INTERVIU. Alin Mureşan: “Fenomenul Piteşti” e una dintre cauzele României de azi

Friday, January 14, 2011

Să te apuci, la 22 de ani, să studiezi cel mai atroce experiment efectuat în puşcăriile comuniste, aşa-numitul “fenomen Piteşti”, presupune un curaj rar. Să petreci, apoi, cinci ani citind şi descriind cum tineri ca tine erau siliţi să se tortureze reciproc în cele mai groaznice moduri, să se lepede de cei dragi, să blasfemieze ce aveau mai sfânt, să se transforme în ne-oameni, înseamnă o rezistenţă psihică remarcabilă şi o maturizare accelerată.

Alin Muresan

La 27 de ani, Alin Mureşan (foto), cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), trăieşte zile fericite: poate să arate publicului ce a realizat. El a condus echipa de tineri istorici care a lansat recent cea mai mare bază de date, disponibilă gratuit, referitoare la “reeducarea prin tortură” din închisorile româneşti – www.fenomenulpitesti.ro.

Demascarea dvdA scris scenariul documentarului “Demascarea” (regizat de Nicolae Mărgineanu, el însuşi urmaşul unei familii de luptători anticomunişti), în care opt supravieţuitori ai Piteştiului rememorează chinurile inimaginabile prin care au trecut în urmă cu 60 de ani. Documentarul – coproducţie a Fundaţiei Arseniei Boca, IICCMER şi Ager Film, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung – are 70 de minute şi va putea fi găsit în librării încă din această lună. (Câteva fragmente, aici).

În fine, Alin Mureşan va lansa în februarie ediţia a doua, rescrisă aproape complet, a cărţii care adună munca sa de cercetare din aceşti cinci ani: “Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” – fără îndoială cea mai temeinică istorie a experimentului desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe puşcării din România comunistă.

Trei realizări – site, film şi carte – pentru care Alin Mureşan şi colaboratorii săi merită respectul oricărui român.

*

M.M.: Vreau să pornim de la trailer-ul filmului “Demascarea”, unde se spune aşa: “Eşti tânăr? Eşti student? Te gândeşti la carieră, la familie? Ai planuri de viitor? Şi bunicul tău a avut. Ştii ce s-a întâmplat cu el?…”. Să presupunem că eu sunt tânăr, sunt student şi am planuri. Am cont de Facebook, iPod şi “converşi”, iar într-o seară, mă întâlnesc cu tine într-un bar. Bem o bere împreună, dar eu habar n-am ce înseamnă “fenomenul Piteşti”. Ce-mi spui?

Alin Mureşan: Depinde, în primul rând, de tine. Nu sunt genul care să fac prozeliţi cu forţa, deci trebuie să existe un minim interes din partea ta. Şi chiar nu am un plan dinainte stabilit, aş improviza pe măsură ce îmi dau seama care sunt lucrurile care te ating pe tine. Însă, ca să te fac să înţelegi ce a însemnat, aş putea să îţi spun că ai puteai fi oricând arestat pentru simplu fapt ca ai iPod şi “converşi”.

Deşi comparaţia e forţată, pentru că în Piteşti se acţiona asupra esenţei, nu asupra formelor exterioare. Respectiv, dacă tu pui preţ pe sinceritate, pe prietenie, îţi iubeşti mama sau crezi că ai face orice pentru iubita ta, cei care au făcut Piteştiul te-ar fi atacat exact în aceste lucruri.

Pe de altă parte, ţi-aş spune că oamenii care au trecut prin Piteşti şi prin nişte suferinţe pe care noi nu avem cum să le pricepem sunt astăzi persoane cu totul deosebite şi carismatice, şi aş face în aşa fel încât să cunoşti măcar unul dintre ei, fiindcă ştiu că ai deveni, la rândul tău, un om mai bun.

M.M.: Ajungem şi la supravieţuitori, dar să continuăm jocul puţin. Pentru mine, ca “student”, comunismul a fost cândva, pe vremea părinţilor. Să zicem că bunicul meu n-a fost opozant, n-a făcut puşcărie, a tăcut şi-a muncit. Ce rost mai are să mă întorc la acei ani, să mă “încarc negativ” cu informaţii despre atrocităţi, când viaţa e frumoasă?

– Un om cât de cât inteligent ştie foarte bine că viaţa nu e frumoasă tot timpul. Există momente şi momente, există prăbuşiri sufleteşti şi momente de revenire, bucurii şi necazuri. Iar secretul este să ştii cum să treci prin momentele mai puţin plăcute şi să înveţi ceva din ele. Or, dacă îţi explic Piteştiul cu exemple concrete, faci un mare pas înainte, din punctul acesta de vedere.

Apoi, când îţi aud nemulţumirile legate de România de azi, de orice natură ar fi ele, raportându-mă la Piteşti pot să-ţi explic de ce societatea noastră arată aşa cum arată. Odată ce ai aflat explicaţiile, poţi să faci ce ţine de tine să îndrepţi lucrurile, cel puţin în zona ta de activitate. Dacă nu eşti interesat să o faci, n-ai sta cu mine la bere.

Şi ţi-aş mai arăta câte asemănări sunt între ce se întâmpla în Piteşti şi ce se întâmplă şi astăzi în lume, inclusiv în România, chiar dacă sub o formă mult mai frumos ambalată. Aşa încât povestea asta cu “comunismul a fost cândva, nu mă interesează” poţi s-o spui, dar te poate costa.

M.M.: Bun, continuu cu studentul cel naiv: vrei să spui că România de azi este aşa cum este şi din cauza a ceea ce se numeşte “fenomenul Piteşti”?

– Da, nu am niciun dubiu că România de azi e influenţată direct de ce s-a întâmplat la Piteşti. Îţi dau doar câteva detalii: cultivarea neîncrederii, eliminarea sau batjocorirea discursului creştin, violenţa gratuită (pe străzi sau în media), luatul peste picior al oricăror repere morale etc. Atunci se făcea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenţa nu e diferită. Şi dacă te deranjează măcar unul din lucrurile de mai sus, poţi să înveţi din Piteşti cum să treci peste ele rămânând om.

M.M.: Ştiu că asta e şi teza uneia dintre profesoarele tale de la facultatea de jurnalism din Cluj, Ruxandra Cesereanu, care a scris cărţi atât despre rezistenţa anticomunistă, cât şi despre tortură în secolul XX. Ea spune că “fenomenul Piteşti” este definitoriu pentru întreaga Românie de până în 1989 şi că urmările lui se văd şi azi. Presupunând că e aşa, cum a fost posibil ca efectele să fie “expandate” la nivel naţional?

