Top 10 al blogurilor politice

Saturday, March 27, 2010

Am făcut parte, împreună cu Cristian Birta, Adrian Năstase, Cristian Şuţu şi Robert Turcescu, din juriul care a notat cele 54 de bloguri de la secţiunea “Blog despre politică” a Roblogfest. După ce am văzut rezultatele, sunt mulţumit că a câştigat “Inventarul stricăciunilor politice”, pentru că e unul dintre cele două bloguri cărora le-am dat cea mai mare notă – 8,5. În plus, exact asta e media pe care a obţinut-o câştigătorul.

Clasamentul celor mai bune 10 bloguri politice, dintre cele înscrise la Roblogfest, este următorul:

1. Inventarul stricăciunilor politice – 8,5.

2. Amar de Zi (Vlad Petreanu) – 8,33.

3. Sorina Matei – 8,0.

4. Laura Cernahoschi – 8,0.

5. Cristian Pătrăşconiu – 7,75.

6. Politeía – 7,75.

7. Codex Politic – 7,66.

8. auftakt – 7,58.

9. Alin Fumurescu – 7,5.

10. Madame Blogary – 7,25.

Câteva observaţii:

- Mă bucur că niciun politician nu a intrat în Top 10. Nu merită. Încă n-au depăşit faza egocentrică, a subiectelor care se referă doar la propria activitate. Mai grav este că niciunul nu prezintă pe blog “the big picture”, mai toţi rezumându-se la dimensiunea orizontală a comunicării sau consemnării unor evenimente. Lipsesc explicaţiile, viziunea şi, obligatoriu, culisele. Înveţi mult mai mult despre politică citind blogurile unora dintre cei prezenţi în Top 10.

- Mă miră clasarea doar pe locurile 24, respectiv 35 a două bloguri foarte serioase, ale căror autoare ştiu despre ce vorbesc şi o fac temeinic şi documentat: Medusa (despre feminism) şi Anne-Marie Blăjan (despre relaţia România-UE).

- Aproape toate blogurile de activişti politici din judeţe care au fost selectate în “finala” de 54 sunt jalnice. E un indicator alarmant în ceea ce priveşte nivelul intelectual şi maturitatea celor care fac politică propriu-zisă în teritoriu.

- Faptul că Top 10 este dominat de jurnalişti înseamnă, printre altele, că ei sunt pe drumul cel bun, că se adaptează noilor canale de informare şi că e nevoie în continuare de aceşti intermediari în relaţia politicului cu electoratul, pentru că ei simt ce e important de transmis şi o fac într-un mod viu şi inteligibil.

P.S. Îi mulţumesc lui Dragoş Novac pentru invitaţia de a face parte din juriul Roblogfest.

11 raspunsuri to “Top 10 al blogurilor politice”

  1. oare nu este riscant ca “intelectualii” sa scrie bloguri politice, sa primeasca in curand “Oscarul’ pentru bloguri , sa discute intre ei prin WEB, fiecare din casa lui iar in lumea reala…politicienii din ce in ce mai corupti si ticalosi sa conduca Romania catre dezastru fara sa ne citeasca noua blogurile?

    Nu uitati, cei 14 milioane de alegatori din Romania sant mai “sensibili” la o spaga electorala decat la premile pentru bloguri politice!!! Priviti catre realitatea actuala, priviti la ce se intampla in Colegiul 19!!!http://pdl-franta.blogspot.com/2010/03/colegiul-19-si-democratia.html

    #18682
  2. Am fost discriminată!:)) Glumesc.
    Eu mă simt bine şi cu locul 24, ţinând cont că am un blog de nişă. Acuma mi-a crescut inima de mândrie când am cetit ce ai scris despre mine mai sus. Mulţumesc din suflet!

    #18686
  3. Medusa: O fi blogul tău de nişă, dar e, cu siguranţă, despre politică şi, spre deosebire de multe altele, e coerent şi nu s-a afiliat niciunui partid. Succes!

    #18693
  4. Ina Eyre

    Mulţumesc pentru Doc, domnule Măruţă, locul întâi e justificat. :)
    Acasă, însă, mă simţeam la Politeia. :)

    #18694
  5. Ina: Aveţi gusturi rafinate :)

    #18695
  6. Salut :)
    Multumesc domnule Măruţă. Multumesc Ina :)

    #18700
  7. Multumesc, Mihnea, pentru aprecierea la adresa blogului meu. Sunt surprinsa mereu cand constat ca oameni pe care ii apreciez sunt cititori ai blogului meu. :) Pentru mine a fost o bucurie sa constat ca sunt in competitie la Roblogfest, intrucat blogul meu este inca unul tinerel. Si clasarea la acesta categorie pe locul 35 e o alta surpriza. Si o bucurie, de asemenea. Asa ca voi continua sa scriu, sperand intr-un loc mai bun anul viitor. :) Multumesc, inca o data, pentru aprecieri.

    #18719
  8. multumesc de jurizare :)

    #18720
  9. Theophyle, Anne-Marie, Mihnea: Vă mulţumesc şi eu. Succes!

    #18721
  10. Caligula

    Dragii mei romani,
    Cum va simtiti voi urmasi ai lui Decebal, mandrii purtatori de creier cand, dupa ce invatati pana capata fotoliul in care va asezati cu cartea in fata forma fundului vostru, dupa ce va obligati inima sa bata mai ceva decat aripile unui colibri si creierul sa functioneze mai rapid decat un Ferrari abia iesit pe sosele (nu din Romania) prin tonele de cafea “trase la masea” in miez de noapte pentru a face fata volumului de munca intelectuala si dupa ce va refuzati saormele, meciurile si “gagicarelile” de dragul unui “viitor” mai bun, vin alde fiul/fiica, varul, cumnatul, intr-un cuvant rudele si afinii prostilor satului si va iau slujbele? Si noi ce facem…acceptam. Dansam “pinguinul” sau nu! Nu “pinguinul” ii caracterizeaza pe romani. Au luat in derizoriu protestul romanilor pentru a lasa impresia ca nu aceasta metoda de protest este una din solutii, insa este! Daca nu spui AAAUUU, inseamna ca nu te doare, simplu, nu?! Nu ma refer la protest prin mail, prin comunitatea www. Ma refer la iesit in strada, la dat cu huuuoo!!! Poate romanii chiar vor sa munceasca, poate vor sa-si intemeieze o familie si nu pot pentru simplu fapt ca nu au cu ce!! Daca inca va amagiti cu functionarea corecta a institutiilor statului, inseamna ca nu ati avut de-a face cu ele (imposibil cred) sau nu ati lucrat in ele!! Muncim (cei care inca mai avem loc de munca) pentru taxe si mancare, si aceea ne sta in gat la stressul in care o papam. Macar un huuuoo merita burtosii, nesimtitii, analfabetii si puturosii care ne conduc. Sa va aud mai dragii mei romani, huuuuuoooo! Sa va aud strigand cat va tin plamanii daca voi considerati ca legaturile dintre neuronii vostri sunt mai puternice decat cele de sange ale lipitorilor ce ne conduc. Va iubesc!

    #23209

Lasa un comentariu


− 3 = 2

Search / Caută în site