Foamea de sens

Friday, September 27, 2013

“De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.” (N. Steinhardt)

De ce se strâng atâţia oameni la manifestaţiile legate de Roşia Montană? Cum poate fi explicată diversitatea “ideologică” a protestatarilor, care fac parte din grupuri alteori (şi mai mereu) antagonice? Şi de ce această cauză, şi nu alta, a scos în stradă cel mai cosmopolit segment de Românie?

M-am tot gândit la aceste întrebări în ultimele săptămâni, am citit relatări, impresii şi comentarii ca să înţeleg şi, totodată, m-am mirat de amploarea sufletească pe care a luat-o această poveste pentru zeci şi sute de persoane pe care le respect şi care, ca la un semn, au devenit activişti inconturnabili întru salvarea faimosului sat şi a comorilor sale.

Nu ameninţarea ecologică, nu sfidarea politică a proiectului de lege care dădea unei companii private drept de expropriere, nu ONG-urile care vorbesc de ani buni despre pericolul exploatării cu cianuri şi nici bâlbâielile bipolare ale premierului, niciuna şi nici toate la un loc nu au dus la această radicalizare fără precedent.

Era nevoie de un coagulant, de un spirit comun, de o electricitate inconştientă care să producă această atitudine.

Iar aici trebuie să fac o precizare: nu mă interesează demonstranţii de profesie, cei care ar fi prezenţi în Piaţă şi împotriva lui Băsescu, şi împotriva lui Ponta, şi dacă e vorba despre ACTA, şi când sunt combătute organismele modificate genetic. Mă interesează miile de oameni care au ieşit după, cei care s-au dus cu cărucioare sau cu copiii în cârcă, profesioniştii care au o viaţă şi după ce se termină mitingul – scriitorii, cineaştii, IT-iştii, arhitecţii, profesorii şi jurnaliştii care au simţit că de data asta trebuie să se implice, ei sunt fenomenul la care mă refer şi care ne indică o prefacere majoră în inconştientul colectiv.

Cu ce seamănă aceste caracteristici, unde ne duc cu gândul coincidenţa contrariilor şi ruperea barierelor interioare, combinate cu mirajul aurului şi cu un spectru apocaliptic?

Ipoteza mea este că s-a creat un mit, că această poveste a căpătat valenţe escatologice nebănuite şi, în consecinţă, asistăm la o alchimie mentală generalizată.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că în sufletele acestor oameni – cei mai conectaţi dintre noi, cei mai adânciţi în traiectoria individuală, care au şi cele mai mari şanse de a reuşi în carieră – s-a declanşat, datorită ingredientelor acestui mit urban (comoara, locul uitat de lume, perspectiva catastrofei), un proces inconştient de regăsire şi salvare a sinelui.

Obsesia succesului, jobul, facturile, stresul – pe scurt, viaţa trăită pe orizontală – au ţinut sub obroc până acum nevoia omenească şi legitimă a unei verticale, foamea de sens, sentimentul că aparţii şi eşti viu pentru ceva mai înalt decât tine.

Ceea ce se petrece este o trezire a religiosului – categorie mentală care, indiferent dacă e înnăscută sau nu (aici, filosofii, teologii şi istoricii religiilor nu vor cădea niciodată de acord), se manifestă ca imperativ al participării depline la ceva dincolo de lumesc.

Religiozitatea nu e valabilă doar în cazul celor care merg la biserică sau care se roagă unei divinităţi. Religiozitatea e căutare de sine, pentru ieşirea din statutul de muritor. Nu întâmplător sloganul care a prins după primele săptămâni de incertitudine este “Uniţi, salvăm”: el cuprinde esenţa religiozităţii, ideile de salvare (mântuire) şi de comuniune. Nu întâmplător unii şi-au înlocuit imaginea de profil de pe Facebook – chipul adică, forma văzută a divinului – cu logoul campaniei. Nu întâmplător s-a creat un soi de fanatism printre apărătorii Roşiei, ca şi cum ei ar fi integrat această afacere între alegerile de viaţă şi de moarte.

Roşia Montană a devenit un substitut inconştient pentru sufletul fiecăruia – vulnerabil, aparent pierdut, în pericol pentru eternitate, dar cât de strălucitor în misterul lui. În final, orice salvare – a balenelor, a pădurilor virgine, a maidanezilor sau a bietului sat din Apuseni – e o tentativă mascată a propriei salvări.

