Căile de mijloc
Cum te protejezi contra efectelor prostiei şi incompetenţei? Cum te aperi de răul pe care ţi-l provoacă aceia care, teoretic, n-ar avea altă grijă decât binele tău?
Ni se dă următoarea dilemă: nu poţi schimba mare lucru, dar nici nu te poţi da bătut. Eşti înăuntru, în sistem, deci eşti afectat. Cum te adăposteşti?
Până la urmă, aceasta e întrebarea. Dacă vrei să-ţi păstrezi conştiinţa cât de cât curată, vei continua să-ţi faci datoria. Nu poţi refuza interacţiunea socială, n-ai cum să fugi şi nici nu vrei să fugi, iar turnul de fildeş e pentru genii. Eventual.
Trebuie să te implici, altfel te vei dispreţui. Dar trebuie să rămâi şi om normal, tu însuţi, pentru a merge mai departe. Cum te aperi de scârbă?
Află ce-ţi face rău şi evită-l. Devii mânios când te uiţi la talk-show-ul de seară? Alege un film cu happy end. Nu mai suporţi ştirile de pe agenda Poliţiei? Uită-te la tenis. Dacă ai putere, renunţă complet la televizor.
Dispar şi puţinele motive de bucurie colectivă, cum era naţionala de fotbal? Ascultă muzica adolescenţei. Te revoltă, te înnebunesc miniştrii, opoziţia, Parlamentul, toţi ăia? Citeşte o poveste nouă sau reciteşte una din copilărie. Sigur o uitaseşi.
Care sunt căile de mijloc între eliberarea violenţei şi retragerea din realitate? Frumosul, datoria, lupta cu ura. Eroii fictivi. Rugăciunea.
Spuneţi-le.
*
Johnny Cash, Mumford and Sons, tarocul si backgammonul, un Guinness, Match of the Day, podcasturile, revistele si cartile de fotbal in engleza, Entourage, The Office, The Wire, Haagen Dazs, ted.com, C.S. Lewis si John Wooden. Cam astea ar fi ale mele, cred.
Eu m-am intors din Londra convins ca am destule “cai de mijloc” ca sa-mi fac viata frumoasa si in Romania. Acum, si n-a trecut decat un an, tind sa-i dau dreptate lui Cosmin Alexandru cand spune ca:
“Ne găsim şi ne protejăm fiecare locşorul nostru aici, cât mai departe de lumea nebună de la televizor şi de pe stradă. Dar cât de protejaţi suntem cu adevărat? Şi de ce să ne trăim viaţa ferindu-ne de alţii când am putea să o trăim bucurându-ne de prezenţa lor?”
Nu le știu. Cu toate acestea le voi spune.
Doar că sunt doar ale mele.
Așadar, cum scăpăm de stress și probleme?
a. Aleg să nu am televizor;
b. Același verb (puternic!) aplicat știrilor despre politică;
c. Sportul poate fi Ok, nu mă interesează însă, aplic același argument;
d. În mediul online – ignore, trecem peste, sărim; citesc puține bloguri, urmăresc puține persoane pe Twitter, am puțini prieteni pe care îi urmăresc pe Facebook; reducem totul la minim;
e. Stau invizibil pe Yahoo! Messenger;
f. Refuz să cumpăr; nu merg în Carrefour mai des de o dată la două săptămâni, altfel în afară de pâine și legume nu cumpăr nimic;
g. Muzică – ascult destul de multă muzică clasică;
h. Filme – mă uit la filme din IMDb top 250 – încă ezit dacă să mă uit și la recomandările prietenilor sau nu;
i. Trăiesc eco – pe cât pot;
Bun – astea sunt soluțiile cu cei din jur. Cum facem cu eu-l meu? Cum mă simt când sunt abrutizat, certat, repezit, îmbrâncit, dat la o parte, ignorat?
a. În primul rând, nu răspund răului cu rău. Ignor. Strigi la mine? Mă uit la tine, trec mai departe. Îmi propui ceva ce nu doresc, într-un mod impoliticos? Nu te cert, te ignor.
b. Mă văd cu prietenii; o dată pe săptămână, de două ori, de trei; mai des sau mai rar; cu cei din București sau din Năvodari; o cură excelentă și o gură de aer proaspăt;
c. Sunt activ cu lucruri care îmi plac – întâlnesc oameni noi, merg la evenimente prin București;
d. Fac sport, dorm bine, mănânc sănătos, beau apă plată, evit excesele (mai puțin excesul de prea multă sănătate).
Cam astea sunt soluțiile mele, unele pragmatice, altele mai și emoționale.
Nu cred in cai de mijloc, dar cred in alegeri. Eu am ales Hemingway. Atat.
Iesiri cat mai dese si tonice cu prietenii (cei adevarati, din liceu).
Carti, discutii, putina muzica. Bloguri de oameni destepti si de bun-simt.
Mai tarziu, copiii. Si iesiri cu ei si cu copiii prietenilor (cei adevarati, din liceu).
Mihnea, cred c-ai atins un punct sensibil, la care ma gandisem de mult: viitorul pare sa ni se infatiseze sub forma unor “insule” de normalitate, bun-simt, buna-cuviinta, in “marea” de indivizi (pr)otevizati. Ne vom retrage voluntar in rezervatii fara ziduri si granite.
Mihnea, calea de mijloc presupune un joc unidimensional, intre A si B, intre bun si rau, alb si negru.
Daca nu ne mai gandim in limitarea axei Ox, cu minus infinit in stanga si plus infinit in dreapta, daca amplasam calea de mijloc in afara lor, obtinem un triunghi, al carui varf defineste un plan, fara sa nege baza.
