “se descurcă”, începi să ai mici obsesii cu mogulii, să-i înjuri cu evlavie şi să ai succes. Cu puţină ambiţie, ajungi şi tu un mogulaş, un deontolog, ceva, faci nişte bani şi poţi să dai lecţii altora.
Te-ai descurcat. Happy end.
……
Povestea pare plină de clişee pentru că am omis câteva episoade:
În facultate intri cu ambiţie. Îţi vine să te sui pe cal şi să dai piept cu viaţa (cam ca interlopul Csibi Istvan 
). Ambiţia asta, filtrată şi canalizată cum trebuie, poate face o generaţie întreagă de jurnalişti foarte buni. În schimb, primul lucru pe care îl înveţi (şi ţi se repetă atât de obsesiv, că se întipăreşte adânc) e că jurnalistul este un amărât funcţionar al informaţiei – lucru adevărat, într-un fel, dar cu un efect devastator asupra motivaţiei.
Dar profesori buni sunt şi ei lasă urme.
Studentul caută lucruri mişto de care să se agaţe şi în care să creadă.
Angajat, vrea să facă reportaje şi investigaţii, vrea să fie bun, vrea să schimbe lucruri. Culmea, şi instituţiile de presă vor chestii mişto, că doar înseamnă audienţă-bani. Nu mi s-a-ntâmplat să am o idee faină şi cineva să-mi zică «neah, nu te obosi, mai bine dăm o ştire».
……
În concluzie, am avea de unde, dar ceva nu se leagă. Aici aţi putea interveni voi, oamenii faini din generaţia despre care vorbeşte Comănescu, dar care “suferă” de un soi de bun-simţ, timiditate. Faceţi o gazetă (indiferent de mediu) şi daţi sfoară-n ţară: «Hai să facem Jurnalism sau să murim cu ţara de gât!».
Cred că o să aveţi o surpriză.
*
Foto: Valentin Vieriu
<>
Hai, faceti gazeta!
sa nu mai citim nici noi 9 mizerii pana dam de ceva bun.
Da, surpriza ar cam fi ca primesti primul comentariu de la mine, si tot ce-i posibil ultimul idem.
Mda,banuiam,de fapt stiam ca asa este dar e nasol ca lucrurile se mi confirma la modul asta.Si ca,pina la urma,totul se rezuma la lupta pentru existenta, iar jurnalismul,ca meserie,isi pierde puterea si se degradeaza pe zi ce trece.Si asta nu neaparat din vina celor ca Vlad..Cred ca cei din generatia lui Vlad si toti cei de dupa, au intr-adevar nevoie de modele ,dar nu teoretice sau la nivelul amintirilor de genul”pe cind eram eu sef la ziarul x”ci ,practice,concrete.Poate ca ideea cu ziarul nu e rea..Ce zici,Mihnea?Pentru ca,stim cu totii,in cele din urma succesul unui ziar sau al unei televiziuni sta nu atit in politica editoriala pe care o promoveaza ci in acel om(oameni) care decide(decid) editorial,care isi asuma curajul de a promova subiecte si reporteri si de cultiva potentialul unei povesti sau a autorului ei.Acel om care se cheama redactor-sef sau altfel si care nu devine neaparat un formator de opinie dar care creste pe linga el o mina de ziaristi despre care sa se poata spune in citiva ani:”baietii astia sunt buni,i-a crescut X la ziarul lui”.Aberez,nu-i asa?
Mihnea, ce-ar fi sa faci un cont (gen Sustin inființarea unui ziar independent) unde să se adune bani, dați un leu pentru ziarul meu? Că fără bani…, iar dacă apare investitorul, s-a dus naibii politica editorială. Poate mai există idealism la Românica!
Ioana: Nu aberezi deloc, însă cred că acel “ziar” nu mai e posibil decât pe net. Nu există în România nici un patron care să investească într-o publicaţie tipărită doar pentru ideea de a face presă şi pentru a lăsa o moştenire prestigioasă nepoţilor lui.
Doru: E frumos, sună ca-n basme, dar… am făcut recent un calcul: pentru un nou ziar, care să aibă impact naţional, sunt necesari minimum 25.000 de euro pe lună doar pentru salariile redacţiei. Fără tipar, hârtie, distribuţie, salariile celorlalte departamente… Cine ar vira lunar asemenea sume?
Fa o asociatie, cu un nume, cont in banca si statut, apoi da anuntul pe site, pentru donatii! Restul o sa vina!
S-ar putea sa ai o surpriza de proportii!
Mihnea, de ce nu incerci sa faci un studiu si sa vezi cati oameni ar cumpara sau si-ar face abonament la acest ziar? Asa cum au facut si cei de la DOR. Macar sa ai o idee. Eu as lucra cu tine pro bono o perioada de timp. Poate ar trebui sa te gandesti ceva mai serios la un proiect de acest tip. Cerere exista, dupa cum bine vezi:)
mihnea, si daca o faceti online, dar cu bani? o parte din informatii la liber, iar restul, pentru doritori, contra cost (abonament)? poate asa se strange si de o varianta print.
