INTERVIU. Alin Panc: Avem şi noi Super Eroi

Friday, July 1, 2011

“Această campanie îşi propune să contribuie cu energie şi entuziasm la vizibilitatea eroilor produşi de români”. E una dintre frazele prin care Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României (APIR) a pornit recent, mai întâi în mediul online, campania intitulată “Avem şi noi Super Eroi”.

Campania e una curajoasă, pentru că, atunci când se ajunge la personalităţi istorice, controversele apar imediat, la fel ca riscul de a aluneca în ridicol sau în naţionalism de proastă calitate. Ce-i drept, iniţiativa APIR vine pe un teren “arat”: nevoia românilor de a se regăsi ca naţie este tot mai acută.

Principalii destinatari ai campaniei sunt copiii şi adolescenţii care-şi iau modele din ficţiunile Hollywood-ului. Şi asta fiindcă ei nu află prea multe despre “Super Eroii” noştri – voievozi, haiduci ori personaje de basm – sau îi consideră neinteresanţi din cauza felului în care sunt prezentaţi în manuale şi în mass-media.

Despre surprizele acestei campanii, care va fi lansată oficial în septembrie, am povestit cu preşedintele APIR, actorul Alin Panc (foto).

Alin Panc

*

Fragment din interviu (pe care-l puteţi citi întreg aici):

(…)

M.M.: Dacă ar fi să rezumi, care ar fi conceptul campaniei?

– Hai să ne regăsim şi să ne iubim şi să ne respectăm. Hai să fim mai educaţi.

M.M.: Bătălia despre care vorbim e una pentru cucerirea imaginarului colectiv. Cum crezi că pot lupta personaje istorice din manuale pe care adolescenţii le consideră plictisitoare cu personaje fictive care sunt susţinute de mecanismul global de marketing al Hollywoodului?

– Folosind exact ce îţi oferă pe tavă Hollywood-ul, adus în lumea noastră populară. Simplu şi concis: le facem o imagine mixtă Hollywodiano-Mioritică.

M.M.: Prin ce mijloace?

– Redesenarea imaginii marilor domnitori, redesenarea concretă. Şi desenarea eroilor de basm. Apoi, prin piese muzicale care le vor fi dedicate, clipuri video şi diferite accesorii.

M.M.: Adică marketing având istoria drept “client”?

– Istoria şi basmele.

M.M.: Nu e un risc să amestecaţi domnitori, haiduci, partizani anticomunişti şi personaje din folclor?

– Nu, nicidecum. Fiecare are locul şi faptele lui. Fiecare o să fie promovat separat.

M.M.: Să luăm voievozii, de pildă. Voi nu le repuneţi în discuţie faptele, ci aţi vrea ca destinatarii campaniei să “extragă” doar partea luminoasă a domniei lor.

– Nu ne considerăm docţi sau în măsură să emitem teorii despre ei, doar încercăm să reamintim, exact cum ai spus, lumina lor.

M.M.: Cum v-aţi gândit să ajungeţi în zona de interes a unor liceeni care au iPod, stau pe Youtube şi sunt foarte preocupaţi de look şi de gadgeturi?

– Exact cu ce îi preocupă: facem aplicaţii pentru acele medii. (…)

*

3 raspunsuri to “INTERVIU. Alin Panc: Avem şi noi Super Eroi”

  1. “Ceahlaul sub furtuna nu scade musuroi!
    Eu, Dan, sub vântul soartei sa scad pagân nu voi.
    Deci, nu-mi convine viata miselnic câstigata,
    Nici pata fardelegii în fruntea mea sapata.
    Rusinea-i o rugina pe-o arma de viteaz,
    Un vierme ce manânca albeata din obraz.
    Cui place sa roseasca, roseasca… eu nu vreu
    Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu.”

    #44953

Lasa un comentariu


− 8 = 1

Search / Caută în site