Stiu ca suna deplasat ce spun eu aici si stiu ca, de fapt, nu e. Cand Dumnezeu intarzie la intalnire, ne intretinem cu tabla inmultirii.
[...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu, Andrei Boar. Andrei Boar said: Căile de mijloc http://mihneamaruta.ro/2010/09/08/caile-de-mijloc/ [...]
am lichidat televizorul, sa nu mai vad decat cinestar si comedystar, la serviciu stau cu casti in urechi cat pot de mult. ca sa ma revansez mai ies la bere cu colegii ca sa putem injura in voie establishmentu’.
refuz sa ma angrenez in discutii despre guvern, parliment, citesc pe diagonala opiniile opiniologilor pe care ii consider mai curatei, despre care nu stiu clar daca sunt sau nu arvuniti intr-o parte sau alta, citesc comicsuri, ascult franz ferdinand.
cu ce nu pot sa lupt e nostalgia dupa old good times..cand toate mizeriile cotidiene treceau pe langa mine ca si cand as fi fost data cu unsoare de balena….
Anglofil: Altfel spus, te bate gândul să te întorci la Londra?
Olivian: Eu zic că e bine să urmăreşti, totuşi, ştirile politice. Pe net, dacă nu la tv.
Andrizes: Bine ai venit! În ce fel l-ai ales pe Hemingway? Îl citeşti numai pe el, încerci să trăieşti ca el?
Ovidiu: De ce nu ţi-ai mai făcut prieteni adevăraţi după liceu?
Brăduţ: Bine ai venit! În textul meu, atât A (violenţa), cât şi B (renunţarea) sunt rele. De aceea devine obligatorie căutarea centrului care ni se potriveşte. Ca să te provoc un pic, şi tu ai ales o cale de mijloc: din îndepărtatul vârf al triunghiului, tot către bază priveşti. Şi mai cred că ţi-e şi dor.
Biazofia: Dacă ai mai putea, ai alege extrema “balenei”?
Am invatat sa ma bucur de pasi mici si sa nu mai astept minuni; experienta m-a invatat ca si in privat este greu sa schimbi mentalitati si sa ajungi la eficienta si performanta, iar la stat este cu atit mai greu.
Un exemplu de pas mic este reusita Monicai Macovei (desi ea a plecat din justitie, Kovesi si Morar au dovedit ca au meritat posturile in care au fost desemnati si au continuat sa fie eficienti si performanti). Un alt exemplu de pas mic este abandonarea pensiilor speciale.
Altfel, nu am timp, aceasta este solutia mea: sunt prea ocupata cu ceea ce imi place sa fac si nu am timp de acordat prostiei si incompetentei. Desi am un job solicitant in privat, ma straduiesc sa imi gasesc timp pentru blog-urile Maruta, Tolontan, Fumurescu – voxpublica (fiecare dintre ei ma trimite catre alte link-uri interesante cum ar fi dialogul cu Amos Oz recomandat de Tolontan astazi), opiniile lui Cartarescu, Ghinea, Mungiu, Tapalaga, revistele 22, Dilema Veche, Forbes, dezbaterile Hotnews, alte stiri care tin de job etc.
De exemplu prostia si vulgaritatea de pe forumurile online nu exista pentru mine fiindca nu am timp sa le citesc. E bine, e rau? Nu stiu, eu doar constat.
Rugaciunea. Nu este un scut, nu este un refugiu, este izvor de bucurie.
Daca ai renuntat la televizor nu ai anulat stirile. Daca te-ai retras din rautatea strazii nu inseamna ca familia ta nu o va intalnii la scoala, la spital, pe trecerea de pietoni sau … in drum spre farmacie. Nu ai unde fugi de incercarile vietii. Te pot murdarii si poti sa ajungi ca ei dar ceea ce nu te va distruge, te va intarii.
Ma bate, dar incerc sa-mi epuizez toate optiunile aici, sa am inima impacata ca am facut tot ce a depins de mine.
panpage: Mulţumesc că m-ai inclus printre “oaze”. Foarte înţeleaptă decizia de a nu citi comentariile de pe anumite forumuri.
Dodo: Bine ai revenit!
Costin: Renunţarea la televizor, sau cel puţin la anumite emisiuni şi posturi, e deja o formă de protecţie binevenită.
Anglofil: Sunt curios care va fi deznodământul
Oamenii minunati din jurul nostru.
Eu m-am (s)cufundat în lumea celui mic.
Din păcate dimineaţa mă trezesc în aerul ăsta schilod, într-un foşnet negru ca al unei salopete de fâş croită parcă pentru o altă persoană.
Daniel: Ai dreptate, avem tendinţa să nu-i mai vedem.
Camouflage: Brrr…
O să mă gândesc. Mai citesc politica, dar frugal, nu în amănunțime.
@Mihnea
Era doar un laitmotiv, pentru mine sunt din liceu, pentru altii pot fi din generala, din facultate, din armata…care pe unde-a avut norocul.
Felicitari pentru tema aleasa.
calea mea de mijloc e zambetul. pe ‘agresori’ ii dezarmeaza, iar pe mine ma incurajeaza sa descopar cel mai mic graunte de bine, chiar si in cele mai mizerabile si descurajante situatii. ah, si ar mai fi gatitul.
Rugaciune, o carte buna, un concert la Filarmonica, televizorul doar pentru Animal Planet, prieteni, familie, aer liber, sport. Realitatea nu e ceea ce imi servesc altii, e ceea ce aleg eu sa traiesc.
P.S. Mereu e o placere sa citesc acest blog. Felicitari.
Zâna: Săru’mâna pentru masă
Ioana: Mulţumesc.
@Mihnea: as zice ‘ sa-ti fie de bine!’ insa urasc expresia asta. asa ca o sa zic ‘si alta data, cu placere’.