7 principii pentru orice redacţie

Wednesday, June 29, 2011

Prietena noastră Ana, din Chicago, citeÅŸte o carte despre care spune că e “extraordinară” – memoriile lui Katharine Graham (1917-2001), americanca a cărei familie a deÅ£inut cotidianul “Washington Post” ÅŸi care s-a aflat ea însăşi la conducerea ziarului în timpul scandalului “Watergate”. Volumul se intitulează “Personal History” ÅŸi a fost distins cu premiul Pulitzer în 1998.

Personal History

ÃŽn carte, Ana a dat peste cele ÅŸapte principii pe care tatăl autoarei, Eugene Meyer, le-a publicat în 1933, după ce a cumpărat “Washington Post”. Mi le-a trimis ÅŸi mie, încântată (ÅŸi nostalgică, bănuiesc, după anii când făcea “teren”). Am rugat-o să le traducem împreună, pentru a găsi o formulare cât mai apropiată de original.

Chiar dacă termenul “deontologie” a devenit asociat cu sarcasmul, aceste principii sunt valabile ÅŸi azi, indiferent de canalul prin care e difuzată informaÅ£ia. E suficient să înlocuiÅ£i “ziar” cu “redacÅ£ie”:

1) The first mission of a newspaper is to tell the truth as nearly as the truth may be ascertained.

Cea mai importantă misiune a unui ziar este să spună adevărul, într-o măsură cât mai apropiată de cea în care a fost constatat.

2) The Newspaper shall tell ALL the truth so far as it can learn it, concerning the important affairs of America and the world.

Ziarul trebuie să spună TOT adevărul pe care-l află în privinţa chestiunilor importante din America şi din lume.

3) As a disseminator of the news, the paper shall observe the decencies that are obligatory upon a private gentleman.

Ca mediu de informare, ziarul trebuie să ţină cont de decenţa (reţinerea) necesară atunci când e vorba de viaţa unei persoane particulare.

4) What it prints shall be fit reading for the young as well as for the old.

Ceea ce se publică trebuie să poată fi citit atât de tineri, cât şi de cei în vârstă.

5) The newspaper’s duty is to its readers and to the public at large, and not to the private interests of its owners.

Ziarul trebuie să fie în slujba cititorilor săi şi a publicului în general, nu a intereselor particulare ale patronilor săi.

6) In the pursuit of truth, the newspaper shall be prepared to make sacrifices of its material fortunes, if such course be necessary for the public good.

În demersurile pentru aflarea adevărului, ziarul trebuie să fie gata de sacrificii materiale, dacă acestea servesc binelui colectiv.

7) The newspaper shall not be the ally of any special interest, but shall be fair and free and wholesome in its outlook on public affairs and public men.

Ziarul nu trebuie să susţină niciun fel de interese particulare, ci să fie onest, liber şi integru în privinţa chestiunilor şi a persoanelor publice.

*

P.S. În acelaşi context, salut decizia CNA de a le interzice televiziunilor să difuzeze imagini de la locul tragediei, atunci când e vorba de sinucideri, crime şi mutilări, dar şi imagini care prezintă suferinţa familiilor afectate. Mult rău au făcut aceste ştiri, ani de zile, mentalului colectiv. Şi mult rău le-au făcut şi jurnaliştilor înşişi, care s-au obişnuit, cu sutele, să primească de-a gata şi să se limiteze la ştiri furnizate de Poliţie şi de Pompieri. Să fie o şansă pentru creativitate în redacţii?

5 raspunsuri to “7 principii pentru orice redacÅ£ie”

  1. Este constituţională decizia sau nu? Dacă este anticonstituţională (adică îmi încalcă alegerea MEA de a vedea ceea ce îmi convine) atunci prefer să fie interzis CNA-ul.

    #44826
  2. tibi f

    f bine ca au interzis!

    #44830
  3. orangex

    De asta nu am cumparat TV. Si viata e mult mai frumoasa. Am 33 de ani, locuiesc de 15 in Bucuresti si spectacolul cotidian este suficient. Oameni tristi, suparati, bolnavi, tineri drogati, bauti, care isi mai bat din cand in cand parintii, sinucigasi declarativi, batausi, incendieri de masinii in miez de noapte, vecini care fac gratare in fata blocului sau botez extinzandu-se in gradina blocului si pe trotuar, politie chemata in miez de noapte din cauza discotecilor ad-hoc, si cate si mai cate.
    toate astea live ca la bigbrother. Pentru ce sa mai iau si tv? Sa aduc in casa toate aceste mizerii umane?

    #44913
  4. As modifica putin legea cu numarul 3, in felul urmator:

    3) As a disseminator of the news, the paper shall observe the decencies that are obligatory upon a private gentleman.

    Ca mediu de informare, ziarul va respecta decenta(retinerea) este obligatie oricarui gentleman/oricarei persoane private cu educatie.

    :)

    #44931

Lasa un comentariu


9 × 6 =

Search / Caută în site