Brazil de noapte (16): Dragă Brazilie,

Wednesday, July 9, 2014

Am ţinut cu tine de când mă ţin pe mine minte uitându-mă la Mondiale, din ’78, habar nu aveam pe-atunci că în Argentina acoperită de confetti dictau generalii, nu ştiam nici măcar că în ţara mea era dictatură, eram un copil tăcut care trăgea cu urechea la discuţiile celor mari şi care afla de la ei că există o echipă faimoasă pentru ţesătura ei de pase, cu care hipnotizează orice adversar, că există o ţară unde copiii sunt îndrăgostiţi de fotbal (puteam să fiu şi eu ca ei, în faţa blocului), o ţară care vine mereu cu jucători mai grozavi decât toţi ceilalţi, jucători care iubesc fenta şi driblingul, care au cele mai neaşteptate scheme la loviturile libere, care nu contenesc să atace indiferent de scor, pentru că toţi visează de mici să ajungă ca fotbaliştii ăia de altădată, despre care auzeau la radio şi în poveştile oricând repetate ale bunicilor, Didi, Vavá, Garrincha şi mai ales Pelé, cel mai bun din lume, numărul 10, cel care a câştigat Mondialul de trei ori, şi poate l-ar fi câştigat de patru ori dacă în ’66, în Anglia, n-ar fi dat în el, fără milă, şi bulgarii, şi fraţii lui portughezi,

şi toată această istorie, draga mea Brazilie, se transmitea din om în om, din an în an, pentru că tu făceai cumva şi fiecare generaţie avea un Pelé al ei, ca-ntr-o ştafetă neîntreruptă, în ’78 era mustăciosul Rivellino, care jucase alături de Pelé în ’70, şi mai erau Dirceu şi, pentru prima dată, Zico, ale căror nume le foloseam cel mai des la fotbalul cu jetoane, învăţasem că ăştia mari, cei mai buni dintre ai tăi, poartă porecle, ca şi cum ar rămâne tot băieţii ăia de pe plajă sau din faţa blocului, doar că o întreagă lume ştie cum sunt strigaţi ei în cartier, şi tu, Brazilia mea, erai, nu aveai cum să nu fii, cea mai frumoasă, tu meritai să câştigi, şi ai fi câştigat dacă dictatorul argentinian Jorge Videla n-ar fi făcut un târg cu preşedintele din Peru, militar şi el, vă luăm la noi în ţară 13 deţinuţi politici care au gura prea mare, dar vă lăsaţi bătuţi la cel puţin patru goluri diferenţă, aşa s-a bătut palma pentru acel 6-0 care i-a dus în finală pe Kempes şi pe Passarella, aşa ai ajuns tu să te lupţi doar pentru locul 3,

dar eu ştiam că tu rămâi cea mai frumoasă, şi aşa a fost şi în ’82, când apăruseră nu doar impunătorul Sócrates, cel mai majestuos mijlocaş din istoria fotbalului, ci şi entuziastul blond Falcão şi bărbosul fundaş Júnior care mereu se ivea în atac, alături de ei rămăsese şi Zico, pentru că ideea ta, aşa cum ziceam, e dusă tot timpul mai departe de un lider care a jucat cu ăi bătrâni, eu aşa credeam, şi n-a contat că Rossi te-a învins, oricum Italia n-avea cum să te înlocuiască în inimile unei lumi întregi, pentru că tu jucai mereu pentru şutul de la distanţă, pentru pasa printre, pentru călcâi şi pentru gleznă, pentru golul sărbătoresc,

aşa ai făcut şi în Mexic, unde Zico nu mai venise, dar rămăseseră Sócrates şi Júnior, acum aveai şi un vârf veritabil, pe Careca, erai din nou cea mai frumoasă, mai frumoasă şi decât Germania lui Rummenigge şi Matthäus, şi decât Franţa lui Platini, cea care te-a întristat la penaltiuri, chiar şi decât marea Argentină a lui Maradona, care luase ochii tuturor, el era unul, ajutat de alţi zece, tu erai o echipă dăruită lumii şi bucuriei de a juca sub soare, şi asta avea să se vadă, să se demonstreze, să se arate dreptatea, cum ziceam noi în faţa blocului, şi patru ani mai târziu, când tu jucai tot pentru noi, iarăşi cu Müller, Branco şi Careca, dar şi cu nou-veniţii Dunga, Romário şi Bebeto, nici acum nu câştigai, ba chiar plecai acasă devreme, în optimi, după un meci în care numai tu ne dăruiseşi fotbal, dar Maradona scăpase o dată, când mai era puţin timp, trecuse de vreo trei de-ai tăi şi îi aşezase mingea pe tavă lui Caniggia, nu mai trebuia decât să-l dribleze pe Taffarel şi să trimită în poarta goală, dar nimeni nu se supărase pe tine, avea să-ţi vină rândul, nu se putea altfel, zeii fotbalului ştiu cel mai bine ce le place şi pe cine să răsplătească,