– Destul de simplu: din punctul meu de vedere, Piteştiul nu urmărea crearea unui “om nou”, cum susţinea regimul, dar a contribuit la acest lucru. Pentru că, odată ce frângi orice urmă de rezistenţă, aruncându-i în temniţe pe toţi cei care ridică glasul împotriva ta (sau care ar putea să ridice glasul cândva…), rămâi cu o masă de manevră speriată, căreia poţi să-i spui orice, câtă vreme o ţii sub teroare. Şi să nu uităm că în poziţiile de decizie au fost numiţi oameni fără niciun soi de pregătire profesională, care ulterior au fost plimbaţi prin mai multe funcţii, prin celebra “rotaţie de cadre”. Nu-i aşa că şi asta seamănă cu ce vedem azi în politică?

*

M.M.: E adevărat că “reeducarea” de la Piteşti şi din celelalte închisori comuniste e rezultatul unor studii de psihologie şi sociologie întreprinse în URSS şi preluate şi de agenţii sovietici instalaţi la conducerea Securităţii?

– Această ipoteză nu poate fi confirmată documentar deocamdată, şi nici nu sunt optimist că ar putea fi vreodată. Dar este de necontestat faptul că “fenomenul Piteşti” a fost ordonat şi coordonat de către agenţii NKVD aflaţi la conducerea Securităţii, îndeosebi de Gheorghe Pintilie. Deşi mă ocup de subiect de 5 ani, sunt multe întrebări esenţiale cărora nu le găsesc răspunsul. De pildă: “Cine inventa torturile?”. Din păcate, nu există nici măcar mărturii despre acest lucru, ci doar supoziţii subiective.

M.M.: Şi-atunci care sunt ipotezele istorice privind originea acestui experiment?

– Până acum s-a mers pe ideea că s-a aplicat o metodă dezvoltată de un pedagog sovietic, Anton Semionovici Makarenko. Dar, din punctul meu de vedere, ea reprezintă, în cel mai bun caz, doar un punct de pornire – şi chiar unul diferit în esenţa sa de ce s-a întâmplat la Piteşti. La Makarenko era vorba de delincvenţi de drept comun (prin urmare, cu totul alt set de convingeri şi valori), cu un regim de semi-libertate. El nu specifică metoda prin care acţiona asupra lor (violenţa este doar presupusă, el însuşi afirmând că îi displace) etc. Deci eu nu mizez pe această ipoteză. Însă nici nu aş putea să spun care este originea adevărată.

Concluzia mea de până acum este că s-a ajuns la forma pe care o cunoaştem dintr-o îmbinare a indicaţiilor agenţilor NKVD cu fanteziile bolnăvicioase ale acelor deţinuţi care intraseră (aproape toţi în mod forţat) în acest joc. În condiţii extreme, omul face lucruri de care nu se credea în stare. Şi sunt câteva mărturii şocante ale agresorilor din Piteşti în ceea ce priveşte starea de nebunie şi transformările psihologice la care ajunseseră.

M.M.: De ce au fost aleşi preponderent studenţi pentru “reeducare”?

– Şi aici suntem pe teritoriul supoziţiilor. Eu cred că s-a început cu studenţii pentru că erau mai uşor de modelat. Unii dintre ei nu aveau încă sistemul de valori bine conturat (să nu uităm că mulţi aveau 18, 20, 22 de ani). Dar poate fi vorba şi de circumstanţe, fiindcă penitenciarul Piteşti, acolo unde au fost repartizaţi studenţii, avea avantajul izolării faţă de oraş, spre deosebire de toate celelalte închisori. Şi atunci s-a putut interveni brutal fără riscuri prea mari.

M.M.: Experimentul a fost încercat şi în alte ţări din blocul comunist?

– Nu în această formă. Elemente comune găsim în alte acţiuni (în fosta Iugoslavie, de pildă), dar nu e vorba totuşi de acelaşi lucru.

M.M.: Cum îţi explici că, şi în acest caz, avem de-a face cu excepţia numită România?

– Cu cât e mai mare rezistenţa, cu atât mai puternică trebuie să fie acţiunea împotriva ei. România era profund anticomunistă, fiindcă avea la bază proprietatea privată (împroprietărirea ţăranilor se făcuse prin luptă în Primul Război Mondial, deci cu mari sacrificii, şi nimeni n-ar fi renunţat de bună voie la ea), dragostea de ţară (dovedită prin eforturile făcute pentru unire), tradiţia monarhică şi credinţa în Dumnezeu. Ele nu erau specifice doar elitelor, ci majorităţii populaţiei.

În acest timp, Partidul Comunist din România avea activităţi perfect anti-naţionale, aplaudând pierderea Basarabiei în faţa URSS, de exemplu, şi nu este întâmplător faptul că cei mai mulţi membri ai săi nu erau români. Or, lucrurile nu puteau rămâne aşa, şi atunci trebuia intervenit brutal. Iar comunismul se întemeia pe valorile antagonice: naţionalizarea, internaţionalismul şi ateismul.

M.M.: Vrei să spui (şi aici redevin studentul cel naiv) că noi, românii, avem, de fapt, un trecut cu care ar trebui să ne mândrim, că am fost naţia cel mai greu de supus?

– Mândria este un păcat, nu e bună. În plus, nu văd de ce ar trebui să ne mândrim noi, cei de azi, care nu facem nimic pentru ţară, cu ce au făcut alţii înaintea noastră. Dar cred foarte tare că nu avem de ce să ne fie ruşine cu trecutul nostru. Avem, ca toate popoarele, şi momente bune, şi momente proaste. Mă deranjează însă discursul antinaţional: România e o ţară de hoţi, de leneşi, de proşti etc. Dacă mă uit în spate, nu văd lucrul acesta. Şi chiar dacă ar fi aşa, asta nu înseamnă că trebuie să o dispreţuiesc. Este ca şi cum ai spune că o dispreţuieşti pe mama pentru că nu e perfectă.

*

M.M.: Într-un trailer al filmului “Demascarea” se spune că “reeducarea” de la Piteşti ar fi “cel mai mare secret al Securităţii”. De ce această formulare?

– Securitatea avea obsesia aceasta de a şterge urmele implicării sale şi de a arunca toată vina pe deţinuţii politici. Şi aş spune că nu degeaba urmărea lucrul acesta, fiindcă, din momentul în care s-a aflat ce se întâmplă la Piteşti, acţiunea a dat greş şi a trebuit să fie oprită. Chiar şi aşa, regimul a încercat să acrediteze ideea că el este victima deţinuţilor, şi nu invers. Probabil că, dacă nu intervenea momentul 1989, îi şi reuşea. Iar noi, prin filmul acesta, şi prin întreg proiectul, vrem să facem exact ceea ce nu dorea Securitatea: să vorbim tuturor despre Piteşti.

