Conexiuni: John le Carré şi scandalul cărnii contrafăcute

Tuesday, February 26, 2013

Dima, omul care spală banii mafiei ruseşti a vor-ilor, vrea să se predea serviciului de spionaj al Marii Britanii, cu toate secretele sale, pentru a-şi salva familia şi pe sine însuşi. Ştie că noul cap al celor Şapte Frăţii, Prinţul, urmează să-l omoare după ce îi va preda “gestiunea”.

Acesta este subiectul romanului “Our kind of traitor”, de John le Carré, apărut în 2010 şi tradus un an mai târziu şi la noi, de editura RAO, cu titlul Genul nostru de trădător.

Pentru a-i convinge pe şefii lui 007 că merită să facă “trocul” – să confecţioneze noi identităţi, să asigure şcoli de elită copiilor şi, bineînţeles, protecţie tuturor -, Dima le dă “indicii” despre operaţiunile pe care le-a făcut, ca un soi de teaser pentru ceea ce va dezvălui dacă i se dă crezare.

După falsificarea originii ţiţeiului sub embargo, cheresteaua de contrabandă din Africa sau imitaţii de medicamente fabricate în India, Dima descrie “coruperea oficialilor UE de către contractorii de carne infractori”:

“Sistemul corupt este după cum urmează: Unu: Prinţul aranjează prin oficiali corupţi din Moscova ca anumite cantităţi de carne să fie numite carne în scopuri umanitare. Ca să fie umanitară, carnea trebuie să se distribuie numai către elementele nevoiaşe ale societăţii ruse. De aceea, pentru carnea care se clasifică în mod corupt pentru caritate, nu se plăteşte nici o taxă în Rusia. Doi: prietenul meu Mişa, care a murit, aranjează cu oficiali foarte corupţi din Uniunea de la Bruxelles ca toate carcasele din Bulgaria să fie ştampilate individual cu ştampila Uniunii Europene care confirmă că acea carne este de cea mai bună calitate, carne italiană de cel mai înalt standard european. Pentru acest serviciu, eu, Dima personal, plătesc o sută de euro de carcasă în contul din Elveţia al unui oficial foarte corupt de la Bruxelles, plus douăzeci de euro per carcasă în contul din Elveţia al unui oficial foarte corupt din Moscova. Profitul net al Prinţului, după scăderea tuturor cheltuielilor suplimentare: o mie două sute de euro per carcasă. Probabil că cincizeci de ruşi, adulţi şi copii, se îmbolnăvesc şi mor din cauza acestei cărni foarte proaste din Bulgaria. Aceasta este doar o estimare. Informaţiile sunt negate la nivel oficial. Numele acestor oficiali foarte corupţi îmi sunt cunoscute, la fel şi numerele lor de cont din Elveţia.” (Pagina 176, italicele aparţin autorului)

*

Un raspuns to “Conexiuni: John le Carré şi scandalul cărnii contrafăcute”

  1. Mihail

    Vai domnu Maruţă! Cum puteţi să insinuaţi că la Bruxelles ar fi oameni corupţi? Corupţii sunt la Bucureşti! La Bruxelles sunt instituţii şi oameni imaculaţi!

    #51728

Lasa un comentariu


9 − 2 =

Search / Caută în site