Brazil de noapte (13): Un bulgăre de Hummels

Friday, July 4, 2014

“Germania este stăpâna Europei, nu mai este Franţa. În trecut puteam deţine puterea împreună cu Germania, or, în prezent, nu mai reprezentăm nimic. Merkel este şefa, iar Hollande este doar un fel de şambelan, un majordom. El nu are statura necesară pentru a conduce Europa. Franţa trece printr-o perioadă de depresie, iar rivala ei este pe punctul de a câştiga, ceea ce, desigur, trezește vechii demoni ai celui de-al doilea război mondial şi aşa se face că toate conflictele sunt interpretate din perspectiva colaborării şi a rezistenţei, noţiuni care au început să facă parte din vocabularul tuturor. Franţa este lumea veche.”

Am citat dintr-un proaspăt interviu al scriitorului Pascal Bruckner, care se referă, evident, la puterea politică şi economică, dar şi la o anumită stare de spirit, la încrederea şi la certitudinea direcţiei, pe care un lider le are, iar un frustrat, nu.

Germania – Franţa 1-0 (1-0). A înscris Hummels.

Diagnosticul pus de Bruckner se potriveşte şi acestui meci. Lipsiţi de un lider precum Platini ori Zidane, francezii s-au plafonat şi n-au fost capabili să producă nici o dramă adevărată, ca semifinala pierdută în 1982, nici o surpriză consistentă, cum a fost calificarea în finala din 2006. Cine să-i conducă? Pogba lipsea minute întregi din joc şi nici nu e genul care să preia frâiele, Benzema se străduia, dar el e obişnuit să concretizeze munca altora, iar, pe margine, Deschamps părea a nu realiza că intrase în criză de timp.

Nemţii au menţinut jocul la foc mic, ca un patron care se duce la serviciu, e scump la vedere şi pleacă acasă la oră fixă, dând impresia că s-a scurs o zi ca oricare alta. Iar francezii au căzut în capcană. Până să priceapă ei că sunt la un test de angajare, că au doar o şansă şi, dacă nu o fructifică, vin alţii, fuseseră deja concediaţi şi nici nu apucaseră să-şi organizeze un sindicat.

Aşa că la Paris va urma o grevă, cum altfel, dublată de o polemică pe marginea locurilor de muncă de la acest Mondial, iar, în final, statul va interveni hotărât şi va majora ajutoarele sociale, pentru ca toată lumea să fie mulţumită.

Până atunci, noi să mai citim un pic din Bruckner: “Nefericirea francezilor este un amestec de aroganţă şi de ură faţă de propria persoană. Francezii sunt foarte aroganţi deoarece consideră că au fost aleşi să fie un model la scară universală, dar nu-i mai urmează nimeni, de aceea se simt singuri. Ura faţă de sine vine din conştiinţa fragilităţii noastre şi a mustrărilor de conştiinţă privind cel de-al doilea război mondial, imperiul colonial, sclavagismul. Este un melanj de sentimente foarte special, care explică mentalitatea franceză. Francezii simt permanent că lumea întreagă nu le mai urmează exemplul, ne dăm seama că exemplul nostru nu mai are mare valoare în afara graniţelor Hexagonului.”

*

Lasa un comentariu


+ 6 = 7

Search / Caută în site