M.M.: Să înţeleg că Partidul nu avea cunoştinţă despre experiment?

– Este discutabil. Scopul acesta era: ca nici măcar partidul să nu ştie ce se întâmplă (şi există declaraţii în acest sens). Dar nu doar atât: nici Securitatea nu ştia. Secretul era atât de mare, încât trebuia să fie ştiut doar de o mână de oameni. Înspre sfârşitul acţiunii, s-a ajuns să se zvonească prin Ministerul de Interne că se întâmplă ceva în închisori, dar realitatea concretă nu cred că o cunoşteau mai mult de 3-4 oameni din Securitate.

M.M.: La începutul anilor ’90, săptămânalul “NU”, la care lucram atunci, a publicat un amplu serial dedicat rezistenţei anticomuniste. Ţin minte însă că, atunci când erau întrebaţi despre torturile de la Piteşti, supravieţuitorii se închideau în ei înşişi, deşi, în rest, erau foarte dornici să povestească. Tu cum i-ai convins să vorbească?

– Probabil că şi-au mai schimbat ei atitudinea. Unii au vorbit destul de uşor, altora le-am câştigat încrederea prin discuţii personale. Am mers pe principiul sincerităţii, fiindcă nu poţi să ceri cuiva să fie deschis faţă de tine, dacă nu îţi pui şi tu sufletul pe tavă. Apoi, am mers din om în om, uneori prin recomandări, şi asta m-a ajutat. N-am avut probleme mari, un singur om m-a refuzat din circa 35.

M.M.: Cam câţi oameni care au trecut prin experimentul Piteşti mai trăiesc?

– În jur de 50 de oameni, dar nu toţi au trecut prin Piteşti: unii au fost doar la Gherla, alţii la Târgu Ocna.

M.M.: Mărturisesc că eu am citit doar cartea lui Virgil Ierunca despre “Fenomenul Piteşti”, dar asta era acum 20 de ani. Şi ceea ce m-a cutremurat, pe lângă bătăi, blasfemii, lepădarea de familie sau faptul că erau puşi să-şi mănânce fecalele unul altuia, este că deţinuţii nu mai puteau să se sinucidă. Erau atât de supravegheaţi zi şi noapte, încât, cu puţine excepţii, nu mai aveau nici măcar această alegere. Pe tine ce tortură te-a marcat?

– Nu mai pot să răspund la astfel de întrebări. În primii ani mai aveam momente în care mă sculam pur şi simplu de la masa de studiu şi mă plimbam aiurea prin oraş, fără să ştiu încotro sau de ce, dar am trecut de mult de etapa asta. Nu cred că o metodă anume mă răscoleşte, ci cumulul lor şi faptul că victimele nu aveau idee dacă şi când se vor opri torturile. Părea că nu este scăpare. Nu degeaba unii deţinuţi au comparat Piteştiul cu iadul: fiindcă părea veşnic.

M.M.: A propos de sinucidere, subtitlul cărţii tale e “Cronica unei sinucideri asistate”. Explică-l puţin, te rog.

– E doar a doua oară când o fac. Cred că va fi şi ultima, fiindcă e foarte greu de înţeles. Pentru mine, toţi deţinuţii sunt victime, inclusiv cei care au acceptat colaborarea cu Securitatea. Şi pentru că Securitatea a stat în umbră, aruncând toată responsabilitatea pe deţinuţi, vorbesc despre o “sinucidere asistată”. Dar ea trebuie înţeleasă în spiritul celebrului banc: “Ce a spus Maiakovski înainte de a se sinucide? – Nu trageţi, tovarăşi!”. Iar sinuciderea poate fi atât fizică (în cazul celor care au murit), cât şi morală. Cât despre cronică, cred că este evident: cu excepţia capitolului de concluzii, am prezentat faptele fără comentarii sau consideraţii personale; jurnalistic, dacă vrei.

M.M.: Ai aflat cam de tânăr de ce sunt capabili oamenii. Cum te-au schimbat aceşti 5 ani de când studiezi “fenomenul Piteşti”?

– M-am apropiat de Dumnezeu şi sunt preocupat să lupt în primul rând cu mine şi cu limitele mele. Cam asta…

M.M.: Ultima întrebare. Citind despre grozăviile prin care au trecut, apoi cunoscându-i personal, cum crezi că au reuşit acei oameni să supravieţuiască şi să rămână – sau să redevină – buni şi normali?

– S-au apropiat de Dumnezeu şi au fost preocupaţi să lupte în primul rând cu ei înşişi şi cu limitele lor. Odată ce accepţi că suferinţa are un rol în viaţă şi o înţelegi, atunci totul are un sens. Iar esenţa credinţei este iubirea – nu doar a celor buni, ci şi a celor răi.

*

Pitesti - cronica unei sinucideri asistate_ed2-cop1Două fragmente din volumul “Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate”, de Alin Mureşan:

(…) Acţiunea de la Piteşti a avut, în opinia noastră, două scopuri: unul direct şi imediat (obţinerea informaţiilor suplimentare despre opozanţi) şi unul strategic, mai puţin evident, dar, în fond, mai important pentru regim decât primul, care a constat în distrugerea şi/sau compromiterea viitoarelor elite politice, morale şi intelectuale. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat în Piteşti (şi apoi în alte închisori din România) se înscria într-un plan bine pus la punct de supunere şi transformare a poporului român.

Pentru a construi “omul nou” atât de clamat de ideologia comunistă, era necesară în primul rând distrugerea vechii societăţi: din acest motiv au fost decapitate elitele din toate domeniile de activitate şi s-a realizat o inversiune a scării valorilor prin înlocuirea lor cu oameni de la periferia societăţii. Pericolul imediat au devenit astfel vârfurile studenţeşti, cei care urmau să le ia locul, în mod natural, vechilor elite.

Nu credem că Piteştiul urmărea obţinerea “omului nou” din această categorie şi ne argumentăm părerea prin aceea că nici uneia dintre victime, indiferent că a colaborat sau nu cu agresorii şi autorităţile comuniste, nu i s-a permis accesul în funcţii şi nu a fost preluată de aparatul de propagandă pentru a ilustra principiile transformării. Motivul pentru care au fost permanent supuşi presiunilor şi complet marginalizaţi în societate (încercări de racolare ca informatori, ameninţări, refuzul continuării studiilor, presiuni asupra familiei, refuzul încadrării în câmpul muncii etc.) este mult mai simplu: cei forţaţi să lupte permanent pentru a-şi câştiga existenţa ori pentru a scăpa de umbra Securităţii nu se puteau constitui într-o pătură socială care să se opună comunismului.