Daca v-ati incumeta numai sa ne fiti antrenori…
In afara de vorbele lui Vlad as recomanda Absence of Malice. Ei si-au pus intrebarile astea cand trebuia si au tras concluzii bunicele. Cum nu sunt in bransa n-am de ce comenta mai mult.
Foggie: Care “ziar”? Ziarul meu? Făcut cum? Pe net? Cu câţiva sufletişti, ca tine, care şi-ar rupe din timpul liber? Să scriem ce-am scrie şi pe blogurile noastre?
Adnana: Asta e problema: ce informaţii? Pentru a avea informaţii, trebuie redacţie, oameni plătiţi pentru asta, care să-ţi furnizeze exclusivităţi, nu doar nişte idealişti care să mai adune eventuale opinii pe o platformă online.
Paula: Ne încumetăm oricând, cel puţin eu. Dar… M-am gândit foarte mult la asta. Nu poţi “disloca” nişte oameni buni pentru un asemenea proiect decât dacă le poţi da salarii cel puţin egale cu cât câştigă acum. Nu te joci cu destinele oamenilor. Au familii, credite, chirii… Iar dacă vorbim despre timpul liber, de ce să şi-l petreacă tot muncind? Şi-aşa au puţină viaţă personală… Ce vreau să spun e că o asemenea “întreprindere” are nevoie de finanţare pentru a ajunge să se susţină din reclamă sau din eventuale subscripţii.
Adinel: Mulţumesc pentru recomandare.
ok, sa spunem ca e vorba de finantare. atunci hai sa fie o societate cu o multime de actionari – nu un mega-owner care vine, buf, cu toti banii, ci multi oameni mici, ca noi, care pun de-o institutie. in Franta exista un proiect de genul asta pentru productia muzicala, au lansat in ultima vreme cateva nume de succes – investitia in productia discului si a videoclipurilor s-a facut online, de catre anonimi interesati. si a mers. de ce nu ar merge si asta? trebuie doar gasita varianta legala si transparenta. si, evident, construit un plan de business coerent.
Din cate stiu se poate face ceva frumos in privinta asta din fonduri europene…
Nu pe net, Mihnea. Nu sa scriem ce scriem si pe bloguri. Cred ca proiectul DOR arata faptul ca “se poate”, daca ai sprijin suficient din partea cititorilor. Nu compar un cotidian cu o publicatie trimestriala. Dar nu pot sa nu arunc un ochi la modul in care lucreaza ei. In fine, eu iti sugeram un studiu, in prima faza. Sa stii, inainte de a pune in practica ceva, care este dimensiunea cererii pentru un astfel de proiect.
Eu cred ca studentii de anul 1 intra cu facultate cu o perceptie atat de distorsionata asupra profesiei, in sensul romantic-literar, incat profesorii trebuie sa contrbalanseze, sa te puna la locul tau, si de asta e un pic brutal cand afli prima oara ca esti “decat” un functionar al informatiei. Ei exagereaza intr-o directie pentru ca mintea ta e setata exagerat de mult in cealalta.
Un singur amendament am la ce a scris Vlad: nu e o regula ca institutiile de presa vor chestii misto. Din contactul efemer pe care l-am avut cu presa, sportiva ce-i drept, tind sa cred ca le detesta de-a dreptul. De ce ar fi altfel cand segmentul de public pe care isi cladesc profitul nu face diferenta intre rebut si calitate. Pentru ei, vinul de surcele si sampania fina au acelasi gust.
Ca jurnalist care termina scoala si incerca sa-si faca loc intr-o redactie e deprimant pentru ca, eu unul, am fost programat sa cred ca esti recompensat/cautat cu cat esti mai priceput intr-un domeniu. Incep sa inteleg ca in presa noastra nu se intampla asa, si e ingrijorator.
Am incercat sa (imi) explic ce sa intampla cu gazetaria sportiva aici
@Nea Caisa nu mai au nici macar perceptia distorsionata “romantic-literara” (majoritatea), au doar un obiectiv gen “salariul Andreei Esca”. nici macar nu mai vor sa scrie din prima editoriale
)
cat despre profesorii care trebuie sa contrabalanseze… am vazut profesor care preda interviul si spunea: “e bine ca la interviu sa nu fortati interlocutorul, sau sa-l suparati, ca nu va mai spune nimic”. sau altii care predau reportajul “de opinie”. sigur, sunt cazuri relativ izolate, dar stiu prea putini jurnalisti calumea care predau.
si daca e sa incepem discutia cu “profesorii de jurnalism”, mi-e teama ca mihnea nu are destul blog
)
toate cele bune
este nevoie de o asociatie . trebuie fondata
Asociatia exista din 2006…important este sa incercam sa REALIZAM ceva pentru ACEST POPOR…sa nu ni se urce la cap si sa incercam alte…minuni! TREBUIE gandit totul foarte bine.