şi ţi-a venit rândul, şi-n ’94, cu Dunga, Romário şi Bebeto crescuţi mari, şi-n 2002, cu Roberto Carlos, Ronaldinho, Rivaldo şi Ronaldo, şi probabil s-ar fi întâmplat şi-n ’98, cine ştie, dacă atacantul tău care făcea golul să pară cel mai simplu lucru de pe faţa pământului nu ar fi păţit-o înainte de finală, sau poate merita şi Zidane să aibă un titlu, oricum el părea născut la Rio, nu altundeva,

şi povestea începe să se subţieze, uite, adun tot mai puţine amintiri pe măsură ce ne apropiem de anul ăsta, de Mondialul de la tine de-acasă, pentru că, în loc de răspunsuri, îmi dai tot mai multe întrebări – de ce nu mai păstrezi tradiţia, de ce nu o treci de la un număr 10 la altul, de ce, după Ronaldinho, n-ai mai găsit pe nimeni, de ce Kaká şi Robinho nu mai semănau nici cu Rivellino, nici cu Zico, darmite cu Sócrates, cum de tu, Brazilia, nu mai ai mijlocaşi care ştiu să fenteze şi să dicteze în jumătatea celorlalţi, cum de nu mai ai atacanţi care o înţeapă, de ce nu mai pasezi până îmi vine să mă ridic de pe canapea şi să aplaud, când ţi-ai pierdut strălucirea, când ai uitat să mai fii copil, cine sunt ăştia, Luis Gustavo, Paulinho, Fred, Hulk, Bernard, unde s-au născut ei, de ce i-ai ales să joace pentru tine, unde eşti tu,

dragă Brazilie, cum am ajuns să ţin cu Germania împotriva ta?

*

7 raspunsuri to “Brazil de noapte (16): Dragă Brazilie,”

  1. Spaniolii pun un ¿ înainte de o întrebare, ca să te anunțe că, pe undeva pe acolo, dacă duci fraza la sfârșit, vine o întrebare. :)

    #52773
  2. Cristian

    O superba declaratie de dragoste…
    Ca suporter de o viata al Argentinei nu pot rezona nicidecum cu acest Laudatio ; permite-mi , in memoria neuitatului Alex Leo Serban, sa aduc suporterilor alb -albastri o frantura din emotia -unica este adevarat- clipei pasei monumentale a lui Maradona, catre sprintul lui Buruchaga, spre acel triumf de la “Monumental Jalisco” al verii 1986…
    Stiu ca am comis un sacrilegiu, nu mai “rasucesc cutitul in rana”, cu acest binemeritat “Decime que se siete” , fie sa se intoarca candva macar un Mundial cu un alt “Doctor” Socrates sau cu un alt Leopoldo Luque…

    Mea culpa !

    #52774
  3. river

    Si daca te-ai schimbat tu, Mihnea? Daca fotbalul s-a schimbat de cand toti jucatorii pe care ii vezi la campionatul mondial joaca la cluburi europene? Nu cumva Brazilia-Germania e de fapt Real Madrid-Bayern? Sau zi tu alte doua echipe de club.
    Si daca in vreo alta tara in dictatura alti copii viseaza la Brazilia si nu sunt mai putin indragostiti de ea decat erai tu acum multi ani? Eu cred ca totusi n-a fost dragoste curata, daca ai ajuns sa tii cu Germania:)

    #52775
  4. Cosmin

    Excelent material ai scris Mihnea. Mi-a mers direct la suflet, fiind si eu dintotdeauna fan al Brazilei, echipa unui fotbal ~altfel~. Sunt convins ca aceasta echipa va renaste dupa semifinala soc de asta-noapte.
    O mica corectura; Zico, fotbalistul meu preferat dintotdeauna a jucat putin si la Mexico 86 (era rezerva), a ratat un penalty in sfertul de finala cu Franta.

    #52776
  5. Calin

    Foarte frumoasă “declarație de dragoste”…din păcate sau fericire singurul lucru fain, pe lângă golurile nemțalăilor, îi articolul tău! Cred că au uitat de miuța din spatele blocului sau oriunde poți lua mingea la bătaie, acum totul se reflectă-n bani, care-și face crucea mai mare (mi-o venit sa vomez când David Luiz s-o pus in genunchi și s-o uitat la cer bleeaaaahhh) și care-i mai plin de figuri. Foarte trist pentru ei dar foarte fain pentru germani, sper să câștige ei finala hai Alemania!!!

    #52777
  6. aghiuta

    Superb! Ma bucur ca ai ramas fidel generatiei: “The Deer Hunter” in detrimentul “Aliens versus Transformers”. Cam asa-i si cu Brazilia. Parerea mea!

    #52778
  7. cea mai modesta echipa a braziliei din cate am vazut la campionatele mondiale

    #52780

Lasa un comentariu


4 + = 10

Search / Caută în site