cat despre profesorii care trebuie sa contrabalanseze… am vazut profesor care preda interviul si spunea: “e bine ca la interviu sa nu fortati interlocutorul, sau sa-l suparati, ca nu va mai spune nimic”. sau altii care predau reportajul “de opinie”. sigur, sunt cazuri relativ izolate, dar stiu prea putini jurnalisti calumea care predau.

si daca e sa incepem discutia cu “profesorii de jurnalism”, mi-e teama ca mihnea nu are destul blog )

toate cele bune

Un singur amendament am la ce a scris Vlad: nu e o regula ca institutiile de presa vor chestii misto. Din contactul efemer pe care l-am avut cu presa, sportiva ce-i drept, tind sa cred ca le detesta de-a dreptul. De ce ar fi altfel cand segmentul de public pe care isi cladesc profitul nu face diferenta intre rebut si calitate. Pentru ei, vinul de surcele si sampania fina au acelasi gust.

Ca jurnalist care termina scoala si incerca sa-si faca loc intr-o redactie e deprimant pentru ca, eu unul, am fost programat sa cred ca esti recompensat/cautat cu cat esti mai priceput intr-un domeniu. Incep sa inteleg ca in presa noastra nu se intampla asa, si e ingrijorator.

Am incercat sa (imi) explic ce sa intampla cu gazetaria sportiva aici

Adnana: Asta e problema: ce informaţii? Pentru a avea informaţii, trebuie redacţie, oameni plătiţi pentru asta, care să-ţi furnizeze exclusivităţi, nu doar nişte idealişti care să mai adune eventuale opinii pe o platformă online.

Paula: Ne încumetăm oricând, cel puţin eu. Dar… M-am gândit foarte mult la asta. Nu poţi “disloca” nişte oameni buni pentru un asemenea proiect decât dacă le poţi da salarii cel puţin egale cu cât câştigă acum. Nu te joci cu destinele oamenilor. Au familii, credite, chirii… Iar dacă vorbim despre timpul liber, de ce să şi-l petreacă tot muncind? Şi-aşa au puţină viaţă personală… Ce vreau să spun e că o asemenea “întreprindere” are nevoie de finanţare pentru a ajunge să se susţină din reclamă sau din eventuale subscripţii.

Adinel: Mulţumesc pentru recomandare.