*

7 raspunsuri to “Foamea de sens”

  1. Dana

    Posibil… De reflectat
    In orice caz, in civism-deodata, asa, peste noapte, nu cred (mai ales ca din 90 incoace se tot poate constata ca atunci cind neamurilor li s-au impartit calitati/valori, pentru noi a ramas mai nimic din acest ingredient, trairea impreuna facindu-se mai ales in detrimentul fie al cuiva, fie a ceva)

    #52350
  2. Horea

    Finally ! Iti dai seama ce nasol e sa citesti doar Alexa ?

    #52351
  3. Frumoasa idee. Ma duce cu gandul la victor frankl si a sa terapie a sensului vietii. Poate si iesitul asta din casa pentru o cauza este o terapie a sinelui in fata contingentului, este o spalare de stresuri asa cum ai spus si tu. Dar cred ca este si o spalare de societate, un botez daca vrei, pentru ca e cam prima manifestatie in care lumea nu iese in strada de “foame” (pentru pensii, pentru ajutoare, pentru anumite partide care sa le dea pensii sau ajutoare etc…) ci pentru un concept abstract. Asta e un prim semn al unei societati moderne, ceea ce noi nu am fost pana acum. Este si un raspuns (subconstient sau inconstient) la piata taksim, unde oameni “noi” au iesit in strada tot pentru idei, in istanbulul lui orhan pamuk care s-a civilizat inaintea bucurestiului nostru.

    #52352
  4. Dan

    Daca tu crezi in acest inconstient colectiv ce transcende timpul si generatiile, poate ca ar mai fi o explicatie a acestei manifestari… Sunt cateva zone in Romania noastra care au fost stapanite, dar cucerite niciodata. Una dintre ele este zona Muntilor Apuseni. Gandesc ca energia milenara a acestui loc ne-a adunat pe noi, cei care mai avem o frantura din constiinta stramoseasca, sa-l aparam, de otravire, de distrugere…

    #52353
  5. […] După Mihnea Măruţă protestele din luna septembrie care-au coalizat deopotrivă activişti de stânga cu un boom al populaţiei altminteri tăcute, nevăzute din toate domeniile, e o dovadă a „foamei de sens”, a regăsirii propriei identităţi printr-un fel de religiozitate-profană şi care „se ia”. Românii pe care i-am văzut în Piaţa Unirii şi Bulevardul Eroilor din Cluj, în Piaţa Operei din Timişoara şi în faţa Prefecturii din Braşov şi-au confecţionat singuri o ficţiune în care să-şi investească energia, un „proiect naţional” în care să creadă. […]

    #52356
  6. Insomniatic

    Gasirea spiritului comun al unei societati, si interesul manifestat pentru miile de oameni, de profesie adormiti… poate fi un succes al ziaristilor, dar si al societatii in sine. Doar despre asta merita sa scrii! Nu multi o fac, si nu tot timpul.
    …Insa concluzia este de fiecare data precedata de o cauza si un deznodamant. Cauza este mana de oameni(ce nu prezinta interes pentru nicio presa), care ies in strada neobositi si semnaleaza / sanctioneaza ca o “militie spirituala” orice greseala a unui sistem, de multe ori gandit a fi disfunctional pentru societate. Va subliniez faptul ca a-ti dedica viata comunitatii in care traiesti este egal cu renuntarea la tine. Da, ei sunt oamenii fara profesii, program fix si facturi de achitat… cu multe idei alternative si o singura obligatie, de a trezi spiritul civic(fara de care toti IT-stii, arhitectii, scriitorii, cineastii, jurnalistii ar face o treaba minununata corporatiilor in care sunt angajati). Ei sunt demni de a fi ignorati, nu-i asa?! Demonstrantii de profesie merita condamnati la dezinteres general pe veci pentru ca nu corespund normelor de convietuire si armonie sociala!
    Deznodamantul urmeaza odata cu caderea guvernului iar concluzia se poate prefigura chiar si acum:
    Acesti putini oameni, din fraza lui Maruta, aduc sensul: “Obsesia succesului, jobul, facturile, stresul – pe scurt, viaţa trăită pe orizontală – au ţinut sub obroc până acum nevoia omenească şi legitimă a unei verticale, foamea de sens, sentimentul că aparţii şi eşti viu pentru ceva mai înalt decât tine”

    #52357
  7. Matei

    Bine-ai revenit. Uite aici un film cutremurator. Poate iti raspunde la unele intrebari. Stiu, are o ora, dar merita. Vei descoperi aceleasi lozinci, aceiasi “mineri” platiti cu ziua sa scandeze, aceleasi autoritati mituite. Si poluarea. Catastrofala. A, era sa uit: vei descoperi si aceiasi actionari.
    https://www.youtube.com/watch?v=1oDoO5QpLv0

    #52359

Lasa un comentariu


× 4 = 24

Search / Caută în site