Liderul risipit şi cultivarea conformismului
“Îmi amintesc cât de importanţi erau pentru noi, în copilărie, copiii cu un anume grad de hiperactivitate. Nu te plictiseai cu ei niciodată, erau sufletul grupului în toate activităţile tribale. Cum cazul meu era, mai degrabă, al unei deficienţe de atenţie, de vreme ce eram mai mult calm, contemplativ, melancolic uneori, îi priveam ca pe o salvare. Erau aleşi la toate jocurile. Când aveam câte o ieşire din oraş, o drumeţie, trebuia să-i luăm cu noi sau ieşirea era ratată. (…) Şi de acei copii, plini de fantezie, de îndrăzneală, cu certe calităţi de lideri şi entertaineri, n-am mai auzit apoi niciodată. S-au scufundat în cele mai anoste şi mai plate vieţi imaginabile. Ca şi când toată rezerva lor de spirit şi aventură s-ar fi consumat acolo, pentru totdeauna.”
*
Pornind de la acest fragment, scris de mizantropul domn care ţine blogul soirs.wordpress.com, m-am gândit ce s-a întâmplat cu colegii mei de liceu care aveau şi energia, dar mai ales acel-element-greu-de-definit (amestec de charismă, relaxare, nonconformism, magnetism şi forţă de convingere) indispensabile unui lider. Nu hiperactivii din pre-adolescenţă mă interesează, ci liceenii care dădeau tonul, în jurul cărora se adunau chefurile, echipele sau eventualele fronde.
Unul, tipul simpaticului activ şi pontos, cu succes la fete şi talent actoricesc, s-a apucat de comerţ după facultate (Politehnică, aţi ghicit!), a avut un magazin alimentar, apoi mai multe, a administrat un bar şi, mai recent, când piaţa imobiliară era butoiul cu miere, a investit în construcţii. Are o familie frumoasă şi cred că îi merge destul de bine, dar nu şi-a exploatat calităţile de lider; nu a devenit ceea ce, teoretic, ar fi putut deveni.
Celălalt, rebelul cu minte sclipitoare, complet dezinteresat de aspectul exterior şi de gura lumii, şi-a urmat vocaţia din liceu, a plecat din ţară imediat după facultate, şi-a luat doctoratul, a şi rămas în Vest, s-a căsătorit acolo, are copii, predă la facultate, dar a rămas acelaşi boem relaxat, dornic să trăiască intens fiecare zi şi fiecare noapte, ca pe o continuă îndrăgostire. Nici el n-a trecut la nivelul superior, nici el nu a mers mai departe cu acel-element-greu-de-definit.
S-ar putea ca amândoi să fie fericiţi, dacă, forţând, vorbim despre “fericire” ca despre o stare generală, a unei perioade din viaţă. Dar nu la asta mă refer, nu fericirea e subiectul acum, ci stingerea sau neglijarea potenţialului lor de lideri. În acest context, e relevant, de pildă, că filiala din România a unei multinaţionale care fabrică ţigări trimite prin licee echipe de marketing, să descopere liderii informali din clase; acestora li se oferă să fumeze pe gratis o marcă anume, pentru a-i influenţa şi pe ceilalţi. (La limită, o asemenea companie are o bază de date mai relevantă, ca perspectivă, decât un Inspectorat Şcolar).
De când lumea, structurile puternice caută şi racolează lideri. Uitaţi-vă, de exemplu, cum scade continuu vârsta copiilor talentaţi cărora cele mai importante cluburi de fotbal ale Europei le promit, încă de la 9-10 ani, contracte fabuloase şi tot confortul pentru familii, numai să se înregimenteze.
La acest capitol, România are o problemă care se naşte în licee, poate chiar mai devreme, şi care e “desăvârşită” de sistemul universitar: cultivarea conformismului. Liderul e creativul, cel care frânge liniaritatea, cel pe care grupul îl urmează sau îl imită pentru că e altfel; e cel căruia vrei să-i intri în graţii, cu care ai vrea să semeni, e cel la care te raportezi şi când nu e prezent. Or, sistemul nostru de învăţământ recompensează şi păstrează, în general, pe silitorul supus, pe cel care se lipeşte de un şef, pe cărătorul de geantă.