Odată înlăturat şi acest pericol, noile generaţii deveneau amnezice, fără legături cu trecutul şi fără repere, astfel că ele au putut fi uşor modelate şi controlate. Prin urmare, victimele sistemului tip Piteşti au constituit doar un pas în realizarea “omului nou”. (…)

*

(…) Desigur, niciuna din victime nu a fost supusă la toate metodele de tortură, dar înşiruirea lor ne dă o perspectivă mai clară asupra gradului de morbiditate atins în cadrul acţiunii. Astfel, deţinuţii trebuiau să ţină pâinea în gură timp de zile întregi fără a o putea înghiţi, să mănânce într-un picior, să mănânce cu foarte multă sare şi în imposibilitatea de a se hidrata (uneori după câteva ore sau zile, li se oferea apă sărată sau urină), să execute sute de genuflexiuni, fandări, culcări, tumbe, sărituri ca broasca, să stea într-un picior cu ochii la bec ori cu mâinile ridicate timp de câteva zile, să poarte în spinare bagaje de zeci de kilograme timp de mai multe ore, să stea culcaţi pe burtă cu patru sau cinci oameni deasupra, să se dea cu capul de pereţi ori să se lovească cap în cap, li se strângeau mâinile ori degetele de la mâini la uşă, li se scoteau dinţii prin lovituri cu pumnul ori piciorul, li se smulgeau părul şi mustăţile, li se ardeau fesele cu ţigara, erau puşi să lingă closetul, erau scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi fecale până la sufocare, erau obligaţi să îşi mănânce propriile fecale dacă se scăpau pe ei din cauza bătăii ori a presiunii exercitate de agresori, să se sărute şi să se lingă în fund cu alţi deţinuţi, să îşi introducă degetul în anus după care să îl lingă, să urineze unul în gura celuilalt, să se tragă de organele genitale, să se scuipe în gură unul pe altul. La masă erau puşi să îşi lingă reciproc terciul de pe faţă, să se muşte de nas ori li se turna mâncarea fierbinte pe gât.

Chinurile fizice şi psihice îi făceau pe unii (cei care reuşeau să aţipească) să se trezească din somn ţipând ori izbucnind în plâns. După ce erau bătuţi până la leşin, unii deţinuţi erau aruncaţi pe jos şi stivuiţi, adică aşezaţi unii lângă alţii, iar deasupra lor, perpendicular, erau aruncate alte rânduri de victime. Inutil de adăugat că, la asemenea presiune, majoritatea celor din rândurile de jos nu îşi puteau controla sfincterele şi erau puşi să-şi ingereze fecalele. Când toţi cei din cameră erau bătuţi şi stivuiţi, treceau din nou prin torturi, începând din vârful stivei până jos. (…)

*

33 raspunsuri to “INTERVIU. Alin Mureşan: “Fenomenul Piteşti” e una dintre cauzele României de azi”

  1. Calin

    Nu sunt un ignorant, dar probabil din vina mea si pentru ca nu am avut idee de acest experiment, nu am auzit de acesta pana astazi, cand am citit interviul cu Alin. Am inceput sa citesc de pe la 12 ani despre lagarele naziste si de atunci am ramas profund impresionat de uratenia omului, de cum putem sa ne schimonosim fara sa facem nimic impotriva acestui lucru. Nu pot sa cred cele citite mai sus…am ramas pur si simplu mut si cred ca, din pacate, o parte a experimentului lor a reusit; daca a durat peste 20 ani ca sa aud de el, cred ca cel putin partial si-au atins tinta. Imi pare rau, sincer imi pare rau…pentru mine, pentru noi toti!

    #30698
  2. Eu am o întrebare la care nu doresc răspuns, dar vreau să o afirm public: cum privești România după ce afli de experimentul Pitești? Cum te raportezi la ea?

    #30699
  3. Probabil că, în termeni de vină, vina cea mai mare aparţine generaţiei care acum are peste şaizeci de ani şi la Revoluţie nu a povestit copiilor despre ce s-a întâmplat în România timp de patruzeci de ani. Ci s-au comportat precum victimele unui viol. Aşa că Alin s-ar putea să aibă mare dreptate. Eu cel puţin ştiu despre fenomen chiar din 90-91, eram clasa a şaptea dar citeam. Iar mama mea era abonată la Memoria, unde am şi dat cred că pentru prima dată peste menţionarea lui. Am citit cartea lui Ioanid şi încă o carte, nu mai îmi aduc aminte pe moment autorul. Dar în ziua de azi, dacă vrei să-i faci pe tineri să se aplece asupra istoriei, mai bine îl chemi pe Carpenter sau pe Wan să facă un film despre asta.
    offtopic: impactnews se încarcă din ce în ce mai greu … şi nu cred că e de la mine.

    #30725
  4. […] This post was mentioned on Twitter by Sabina Ionescu and neagrigore. neagrigore said: INTERVIU. Alin Mureşan: “Fenomenul Piteşti” e una dintre cauzele României de azi http://ff.im/-wyFkA […]

    #30728
  5. Radu Humor

    In general Istoria Romaniei, de vreo 70 de ani incoace, este scrisa de altii ! mai ales de cei care au conceput, initiat si pus in practica, printre altele si “Fenomenul Pitesti”. Cand vom avea mai multi cercetatori tineri ca acest exceptional Alin Muresan si curiozitatea de a afla de la ei adevarul, ne vom elibera de sub toate influentele nefaste !

    #30731
  6. CINE era Partidul în anii ’45-’53? NU era Dej, nu era nici Ana Pauker (conducătoarea din umbră până în ’52 – afacerea medicilor evrei – a PMR), era ÎNSUŞI Stalin. Sovieticii conduceau Securitatea, dirijau anchetele, conduceau armata. Fac o paranteză aici: există o eroare în filmul “Portretul luptătorului la tinereţe”. În acea vreme uniformele erau copiate după cele sovietice, nu erau cele cu care eram noi obişnuiţi a le vedea pe timpul lui Ceaşcă şi după. Revin. Ori Securitatea (NKVD în cazul sovieticilor) se supunea PARTIdului adică lui STALIN. Iar Stalin avea un obicei: şedinţele nu se stenografiau. Cum să aplicăm principiul venit din lutheranism: fără document scris nu există istorie? Poate că sunt şi sub impresia dialogurilor recent citite ale Laviniei Betea cu echipa reformatoare a lui Dej (Bârlădeanu, Maurer, Corneliu Mănescu) dar mi se întăresc reacţiile pe care le-am avut citind aşa-zisul “Raport prezidenţial de condamnarea a comunismului”, ami exact partea scrisă de Tismăneanu – exemplu cât se poate de evident al noii falsificări a Istoriei de către neokominternişti.

