O altă explicaţie pentru nostalgia comunismului
Jumătate dintre românii cu drept de vot consideră că Nicolae Ceauşescu a fost un conducător bun, iar circa 40% l-ar şi vota dacă, resuscitat, el ar candida la preşedinţie. Revin la recentul sondaj de opinie efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie deoarece nu îmi sunt suficiente explicaţiile generaliste, care invocă nostalgia comunismului ca efect al nivelului de trai. Aici se ascunde şi altceva, un sens mai mult uman decât politic sau economic.
Încerc să-i înţeleg pe cei care formează procentele de mai sus şi să mă (trans)pun, pe cât posibil, în pielea lor: care sunt principalele atuuri ale comunismului, mai ales la nivel popular? Ce le vine în minte acelor oameni când îl compară cu situaţia actuală? Stabilitatea socială, siguranţa locului de muncă, predictibilitatea vieţii (paradoxal, dar adevărat), mult mai puţina materie primă pentru sentimentul “capra vecinului”, poate o valorizare superioară a bucuriilor simple (silită, dar tot superioară rămâne) şi, cu siguranţă, păstrarea “la respect” a periferiei agresive.
Dacă n-ai trăit comunismul, mai că ţi-ar veni să întrebi unde sunt dezavantajele. De altfel, aşa cum rezultă din acelaşi sondaj, majorităţii nu-i pasă că acel sistem era falimentar din concepţie şi, mai grav decât atât, nici nu vede cine ştie ce câştig în recăpătarea libertăţii. Acesta e adevărul sec. Oricât ar părea de cinic, majoritatea vrea şi are nevoie să fie condusă.
Dacă-i asiguri o oarecare marjă de mişcare în propria viaţă, dacă-i furnizezi o iluzie bine ambalată că el este cel care ia deciziile importante în ceea ce-l priveşte, omul – cu rare excepţii, acele excepţii care schimbă istoria – se supune sistemului.
Asta n-a reuşit comunismul, să mai ambaleze iluzia. Prea dureroasă ajunsese discrepanţa dintre declaraţii şi sărăcie. Dar ceea ce a reuşit comunismul, şi aici voiam să ajung, a fost să ofere un rost sacrificiului, un rost de multe ori palpabil, real.
Părinţii şi bunicii noştri care au crezut în comunism pot, oricând, să se justifice: fie că era vorba de vreo hidrocentrală pentru care se dărâmau munţi şi se strămutau sate întregi, de imposibila şosea peste Făgăraş, de uriaşa Casă a Poporului sau “doar” de plata datoriei externe, ei vedeau – partidul şi statul aveau grijă ca ei să vadă – că sacrificiile nu le sunt inutile. Şi asta îi convingea că participă la ceva mult mai înalt şi mai important decât propriile destine. Asta îi convingea că rămâne ceva în urma lor şi că, la o adică, merită să se mulţumească şi pe mai departe cu pâinea cumpărată pe cartelă, cu surogatul călătoriilor citite şi cu visurile transferate urmaşilor.
Să încercăm să înţelegem înainte de a da cu piatra. Oriunde în lume şi indiferent de ideologie, liderii politici ştiu, sau învaţă repede odată intraţi în sistem, că oamenii pe care-i conduc se mulţumesc cu o libertate (tot mai) limitată dacă pot fi făcuţi să creadă într-un rost superior şi, cu atât mai mult, dacă li se oferă dovezi că sunt şi ei parte dintr-un plan datorită căruia vor avea acces măcar la o feliuţă de nemurire. Ideea sacrificiului cu sens bate libertatea neînţeleasă.
Aceasta este deosebirea esenţială pe care o resimt românii puşi să se raporteze la trecutul comunist. Da, aceia dintre noi care şi-au trăit atunci cei mai buni ani îşi amintesc toate “atuurile” descrise mai sus, plus faptul că mergeau anual în concediu 
. Dar nu asta înclină balanţa în favoarea “nostalgiei”, ci lipsa, astăzi, a unor scopuri comune şi concrete, mai mici sau mai mari, care să dea sens sacrificiului.
Pentru ce ne sacrificăm? Doar aşa, fiecare pentru el? Trăim doar ca să supravieţuim crizei? Nu construim nimic pentru “după”, să vadă şi nepoţii? Strângem cureaua doar ca să cârpim ce avem? Ne îndatorăm doar pentru bani? Mâncăm mai puţin ca să mâncăm, cândva, mai mult? Suntem liberi numai ca să murim? Murim aşa?
*
Este ceva in pedigree-ul acestui popor care nu-l lasa sa se bucure de libertate (poate nici nu o apreciaza atat de mult) si prefera sa fie “la stapan”. Daca are noroc, stapanul se cheama Carol I; daca nu, se cheama Stalin / Ceausescu. Ce mi se pare cu-adevarat deplorabil este faptul ca post-decembristii (ca sa nu le zicem chiar democratii) au “reusit” sa faca romanii sa uite de cartela la paine veche, de cele doua oua de persoana pe zi, de cozile la… nimic, de radio-ul ascultat in surdina, de frica omniprezenta. Mai mult, generatia tanara (cei care au 18 – 25 ani acum) e CONVINSA ca era mai bine ATUNCI (si emana cugetarea asta la o masa la McDonalds, cu laptopul conectat la wireless, citind stirile din lumea larga). S-ar putea sa fie prost pusa intrebarea daca ATUNCI era mai bine decat ACUM. Poate era doar… ALTFEL!
