VIDEO şi FOTO: Mario Vargas Llosa la Facultatea de Litere din Cluj

Tuesday, May 21, 2013

În a treia sa zi la Cluj, Mario Vargas Llosa a răspuns întrebărilor lui Gabriel Liiceanu într-un amfiteatru al Facultăţii de Litere. Când am ajuns eu, cu vreo 20 de minute înainte de ora programată (12), înăuntru era deja arhiplin, inclusiv pe scări. Organizatorii prevăzuseră că în sală nu au cum să încapă toţi clujenii interesaţi să-l vadă şi să-l asculte pe Llosa, drept pentru care au instalat ecran şi difuzoare în curtea interioară a facultăţii. Şi acolo aşteptau deja sute de oameni.

Ce n-a înţeles nimeni este de ce Universitatea “Babeş-Bolyai”, gazda scriitorului peruano-spaniol (căruia i s-a decernat luni titlul de Doctor Honoris Causa), nu a organizat această întâlnire în Sala Mare a Casei Universitarilor (care aparţine UBB), unde au loc pe scaune circa 1500 de persoane.

În plus, sute de cititori au rămas dezamăgiţi, după conferinţă, pentru că Llosa a acordat autografe doar aproximativ 15 minute. Cu siguranţă, mulţi dintre ei cumpăraseră câte un roman de la taraba instalată de Humanitas în holul facultăţii doar pentru a pleca acasă cu semnătura autorului. Scuza lui Gabriel Liiceanu a fost că protagonistul obosise (are, ce-i drept, 77 de ani).

Aleea de intrare în Facultatea de Litere

Amfiteatrul "Eminescu", în aşteptare

Curtea interioară a facultăţii

Ecranul a fost montat pe zidul exterior al amfiteatrului unde s-a petrecut dialogul

Fotoreporterii, la intrarea din curte a amfiteatrului

Apare oaspetele, urmat de profesorul Corin Braga (în dreapta imaginii), decanul Facultăţii de Litere, de Gabriel Liiceanu şi de rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop (în spatele lui Liiceanu)

Vargas Llosa îl aşteaptă pe directorul editurii Humanitas

Soţia laureatului Nobel (în costum negru) ajunge ultima, în timp ce Gabriel Liiceanu face poze cu telefonul

Profesorul Corin Braga spune cuvântul de bun-venit

Imagine din curte

Invitatul a răspuns în spaniolă întrebărilor (foarte lungi) formulate de Liiceanu

Zeci de persoane au stat în picioare

Nevoia de modele...

... şi de poveşti

Dialogul a durat circa două ore

După sesiunea de autografe, scriitorul peruan s-a retras la decanat. A fost aşteptat de zeci de persoane care mai sperau că le va semna cărţile, dar...

... Gabriel Liiceanu l-a salvat. "Vreţi să-l omorâţi?", le-a reproşat el, înainte de a urca în maşină, celor care aşteptaseră.

Înregistrarea dialogului dintre Mario Vargas Llosa şi Gabriel Liiceanu:

Video realizat de Cosmin Lucaci.

*

Un raspuns to “VIDEO şi FOTO: Mario Vargas Llosa la Facultatea de Litere din Cluj”

  1. are niste scrieri superbe, iar el este un om cu adevarat modest. Ma bucur ca a fost atat de bine primit.

    #52064

Lasa un comentariu


× 6 = 36

Search / Caută în site