    #30732
  7. cand te gandesti ca unii regreta comunismul, iti vine sa te intrebi ce s-a intamplat cu acest popor ?
    oare pozitia asta geografica nu ne-a lasat niciodata suficient sa ne formam o constiinta proprie?
    sau pur si simplu nu am vrut sa avem o constiinta. una umana in primul rand…

    #30733
  8. Păcatul UNORA este că generalizează ce gândesc UNII asupra TUTURORA. La noi bolşevismul a fost adus cu tancurile sovietice. În Spania sau Cuba ce tancuri l-or mai fi adus?

    #30746
  9. Călin: Faptul că un om, cel puţin unul, a aflat despre Piteşti datorită acestui interviu e o bucurie pentru mine. Felicitări pentru sinceritate.

    Olivian: Eu aş vrea să şi răspunzi.

    Neagrigore: Eu cred că mulţi dintre părinţii noştri n-au ştiut nimic. De ce n-au ştiut, aici începe discuţia.

    Radu: Bine ai revenit!

    Feroviarii: Conştiinţa există, dar trebuie să învăţăm să nu ne fie ruşine cu ea.

    #30754
  10. din păcate, am să te contrazic până în pânzele albe (ale căpitanului Lupan :)) pentru chestia asta. Nu cred că nu ştiau. De fapt, ce era de ştiut?

    #30757
  11. Neagrigore: Să facem diferenţă între a conştientiza dictatura şi a şti despre rezistenţa din munţi, amploarea condamnărilor din anii ’40-’50-’60 sau fenomenul Piteşti. Crezând în comunism (căci acesta e adevărul), mulţi dintre părinţii noştri şi-au construit clopote de sticlă şi au preferat să evite confruntarea cu realitatea.

    #30759
  12. Exact, şi în nouăzeci trebuiau să le spargă, n-au făcut-o. Dacă în şcoală alegeam calea uşoară (copiam) eram pedepsit. Asta este pedeapsa lor, au ales calea uşoară.

    #30761
  13. Răspunsul meu la întrebarea:

    Cum privești România după ce afli de experimentul Pitești? Cum te raportezi la ea?

    Am aflat despre experimentul Pitești într-o emisiune “Înapoi la argument”, moderată de Horia-Roman PATAPIEVICI. Era doar o referire la experiment, nu erau detalii. M-a marcat acel moment pentru că am aflat că în timpul comunismului s-a întâmplat ceva îngrozitor. Dar nu știam ce.

    Preotul meu duhovnic mi-a recomandat să citesc Ioan IANOLIDE – “Întoarcerea la Hristos”. Îmi plăcuse mult Nicolae STEINHARDT – “Jurnalul Fericirii”, cartea mea favorită. http://tinyurl.com/5vzskvr

    Am cumpărat cartea recomandată de duhovnicul meu (la un târg de cărți, cred), dar a rămas necitită mult timp.

    Cu timpul, teancul de cărți puse la “voi citi” a tot scăzut, și am citit și cartea.

    Am fost șocat. O experiență dezumanizantă pusă în cuvinte și recreată în imaginarul minții mele. Terifiant.

    După un timp am citit o carte despre experimentul de închisoare de la Stanford. http://en.wikipedia.org/wiki/Stanford_prison_experiment

    În această carte e vorba de un experiment în care se arată că, în anumite condiții, oameni obișnuiți ajung să se conformeze puterii (dacă primesc un ordin, dacă li se spune) și se comportă ca niște torționari. Cu alte cuvinte, iei un om de pe stradă, îi creezi un context și îi spui ce să facă, și el ajunge torționar.

    În cartea cu experimentul de la Stanford – “Efectul Lucifer”, Philip ZIMBARDO – erau prezentate și alte masacre comise în lume (rețin, ca exemple, închisoarea de la Abu Ghraib din Irak – în care soldații americani au torturat prizonieri, conflictul din Rwanda în care populațiile hutu comit masacre asupra populației tutsi).

    Poate descrierile lui Philip ZIMBARDO au fost mai nuanțate. Poate a încercat să își menajeze cititorii. Poate adevărul nu a fost complet.

    Cert e că descrierea experimentului Pitești m-a marcat, iar cartea lui Philip ZIMBARDO am citit-o mult mai liniștit. Nu e o lectură ușoară, dar am putut citi cu detașare. Probabil o greșeală – nu există tortură ușoară și tortură grea. Nu există umilință mai fină și umilință adevărată. Suferința nu cred că are grade de comparație (1). De asemenea, dacă cineva te umilește ca om îți produce un alt fel de suferință față de o suferință fizică (2). În fine, gradul suferinței nu poate fi descris cu acuratețe, nu poți spune că, întotdeauna, o palmă doare mai puțin ca un pumn. Adică o carte în care scrie “m-a pălmuit” poate să descrie, în fapt, o durere mai cumplită decât “am fost lovit cu picioarele”. (3) Nu e clar ce s-a întâmplat, e cert însă că e o durere. Pot spune însă că, din perspectiva mea, ca cititor, experimentul Pitești e cea mai violentă referință pe care o știu.

    Revin la întrebarea inițială – cum mă uit la România, când știu că în România s-a întâmplat experimentul Pitești? Nu tocmai bine. Pot înțelege moartea pentru o cauză. Crima, dacă e nedureroasă, pot să o percep. E total rău, e inadmisibil. Însă suferința continuă, degradarea totală, dezumanizarea – asta e prea complicat pentru mine. Cum e o Românie în care a putut apărea așa ceva? Pătată, cel puțin. Are o vină. E dureros doar să citești, doar să îți imaginezi, doar să îți amintești.

    Cum mă raportez la experiment? Am citit cartea, n-am oprit informarea mea. Dar nu am alte curiozități. Încerc să îmi resping sentimentele față de experimentul Pitești. Vreau să uit. Da, e bine să ne amintim și să nu uităm, să învățăm din greșeli. Dar cred că e bine și să pot să mă detașez, iar dacă pentru asta am nevoie de uitare, o voi îmbrățișa.