Pe rebel, profesorii încearcă să-l pună cu botul pe labe, nu să-i canalizeze forţa şi imaginaţia. Astfel, sistemul se conservă cu acelaşi tip de fals mentor, care, la rândul său, nu va căuta originalitatea în viitorii săi elevi sau studenţi, ci se va teme de ameninţarea virtuală a celor pe care nu-i poate domina. Istoria ne învaţă că rezultatele cele mai bune se obţin când la conducere ajunge un fost rebel maturizat, care şi-a consumat revoltele şi care, creativ fiind, înnoieşte sistemul, salvându-l.
*
P.S. Foştii dumneavoastră colegi cu vocaţie de lider ce-au ajuns?
[...] This post was mentioned on Twitter by Robert Berza and neagrigore. neagrigore said: Liderul risipit şi cultivarea conformismului http://ff.im/-wBGOn [...]
tu te consideri un lider?
cel mai “tare” coleg din liceu, liderul intr-un fel, a terminat facultatea si s-a intors in orasul natal, acuma e casatorit si lucreaza la o firma. Eu credeam ca el va fi cel care va ajunge cineva, ceva, dar vad ca a intrat in “clasa medie”.
In schimb, alti colegi, pe care nu-i vedeam neaparat ca o sa reuseasca si-au depasit “handicapul” cu care au plecat.
S-au adaptat mai bine la schimbarile permanente din Romania.
Ciudat, cei care aveau toate conditiile sa reuseasca dupa liceu in general s-au “ratacit” si nu vorbesc doar de cei din clasa mea.
fia: Bine ai revenit şi mulţumesc că te-ai prins în joc
De ce crezi că s-au “rătăcit” liderii şi de ce presupuşii outsideri i-au întrecut?
tibi: În sensul din text, nu. Într-un alt sens, despre care nu discutăm aici, da.
Nu cred că trebuie neapărat să ajungă în clasa “superioară”. Depinde acum și ce înseamnă pentru tine “clasa medie”. Dacă te referi la nivelul de trai ți-aș putea da niște contraexemple de lideri din clasa medie.
Eu-s de acord cu Mihnea dar nu cred că doar noi românii avem problema asta. Vă recomand această (foarte reușită) prezentare a unui englez cu mare experiență în educație:
http://www.ted.com/talks/lang/eng/ken_robinson_says_schools_kill_creativity.html
Sistemul cultiva suspusii pentru ca se teme de amenintarea celorlalti, cum bine ai spus . Ce e curios e cum pierd ceilalti lupta cu sistemul. Revin cu recomandarea filmului lui Paul Scheuring – The Experiment !
Cat despre “filiala din România a unei multinaţionale care fabrică ţigări trimite prin licee echipe de marketing, să descopere liderii informali din clase …”, asta e diabolica rau.
Daca ma gandesc mai bine povestea seamana cu cea din Cool Hand Luke !
Nu e curios cum pierd lupta cu sistemul. Ciudată e această curiozitate a celor care n-au pierdut-o.
- cred ca liderii s-au ratacit pentru ca si-au “trait” gloria inntr-un loc unde concurenta era mica, in momentul in care s-au dus la facultate erau “mediocrii” printre ceilalti si majoritatea dintre cei pe care-i stiu eu nu si-au revenit, parca a fost un soc pentru ei
- “outsiderii”, cred eu, erau “mediocrii” in liceu si era sansa lor sa creasca pentru ca nu aveau nimic de pierdut mai ales ca in facultate se porneste de la 0
un exemplu care-mi vine acuma in minte: la intalnirea de 10 ani in liceu, un coleg dintr-o clasa paralela s-a plans ca inliceu a fost marginalizat de ceilalti colegi, acuma el era asistent la facultatea pe care o terminase, si mi s-a parut ca a “razbunarea” lui
el era un outsider
PS: mie nu prea imi place sa comentez la articolele pe care le citesc, dar de revenit revin in fiecare zi pe blogul tau.
Daniel: Mulţumesc pentru recomandare.
Horea: Ce poveste seamănă cu “Cool Hand Luke”?
Anna: Poţi dezvolta ideea?
fia: Mulţumesc
Nu mă simt confortabil să scriu pe Net despre reușitele sau succesele foștilor colegi, chiar fără să nominalizez.