Eu raman perplex de fiecare data cand intalnesc oameni, aparent inteligenti, aducand drept argument – LIBERTATEA!
Nu am avut libertate nici pe vremea impuscatului, nici acum, pe vremea neimpuscatului (inca).
Acuzele aduse comunismului se extind si asupra postcomunismlui.
Diferentele sunt minore, insa semnificative.
“libera circulatie” – castigata!
“libera exprimare” – castigata!
Ceva similitudine intre romanul postcomunist si sclavul inainte de abrogarea scaviei… lantul a mai fost inadit cu ceva metri! (sau cei 200 lei la alocatie
Intre cartela de paine si lipsa painii este o diferenta majora!
Intre desfiintarea scolilor si ridicarea lacaselor de cult, asisderi, o diferenta majora!
Intre frica “omniprezenta” si frica ubicuua, este o diferenta majora!
Sistemul falimentar de atunci a construit (cu sacrificii), sistemul, la fel de falimentar de acum, A DARAMAT! DISTRUS!
Intrebarea este pertinenta, raspunsul… vanare de vant!
[...] articol excelent de Mihnea Maruta: … Acesta e adevărul sec. Oricât ar părea de cinic, majoritatea vrea şi are nevoie să [...]
@raduandrei: cred ca exagerati in mod voit! “lipsa painii” – asta o problema in ziua de azi?
poate lipsa BANILOR pentru cumpararea ei, da. nu stiu la ce se refera frica ubicuua. frica fata de ce? fata de sistem? de Basescu? de lipsa unui loc de munca? de lipsa perspectivei unui trai decent? frica dintr-asta cred ca are si Obama! 
exagerez intr-un mod ponderat… conform articolului.
“painea” reprezinta aluatul acela plin de afanatori care nu poate fi achizitionat fara bani.
Daca reprezinta o problema in ziua de azi?
DA!
In satucele uitate de lume, de la nord la sud…
Frica ubicuua insumeaza tot, cu exceptia celei omniprezente: de la pierderea locului de munca, incertitudinea zilei de maine, de lipsa perspectivei (orizontului), de pierderea demnitatii etc.
Din cate stiu, dar s-ar putea sa ma insel, Obama nu traieste in Romania, ci in state! Diferenta?
cca 100 de ani!
salut , te intereseaza un schimb de link cu http://www.constanteanul.info ?
constanteanul: Nu, mulţumesc.
Cum sublinia raposatul Ion Ratiu, un anticomunist de rasa, comunismul nu a aparut din senin. El a fost un raspuns la problemele reale ale capitalismului. Ca a fost un raspuns utopic, e destul de evident.
Eu unul nu am mai crezut in comunism din adolescenta. Nu din cauza saraciei materiale ci a saraciei de idei. Am crezut insa in capitalismul occidental. De la distanta, mi se parea un sistem care evolua spre perfectiune. Acum imi vine sa rad cand ma gandesc ce aberatii vehiculam despre raiul “de dincolo”. Dupa opt ani traiti in Occident nu mai am nici un fel de iluzii. Nici un sistem nu-ti poate garanta nimic.
Sa nu minimalizam insa importanta LIBERTATII. O fi adevarat ca e doar un lant ceva mai lung. Putem sa ne miscam ceva mai bine, dar putem si sa ne spanzuram. In comunism nu puteam nici macar atata.
Plang dupa comunism cei care nu sunt capabili sa se dezvolte, cei care au nevoie sa fie condusi si orientati, cei care nu au nevoie decat de foarte putina libertate
Viata adevarata ar fi undeva intre capitalism si comunism, ambele sisteme au demonstrat ca au multe hibe, dar luand ce
este bun dintr-un sistem si din altul efectul ar fi excelent,
Extrem de pertinenta observatia despre “sensul sacrificiului”, niciodata nu m-am gandit la asta.
Cat despre ce oferea comunismul (zic si eu din carti, evident…aveam doar 5 ani jumate), nu mai stiu unde am citit ca opusul libertatii nu este represiunea sau inchistarea sau privatiunile de orice fel, opusul libertatii este siguranta. Libertatea aduce in mod inevitabil riscul, in vreme ce dictatura/orice regim de opresiune asigura o “siguranta” si o predictibilitate, cum bine spui, care – pentru multi – reprezinta un “mai bine” decat libertatea cu riscurile ei.
Cei care regreta perioada comunista din Romania au posibilitatea sa emigreze in Coreea de Nord.
Detalii aici:
http://www.korea-dpr.com/faq.htm