    #30764
  14. Să spargă CE ANUME? Kominterniştii fuseseră puşi pe linie moartă de pe timpul lui Dej. Iar refuzarea propagandei stângiste este un lucru destul de dificil până şi celor care trăiesc în (aparentă?) libertate. Cum poţi să impui modul dumitale de a gândi unor oamenii care nu au avut oficial dreptul să gândească. Dar, de fapt, dumneata cum gândeai acum 20 de ani ca să judeci?

    #30765
  15. @Olivian Breda
    Cel mai celebru lagăr de exterminare nazist se afla în Polonia. Asta nu-i face pe polonezi vinovaţi. Imediat după aceea a fost preluat de sovietici (şi nu s-a mediatizat pe nicăieri ce s-o fi întămplat în el în timpul sovieticilor). Asta tot nu-i învinovăţeşte pe polonezi. Dar dacă voi da următorul citat: “În închisori la conducere se aflau evreii torţionari erau maghiarii iar oamenii de serviciu erau românii”? În varianta sovietică o spune Soljeniţân într-o sintagmă asemănătoare cu două mici diferenţe: torţionari erau letonii şi ungurii iar oamenii de serviciu erau ruşii.
    De fapt eu stau şi mă întreb altceva. Vă tot plângeţi “că nu vi s-a spus” şi tot împingeţi lucrurile spre o vinovăţie colectivă. Dar domniile voastre aţi stat măcar o clipă de vorbă cu părinţii, cu bătrânii voştri? Sau nu aţi vrut?
    Este oare întâmplător că experimentul de care se vorbeşte mai sus se intitulează “Efectul Lucifer”? Pe la începutul anilor 90 apăruse o broşurică – “Marx şi Satan” – scrisă de Richard Wurmbrand. Să vă reamintesc un lucru: este printre cei “10 mari români”, aşa cum se numea o emisiune de acu vreo 3-4 ani. Dar, foarte curios, s-a evitat cu viclenie pomenirea acestei cărţi pe care a scris-o evreul creştinat. Şi nu mai eram în 90, nu mai era Ilici Iliescu să se dea vina pe el… Pentru că a afirma că bolşevismul este satanism în acţiune ar deranja “elita” simandicoasă şi agnostică.

    #30774
  16. marcello

    Legat de lipsa de reactie a generatiei parintilor nostri, as vrea sa amintesc un lucru, stiut de cei care au mai rasfoit literatura exilului, dar parca prea putin luat in considerare. In anii ’50 nu se putea conta pe sprijinul Occidentului, dominat intelectual de stanga antifascista. Cei care scapau din lagarul comunist nu erau crezuti, fiind etichetati in bloc drept fascisti care denigreaza comunismul. Abia dupa evenimentele din ’56 din Ungaria au inceput sa se mai trezeasca, dar totul a fost pus pe seama stalinismului, nu a comunismului internationalist. Aceasta atitudine nu s-a schimbat prea mult nici dupa Praga ’68.
    Nu incerc sa justific pe nimeni, dar, daca e vorba de lasitate, mi-ar place ca toata lumea sa-si asume responsabilitatile. Inclusiv intelectualii “radical chic” occidentali, comunistii de salon, care blocheaza de generatii condamnarea deplina a comunismului.

    #30796
  17. @Donkeypapuas: e irațională asocierea Experimentul Pitești – România; dar o fac, totuși;

    În cartea lui Ioan IANOLIDE (o găsești pe scribd, ca și The Lucifer effect) se făceau deseori referiri la diavoli și la ce asociere se poate face între regimul comunist și diavoli;

    Legat de:
    “Cel mai celebru lagăr de exterminare nazist se afla în Polonia”,
    am spus mai sus – crima și exterminarea e pe un alt nivel față de dezumanizare; la Pitești te făcea neom; nu mai erai tu; cum înțelegi asta?

    #30802
  18. geni

    Tata a facut puscarie un an de zile in 1952 doar ca facuse un comentariu negativ la birou impotriva rusilor.A fost turnat de un coleg si a doua zi arestat.A fost inchis la canal.Deci colaborarea cu inamicul comunist a fost acceptata de multi romani.Teroarea din inchisori a fost transmisa si noua celor care am fi vrut sa actionam macar verbal,deci diavolul rosu in acea perioada ne-a impins la deznadejde si indiferenta.
    Trebuie cunoscut fenomenul Pitesti ca un mijloc eficace ce ne-a bagat frica in oase.La 6-7 ani tata mi-a spus sa nu am incredere in nimeni iar frica si lasitatea m-au facut sa nu am atitudine impotriva sistemului.
    Bravo ca exista tineri ca Alin care scot la iveala mecanismul diavolesc ce ne-a marcat mintea si sufletul .
    Trebuie sa ne cunoastem istoria hada a comunismului care ne bantuie si acum,pentru a redeveni ce suntem:
    Crestini cu dragoste de aproapele , credinta si frica de Dumnezeu.

    #30820
  19. Ovidiu

    Am citit “Cronica unei sinucideri asistate”, o recomand cu incredere. E scrisa foarte rece si obiectiv, fara a incerca sa manipuleze emotional cititorul (oricum, dupa ce citesti acolo, nu mai e nevoie de nicio manipulare…).

    Eu imi pun mari sperante in faptul ca, aflandu-se in ziua de azi despre astfel de orori (care, cu adevarat, intrec imaginatia!), macar tinerii romani nu se vor mai lasa niciodata sedusi de mitul comunismului. Dar e nevoie de o promovare mai sustinuta.

    Felicitari pentru interviu, Mihnea!

    #30867
  20. Marcello: Foarte corectă nuanţa ta.

    Geni: A-ţi recunoaşte spaimele e tot o formă de curaj.

    Ovidiu: Mulţumesc. Atunci hai să promovăm: filmul “Demascarea” e disponibil la preţul de 10 lei începând din 17 ianuarie, dar numai prin Fundaţia Arsenie Boca (e-mail sau telefon). Detalii, pe http://www.fenomenulpitesti.ro