Pot zice că e o mare diferență între așteptări și rezultate. Între datele inițiale și rezultatul final. Ca o mini-concluzie – viața e prea complicată pentru niște date pe care le facem singuri. Sau poate doar România.
Iar fericirea, din ce știu, e foarte puțin corelată cu succesul.
Deci cei care au vocatie de lider in liceu isi “rateaza” potentialul daca nu ajung lideri mai tarziu in viata? Ce inseamna lider pentru tine? Un excelent bucatar care conduce o echipa de bucatari intr-un restaurant de top e mai putin lider decat directorul mediocru a unei sucursale de banci? Dintre colegii tai, investitorul si profesorul, care e mai “lider”, care si-a implinit mai bine potentialul? Care e mai ratat? Tu esti mai ratat decat ei? Raspunde, te rog, si la intrebarile astea pentru ca vad ca te pricepi foarte bine sa judeci alegerile altor oameni.
Sorin, cred că un lider este un om care are puterea să influențeze alți oameni și în final să schimbe mentalități, o stare de lucruri, o comunitate, o țară chiar.
Cred că Mihnea nu judecă neapărat cazuri individuale, ci pune problema generală a “obligației” morale a unui “lider” de a-și folosi potențialul pentru a schimba în bine comunitatea din jurul lui.
Eu chiar asta aș întreba: are un “lider” obligația morală de a-și folosi potențialul în folosul celorlalți?
Sorin: Un prieten are o vorbă înţeleaptă, că toţi ne ratăm într-un fel sau altul. “Spune-mi cum te ratezi ca să-ţi spun cine eşti”, zice el.
“Lider”, în sensul acestui text, e o voce cunoscută în spaţiul public, care nu mişcă lucrurile doar în aria sa de interes/pasiune, ci “iese” pe intervalul unde se lovesc ideile şi unde se decid direcţiile comunităţii.
Nu-i judec pe colegii mei. Ar fi fost aşa dacă m-aş fi apucat să vorbesc despre posibilele cauze ale ne-activării potenţialului din adolescenţă.
Mihnea, incerc sa empatizez si nu stiu daca e neaparat ratare, cat adaptare. In liceu esti liber. Care este cel mai rau lucru care ti se poate intampla daca iti spui clar si raspicat opiniile? Ti se scade nota la purtare? Te cearta parintii? Plus ca, cei care te privesc ca un lider te vor incuraja mereu sa te manifesti, ceea ce te stimuleaza.
Si apoi cresti si intri, fara sa vrei, in sistem. La facultate nu te iei la harta cu profesorii pentru ca nu vrei sa stai pe la restante. Sunt mai multe limite, miza creste si incepi sa-ti pierzi zvacul din liceu. Apoi, te angajezi si-ti dai seama ca nu poti sa fii foarte creativ sau sa te contrazici prea mult cu seful pentru ca risti sa nu mai ai bani de chirie.
Poate sunt situatii extreme, ok. Dar e suficient sa ti se intample o data, ca sa te “maturizezi” si sa iti vezi doar de propriile interese.
Cred ca liderii din liceu au nevoie de un context anume ca sa se poate desfasura si dupa 18 ani. Cand te faci om mare si-ti dai seama care sunt limitele si ce ai tu de pierdut, devii ceva mai egoist, mai tacut in comunitate.
S-ar putea sa fii in continuare un lider printre prietenii tai, sa fii in continuare sufletul petrecerilor. Nu si in “lumea de afara”.
M-am apucat să citesc blogul http://soirs.wordpress.com/
Am găsit în a doua pagină de articole un mesaj care are legătură cu linkul de la care a pornit discuția:
http://soirs.wordpress.com/2011/01/05/985467/
Impresii despre blog? Nu știu dacă domnul e excepțional sau e genial, sau e fenomenal, ce pot să zic însă e că m-am apucat să notez articolele care mi se par remarcabile și am ajuns la 25.
Am de gând să citesc tot blogul. Mi se pare uluitor, de-a dreptul.
Sunt în altă lume.
Mersi că m-ai ajutat să îl descopăr, Mihnea.
Lafoggie: Ratarea e în primul rând rezultatul unei raportări la potenţial, la sine, nu la presiunile sociale.
Olivian: Cu plăcere. Citeşte-l şi, dacă poţi, rămâi detaşat. Viaţa e mult mai luminoasă, totuşi, decât o vede el.
