Re: pere şi mere intelectuale
Antonescu: “Tudor Chirilă”. Băsescu: “Soţia mea”. Geoană: “Patriarhul Daniel”. Vă amintiţi, sunt sigur, aceste răspunsuri din dezbaterea televizată care a premers primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009.
Am asociat acel moment, al “reperelor de moralitate”, cu discuţia de săptămâna trecută despre “reperele intelectuale ale dreptei” – Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Andrei Pleşu ş.cl., personalităţi strânse într-un volum de interviuri de colegul Cristian Pătrăşconiu, acum director adjunct al Institutului de Studii Populare (ISP). Cele două episoade vorbesc, în chipuri diferite, despre acelaşi tip de model etic: cel pe care politicienii nu-l au, iar alegătorii îl caută avizi.
Din intervenţiile lor la întâlnirea cu public organizată pentru lansarea cărţii, reiese că niciunul dintre cei de mai sus nu-şi asumă statutul de “reper al dreptei” în sens politic sau cu o ancoră politică manifestă. Gabriel Liiceanu s-ar vedea un “nord moral al societăţii”, Andrei Pleşu se teme, în stilu-i minuţios, de demonul trufiei, iar H.-R. Patapievici se aburcă în teorii, o ia de la revoluţia franceză şi pierde contactul cu “solul”.
Ei constituie, într-adevăr, repere pentru un segment educat al României, sunt primele nume pe care le rostim mulţi dintre noi când vine vorba despre elite, însă asta se datorează calităţii lor de autori, cărţilor pe care le-au scris şi ideilor fundamentale pe care le-au exprimat în spaţiul public. Singura legătură dintre ei şi pretinsa “dreaptă” instituţională din România a fost susţinerea acordată lui Traian Băsescu în primii săi ani de mandat, de care mai toţi s-au dezis în ultimii ani.
Interesul major în această apariţie comună nu este al acestor intelectuali, ci al Partidului Democrat Liberal, “patronul” ISP-ului, care încearcă să se folosească, pe de o parte, de prestigiul lor, pentru a se agăţa de electoratul cultivat, iar, pe de altă parte, de influenţa lor în mediile culturale. Cu alte cuvinte, ei nu vor să se “murdărească” şi, în consecinţă, refuză eventualul rol de tutori ideologici, iar PDL se străduieşte ca această asociere mediatică să pară o reuniune fericită pe tărâmul spiritual al “dreptei”.
În fapt, aşa cum a spus şi Andrei Pleşu la întâlnirea cu pricina, aceşti intelectuali (poate cu excepţia lui Neagu Djuvara, care a trăit şi alte vremuri) au ajuns la dreapta oarecum “împinşi” de ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. “Dreapta” lor este mai degrabă un ataşament faţă de valorile democratice, o contrapondere la ne-despărţirea de comunism. Ei au poposit la “dreapta” ca reacţiune, aşa cum, ulterior, grupul de tineri literaţi care-i contestă s-a poziţionat la stânga tot ca manifestare secundă, ca “răspuns” sau ca efect natural de umplere a vidului.
*
Continuarea, aici.
Înregistrarea video a întâlnirii e disponibilă pe Hotnews.ro:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8070496-live-text-djuvara-plesu-liiceanu-patapievici-manolescu-discuta-tema-repere-culturale-ale-dreptei-romanesti.htm
“Singura legătură dintre ei şi pretinsa “dreaptă” instituţională din România a fost susţinerea acordată lui Traian Băsescu în primii săi ani de mandat, de care mai toţi s-au dezis în ultimii ani”
-aici Nu sunt de acord. Plesu DA, Liiceanu NU, Patapievici NU. Ultimul nici nu are cum, ca e la ICR pus de Basescu si reconfirmat de el. Nu avem o delimitare clara a lui Liiceanu de Basescu.
Olivian: Mulţumesc în numele cititorilor
Tibi: Ia vezi aici – http://www.realitatea.net/liiceanu-se-leapada-de-basescu-nu-poti-sa-condamni-comunismul-si-apoi-sa-l-lauzi-pe-ceausescu_773941.html
Mihnea,
foarte bine surprinse caracterele celor prezenti.
Cred ca singurul despre care nu se poate spune ca s-a “murdarit” a fost Djuvara pe care l-am vazut, nu de putine ori, in echipa lui Antonescu. Lasam la o parte faptul ca apoi a regretat acest lucru. Insa ceilalti au un dar, as zice foarte prezent in Romania, de a spune “Voi trebuie sa faceti, nu e de demnitatea mea sa fac asa ceva!” S-ar putea ca si Plesu sa intre in aceeasi oala cu Djuvara in sensul in care a acceptat functii publice.
Personal nu mi se pare fair sa critici lipsa de moralitate sau de intelectualitate in politica romaneasca, pe de o parte, iar pe de alta parte sa spui ca a face politica/ a fi membru de partid e sub demnitatea ta.
Pleşu a reprezentat FSN-ismul şi stă în continuare sub ascultarea ideologică a lui. A fost membru al Guvernului ce a organizat mineriada şi a rămas în continuare. Guvern din care, nu întâmplător, făcea parte şi Băsescu (secretar de stat iar apoi ministru plin). Liiceanu s-a bucurat din plin de favorurile puterii. Cea mai importantă editură din Românias i-a fost dată cadou. Butonul propagandei intelectuale adică. Iar acum se crede… Iuliu Cezar! Asta pentru că tocmai am citit tragedia shakesperiană. Tot în acei ani un personaj împins pe micile ecrane de către Iosif Sava îşi compara ţara cu … Bun! Acum nu ştiu dacă România este într-adevăr ţara lui. O fi de “de dreapta” pentru altă naţie căreia i-o sluji.
Lipsa “stomacurilor tari” vine dintr-o apetenta ciudata a romanilor pentru extreme. Ori e sfant, ori e murdar pana-n gat. In momentul in care apare pe firmament un astfel de reper, care nu face greseli, e asteptat, pandit (cu un soi de irascibilitate) sa faca PRIMA greseala. Dupa aceea, gata, toti rasufla usurati: “si-asta e manjit…”.
In Romania oamenii care fac binele relativ, acela rezultand din compromisuri si cateodata din cedari, nu sunt considerati repere. Intrucat au “cedat”, sunt “manjiti” si-atunci…”daca oricum toti sunt manjiti, de ce sa nu-i alegem pe-aia cei mai manjiti? Barem nu pretind ca sunt altceva decat ceea ce sunt!” Genul asta de atitudine face foarte mult rau spatiului public din Romania. Pentru ca incurajeaza extremele (si nu mijlocul) si pentru ca in politica o singura extrema face casa buna. Cealalta nu face politica.