    #30869
  21. oprisan dolores

    Am 59 de ani, fosta pioniera si utecista, dar in anii ’90, am cunoscut pe MARIN NAIDIM, fie pomenit in veci, cu martirii sub masono – comunisti, prieten cu valeriu gafencu si ioan ianolide , om cu 23 de ani de temnita grea ! Sunt multe de spus, va spun doar ca de la M.N. – am citit toata temnita comunista , am ascultat marturii pe viu, am auzit prima data – IMNUL REGAL ROMAN SI SFANTA TINERETE LEGIONARA…..MA INTORSESEM DEJA CATRE hristos+++, DAR CINSTITA PRIETENIE A MARTIRULUI NAIDIM ( a murit apoi repede, bolnav ) si toate cartile marturie a TEMNITEI CUMPLITE, LAGARELOR SI exp. pitesti, MI-AU SCHIMBAT VIATA ! NU STIU SA SPUN IN CE FEL, mai buna n-oi fi, dar macar m-am zdrobit cu inima – de tot ce-am aflat , m-am pagubit macar cu lacrimile de mila si groaza. HAR DOMNULUI+++ SFANT DE-A PURURI !!!! De atunci am tot recitit, dar nu am cui povesti caci roamnii azi – fug de adevar si suferinta; IGNORAND TRECUTUL MARTIRIC ROMANESC – MI SE PARE CA UCID A DOUA OARA, ACEI OAMENI ROMANI CRESTINI – NEMAVAZUTI !! Sunt fericita ptr tanarul ALIN M. – M’AM RUGAT ANI : ” doamne+++, sfinteste-i pe romani ” si vad fericita ca se ridica tineri NEMAIVAZUTI ! Sa ne rugam ptr alin si Oamenii ca el ! SCRIETI-L PE POMELNICE, SA-L APERE d+++ !! EU, BATRANA SI PRAPADITA DEJA, DAR RECITIND MEREU – TEMNITA COMUNISTA, NU MAI SIMT CUM CAD DIN PICIOARE, CA-N ALTI ANI, (CAND TINDEAM SA LESHIN, DAR IMI ERA RUSHINE SA PARASESC MARTURIILE , ERA CA SI CUM II UCID SI EU, A DOUA OARA, PE MILIOANELE DE MARTIRI NEMAIVAZUTI !!) AZI, RECITESC TOT CUTREMURATA, MI-E GROAZA SI O MILA DE MOR, DAR – CEVA EXTRAORDINAR : NU MAI POT TRAI FARA ACESTE CARTI, SIMT O INTARIRE DE NEEXPLICAT IN CUVINTE, MA SIMT O BATRANA DE-A LUI PETRE TZUTEA MARTIRUL NOBIL, CARE VISA CA FIECARE BABA ROMANA SA MULGA VACA …..CU CASCA MILITARA PE CAP ! N-am nici vaca , nici casca, dar datorita cartilor marturie a martirologiei anticomuniste, ei bine, macar pot sa inteleg ce se petrece, ce iubesc si pe cine cinstesc ;AM MAI INTELES CATE CEVA DESPRE MINE INSAMI! DA, DOAMNE+++ SA NU MOR LEPADANDU-MA DE TRECUT SI DE DUMNEZEU+++, DE MARTIRI, DE DATORIA DE FEMEIE CRESTINA : POMENIRI, COLIVIOARE, POSTIRI DUPA PUTERI, LACRIMI NESTINSE – SI NESTINSA NADEJDE + ! toate le vom plati, ascultati cantecul martir peste 50 de ani al lui jean moscopol : CACI, TOT CE-I ROMANESC NU PIERE : ” CAND CEASUL VA SOSI, NOI SA PLATIM VOM STI “..ESTE TIMPUL PLATILOR CATRE d+++, PTR NOI SI INAINTASHII NOSTRI – care fie iertati ca n-au stiut ce sa ne spuna si ce sa ne invete, DOAMNE+++, SFINTESTE-I PE ROMANI ! SLAVA TATALUI+++ SI FIULUI+++ SI SFANTULUI DUH+++, IN VECI, AMIN ! d.

    #31652
  22. ionescu valentin

    Am cunoscut si eu – un martir mucenic in hristos IISUS, dar nu va spun numele, veti intelege de ce !!Mi-a facut cinstea sa ma considere prieten , n-am sa-l uit niciodata ! la 20 de ani, era sef de cuib legionar – ANTIBOLSHEVIC, n-a tras niciodata , in nimeni , l-au dus in temnita si vreo 20 de ani a facut ZARCA, TEMNJTA CEA MAI GREA !! AVEA 40 DE ANI, LA ELIBERARE, A IESHIT nebiruit,FARASA COLABOREZE, a facut o facultate, a trait singur, nu a cunoscut femeia…Putea fi socotit – feciorelnic…Neamurile il izolau, nu-i iertau ca le-a stricat dosarul comunist ! O viata – neiubit decat de Dumnezeu.CATI POT INTELEGE SI DUCE ACEASTA CRUCE ? DAR , mi-a povestit ca multa vreme s-a rugat in inchisoare – sa plece afara, acasa ! N-a fost ascultat, asa ca a cunoscut pe unii dintre cei mai minunati martiri mucenici ai inchisorilor,CUNOSCUTI SI NESTIUTI DECAT DE SFANTUL Dumnezeu…I-au culcat pe rogojini pline de ploshnite, la un moment dat, a protestat si a mancat bataie la fund, rau, apoi s-a culcat pe aceeashi rogojina, s-a inteleptit !!! A zacut de reumatism generalizat, in temnita, il intorceau cu cearceaful, fratii martiri …Cand l-am cunoscut eu, nu mai avea nimic . Avea 75 de ani, curand a decedat ! Amintindu-si cat s-a rugat sa scape din temnita, intr-o zi m-a lasat cu gura cascata , mi-a spus , pe neasteptate : ” Daca nu ma tinea Dumnezeu – inchis, cred ca as fi foat un mare betiv .” ….” si un afemeiat ” a mai spus dansul ..Ca sa spui asa ceva , dupa peste 20 de ani de suferinta cumplita, torturi si presiuni inimaginabile, deci sa fii in stare sa te smeresti cu simplitate, punandu-ti singur, toata cenusha pe cap, TREBUIE SA FII UN MARE CARACTER !! acest om, mi-a facut cinstea sa ma considere prietenul sau , mai tanar !….Am inteles definitiv, slava lui Dumnezeu in veci, ca suferinta este o mare scoala de educatie, cand i-o inchini Lui hristos iisus si m-am cutremurat pricepand ca – nu trebuie sa fortezi mana Lui D – contra ta, prin naravuri si vicii , ca sa nu cazi in mana Dumnezeului Cel VIU ! Dar nu v-am spus tot , mai e ceva : era …aparent fecorelnic , dar mi-a mai facut cinstea unei marturisiri – care m-a invatzat inca ceva, pentru totdeauna : odata, mi-a spus ca deshi nu s-a atins de femeie, nu mai era feciorelnic , deoarece invatase in liceu, de la un coleg care le arata colegilor, cum se …masturba ! Prietenul meu, mi-a spus cu durere bine ponderata, demn si spre invatatura, mi-a spus ca oamenii nu au putut sa-l biruie, cu chinurile , dar ca dracii l-au invins, caci si-a stricat fecioria si destula vreme a persistat in mizeria asta ! Nu stie nimeni acestea, decat eu – care le fac cunoscute azi, tuturor, spre invatzatura, caci simt ca asa vrea prietenul meu ! Lupta nu trebuie dusa impotriva oamenilor, ci a trupului si a duhurilor necurate – cum scriu Sfintii, dar de la prietenul meu, am inteles -o definitiv !V-am impartashit toate acestea, ptr cine are urechi de auzit !! Prietenul meu – martir, a murit spovedit si impARTASIT de taica Arsenie papacioc – de la tekirghiol / dobrogea…Au facut zarca grea , impreuna, dar taica A. traieste inca, are o suta de ani, fara putini ani !Va salut pe toti, crestineste, cu pace – necurmat, Domnului sa ne rugam, necurmat – Doamne miluieste !! si eu, cum vad ca mai scrie cineva, pe aici , amin ! valentin