Mihnea … cred ca mergi departe discutand de lideri. Adica presupui ca doar ei s-au “ratat”.
Eu nu cred in ratare … cred mai degraba in lancezeala si comoditate.
Care e procentajul romanilor care se muta dintr-un oras in altul in timpul vietii profesional active? Cred ca e foarte mic comparativ cu vestul. Oare de ce?
Chinezii au un proverb care spune “Apa care sta se impute.” si spun ca e bine sa fi o apa curgatoare. Ma gandesc ca probabil adolescenta scoate din starea de echilibru pe cativa oameni la nivelul liceului, dar apoi majoriatea isi gasesc un echilibru si orice mutare e un risc prea mare.
Dragă Mihnea, văd că se foloseşte la tine pe site adresarea la a doua singular (ceea ce e mai reconfortant). Eu aş pune problema altfel: eu sunt liderul, în momentul ăsta eu sunt liderul în devenire, mă urmezi? În clasa a 12-a dirigintele ne-a pus să scriem pe o hârtie numele celui pe care îl vrem şeful clasei, am obţinut 24 de voturi din 35 de colegi (eram 36 de în clasă dar crede-mă că nu m-am votat …
). A fost un şoc pentru mine, m-am ridicat şi le-am mulţumit dar nu am acceptat pentru că era vorba de o funcţie fără nicio valoare, un şef de clasă nu făcea, de fapt, nimic. Sunt eu un lider ratat? Revin însă la problema mea: pe cine ai urma tu şi pentru ce? Nu numai liderul este important ci şi cei care îl urmează. Pentru chestiile din liceu era uşor de urmat liderul dar acum nu mai este aşa de simplu pentru că trebui generate idei, mişcări şi aici suntem deficitari. Eu nu sunt un lider ratat dar nici nu pot fără voi. Peste o lună mă întorc cu detalii… 
.
Lucian: Ideea ta e valabilă parţial. Dar dacă, să zicem, e vorba despre un tânăr născut în Bucureşti, ce nevoie are să se mute? Acolo se poate realiza şi are şansa de a fi şi o voce publică.
Adrian: Bine ai venit! Dacă eşti un lider, n-ai nevoie să mă întrebi pe mine dacă eşti ratat sau ce idei să generezi. Oamenii te urmează dacă simt că TU ştii.
Mihnea, în ultima frază tocmai ţi-am spus că eu nu cred despre mine că sunt un lider ratat, cu ideea o să vin în curând dar am nevoie de voi pentru a afla dacă ceea ce cred eu că e bine este bun pentru voi, repet, oricât de lider aş fi fără voi nu se poate.
@Mihnea:
Intrebare ref si la cei din Bucuresti:
“Cum mai ramane mitul calatoriei initiatice?” Adica mai in toate culturile, traditional mai ales barbatii, fac o calatorie fie fizica in timp si spatiu fie spirituala care ii initiaza in “misterele lumii”. Ma intreb daca ramai in aceeasi lume … cum poti sa evoluezi ? Fie ca e vb de Bucuresti (o lume in care te poti realiza) , fie de un satuc izolat de munte.
E sufficient doar sa fii creativ si sa fii “inascut” lider, pt a avea success social?
De fapt dilemma pe care voi o discutati nu e alta decat cea a educatiei pt copii supradotati in scoala romanesca. Indiferent de domeniul in care acesti copii sau tineri exceleaza – nu exista programe speciale de promovare. Unii dintre cei cu care simpatizez, J. Renzuli, zice ca talentul singur nu e suficet, si ca mai sunt inca 2 factori definitorii motivatia sau task commitment si sansa sau circumstantele. Prin urmare, comportamentul de “lider” se maturizeaza si devine success social “ in certain people, not all people, at certain times, not all times, and under certain circumstances, not all circumstances”(J. Renzulli)
[...] convinced that this “old fashion” ensures him a peace of mind.Time passed, and Mihnea quotes “meden agan” (in ancient Greece, the temple of Apollo at Delphi bore the inscription [...]
[...] P.S.: Now, I agree: “Citeşte-l şi, dacă poţi, rămâi detaşat. Viaţa e mult mai luminoasă, totuşi, decât o vede el. (quote)” [...]