    #31661
  23. vasile mirea

    …Poporul roman se pare ca nu este deloc , totuna cu Neamul romanesc, caci neamul spun sfintii , Neamul este cernere , este CE ramane in sita Lui Dumnezeu , ia Fiinta Neamului spun tot sfintii , este Ingerul ce s-a dat acelui Neam ! romania era in greseli mari, cand au inceput temnitele groazei. Bucurestiul era cosmopolit, ” micul paris “, Carol II , Regele Ferdinand Cel Loial si regina Maria, mama lui Carol II , cazusera la desfrau , romanii chiar , invatau sa creada in occident mai mult decat in Dumnezeu !! Toate se platesc ! ” vin americanii ” spune multe, o greseala care s-a materializat azi , din nefericire, americanii au venit – ca ocupanti , fara sa intampine vreo rezistenta !Tanarul monah SAVATIE bastovoi, atrage atentia asupra invataturii intelepte , care spune sa fii foarte atent ce iti doresti si spre ce tinzi, caci toate se pot realiza, la un moment dat! M-a socat felul in care romanii au sperat in americani,o naivitate teribila am gasit si un text in Vechiul Testament, la un sfant proroc, in care se reproseaza oamenilor ca isi pun nadejdile tot in oameni, nu in Dumnezeu ! Cineva scrie aici ca este timpul platilor,si eu cred ca vom plati desfraul generalizat actual , ca si trecutul parintilor nostri, indiferenti sau lashi !! De 20 de ani, avem peste un milion de avorturi pe an si suntem – corect analizat ( si nu de mine ) tara cea mai desfranata din europa , cel mai mare numar de divorturi !! Toate acestea au indepartat poporul cumplit , de Domnul Dumnezeu – si suntem in prAGUL UNUI RAZBOI CIVIL, nu ne lasa , Doamne !! Istoria se poate repeta, cred ca ar trebui sa ne rugam la fel de des , cum respiram ! Mi-a spus aceasta , nu demult, un monah batran tare, intr-o manastire, sa ne rugam la fel de des , cum respiram !! dincolo de teorii istete, particulare, n-a venit ptr fiecare dintre noi , n-a venit inca CEASUL INCERCARII !! pacatul ne macina si scrie la Scriptura : ” NU V-ATI IMPOTRIVIT INCA , PANA LA SANGE “. ROMANII chiar cei mai bine intentionati, vor schimbarea situatiei , dar nu incepand fiecare cu sine ! Tolstoi : ” fiecare vrea sa schimbe lumea, nimeni pe sine “… DACA nu invingem fiara din noi, zadarnice sunt victoriile aparente, asa cum spune cineva intr-un comentariu aici, despre un intelept martir care si-a stricat fecioria , dar oamenilor tortionari le-a rezistat ! Urmarea : romania de azi!! Va multumesc si permiteti sa va transmit intelepciunea sublima, suprema as zice, pe care mi-a daruit-o si mie, un monah remarcabil si nestiut : UN LUCRU RAU NU IL SFARSESTI CAND IL TERMINI, CI CAND NU-L INCEPI ! Cu bine , oameni buni si slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire ! Poate vreti sa zicem impreuna AMIN . m.vasile

    #31717
  24. Maria

    Felicit acest tanar minunat,care s-a aplecat cu atata seriozitate,asupra uneia din “binefacerile comunismului”,crearea “omului de tip nou”,distrugand elitele romanesti,cu urmarea care o simtim si azi.Omul de tip nou,fara DUMNEZEU si-a aratat fata adevarata,dupa ’89,aducand tara in situatia care se afla.
    Am 66 de ani si am trait din plin,binefacerile comunismului.
    Din cauza acestor”binefaceri”,nu mi-am cunoscut tatal si am suferit multe nedreptati,ca fiica a unui detinut politic.Mi-a fost distrusa si mie viata,chiar daca n-am stat in puscarie.Noua oranduire a avut grija sa ne taie aripile,celor care nu gandeau ca ei.
    M-a durut mult si ma doare faptul ca un fost om nou ne-a condus dupa ’89 si a facut tara dupa chipul si asemanarea sa.Toti care au venit dupa, au urmat calea trasata de el.Hotii,minciuna,distrugere!!!
    Nu stiu daca ne vom mai reveni vreodata.Nu apar oameni,asemanatori elitelor distruse,care sa preia fraiele tarii si s-o conduca acolo unde merita.Cel putin eu,nu cred c-o sa mai apuc.Ma doare pentru copiii si nepotii mei!
    DUMNEZEU SA NE OCROTEASCA!Noi sa nu ne lasam si sa ducem tara unde-i este locul!

    #33752
  25. […] mihneamaruta.ro This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. ← Adevărul de seară Oradea: Baptiştii fac legea în blogosfera orădeană LikeBe the first to like this post. […]

    #35910
  26. adrian

    si ce-l opreste pe tanarul Muresan sa fie cinstit fata de memoria acestor martiri si in general fata de istoria neamului. Ce il opreste pe el si pe ceilalti sa spuna ca 80% erau legionari. Mai cautati si cauza. Luati numai fenomenul in sine. Sa stiti ca Pitestiul era creat si destinat celor mai de temut oponenti sau posibili oponenti ai comunismului. Si sa mai stiti ca pt comunisti legionarismul era cea mai mare spaima pentru ca Miscarea Legionara avaea un fundament sincer cu trairi nationaliste sincere. Aceasta era lupta!
    Rusine sa va fie, ca si astazi, perpetuati minciuna prin acesta omisiune. Nu faceti altceva decat sa continuati intr-o forma perfida comunismul. Traiasca Romania Nationalista!

    #51294

Lasa un comentariu


2 × = 18

Search / Caută în site