Ponta şi Iohannis, oameni

Thursday, November 13, 2014

Din cele două documentare a câte 50 de minute pe care Florin Iepan le-a realizat pentru Digi24 (le puteţi vedea aici) am aflat mai multe informaţii relevante despre Victor Ponta şi Klaus Iohannis decât ne-ar putea oferi orice dezbatere televizată. Pentru că, aduşi faţă în faţă, candidaţii joacă inevitabil un rol, adoptă o mască dincolo de care telespectatorul ar trebui să caute calităţile şi mai ales slăbiciunile omului. Însă biografia nu minte, iar amintirile altora despre tine sunt mai cinstite, ca tendinţă, decât imaginea pe care o vinzi în mass-media.

Cel mai important lucru pe care l-am înţeles din cele două filme – o demonstraţie că se poate face jurnalism echilibrat care să fie şi atrăgător – este că în finala prezidenţialelor nu se înfruntă doar doi politicieni foarte diferiţi, ci chiar două lumi, două tipologii psihologice, sociale şi culturale esenţiale, pe care le întâlnim în fiecare zi.

1. Victor Ponta e un lider (înclin să scriu “înnăscut”). N-aş fi crezut asta înainte de a vedea filmul. Şi poate că mulţi dintre dumneavoastră exclamă acum – “Hai, mă laşi?”. Dar, încă din adolescenţă, el e cel în jurul căruia se strâng şi pe care îl urmează colegii în momente importante. Mama sa, Cornelia Naum, vorbeşte despre “magnetism”, subiectivă ca orice mamă, însă e înţelept să nu respingem această posibilitate. Deci, Victor Ponta e “popularul” clasei: are acel ceva, curaj amestecat cu farmec, care se remarcă în orice grup.

În schimb, Klaus Iohannis e “mutalăul” – aşa îl descrie un fost coleg, “noi doi eram mutalăii clasei” -, e băiatul care tace şi căruia îi şi place să tacă, mai mereu retras, tocilarul, dacă vreţi, cel care îşi vede imperturbabil de şcoală, de datorie, de ale sale.

Popularul versus tocilarul, aceasta e prima distincţie “categorială” dintre cei doi.

2. Victor Ponta nu are răbdare. Asta e, de altfel, una dintre explicaţiile faptului că a ajuns prim-ministru la 40 de ani şi candidat la preşedinţie la 42. (O altă cauză majoră e, fără îndoială, racolarea sa de către serviciile secrete, însă aceasta derivă din prima.) Dar nerăbdarea sa, pentru cei cărora nu le plac eufemismele, se numeşte sete de putere. Ponta are o apreciere de sine atât de mare, încât consideră că i se cuvine. Cred că el nu minte când spune că a votat cu Ion Raţiu în 1990. Iar disonanţa sesizată perfect de mama sa – cum să te duci la PSD când noi am luat bătaie în 13 iunie? – el o rezolvă, ca orice persoană dornică să acceadă la puterea pe care e convins că o merită, ei bine, acea disonanţă el o traduce raţional prin recunoştinţa faţă de cei care i-au dat, ei şi numai ei, şansa de a-şi potoli setea.

De cealaltă parte, Klaus Iohannis e răbdătorul. Ia viaţa pas cu pas, temeinic, începând de la decizia de a fi profesor (în detrimentul cercetării în fizica nucleară, la care ar fi putut spera prin prisma rezultatelor din facultate), continuând cu cei 60 de kilometri de navetă cu bicicleta (Sibiu-Agnita) pe care îi făcea în anii ’80 pentru a fi împreună cu femeia pe care o iubeşte şi, în general, cu toţi anii de profesorat pur, până în ’98, fără nici o intenţie de a face politică până la momentul în care Forumul German îl propune inspector general adjunct. Iohannis – povesteşte o fostă elevă de-ale sale – era “profesorul cool”, de care multe fete se îndrăgosteau pentru că nu ştiau ce ascunde sub chipul impenetrabil şi zgârcit în zâmbete.

Nerăbdare versus răbdare, profesia ca rampă de lansare versus profesia ca vocaţie, puterea ca scop versus puterea ca mijloc, acestea definesc a doua serie de dihotomii dintre cei doi finalişti ai prezidenţialelor.

3. Victor Ponta – încep tot cu el pentru că asta e ordinea în care am văzut cele două documentare – e bucureşteanul prin excelenţă, cel născut şi crescut în mijlocul evenimentelor. Metropola îl învaţă să se descurce, iar situarea în “buricul lumii” îl obişnuieşte cu aroganţa de a şti cum merg lucrurile. De aceea e capabil să-şi modifice glasul când vorbeşte la microfon în faţa unor stadioane, de aceea dispreţuieşte cu uimire “încetineala” în răspunsuri a contracandidatului său.

Iohannis e provincialul tipic – rezervat, ba chiar stingher atunci când ajunge în centrul atenţiei, când se întâlneşte cu o mulţime care, toată, se uită la el. Bineînţeles că aici se adaugă gena de sas get-beget, descendenţa culturală din aceşti taciturni meticuloşi, care nu se exteriorizează nici când le moare cineva, după cum povesteşte Emil Hurezeanu în film, şi nu pentru că n-ar suferi, ci pentru că ei ştiu că aşa se cade, să nu-i deranjezi pe alţii cu problemele tale, dar nici ei să nu vină peste tine mai mult decât le îngădui. Dacă aţi trecut cu maşina prin sate săseşti, ştiţi despre ce vorbesc. Aţi văzut distanţa de la drum la poartă şi cât de înalte le sunt gardurile caselor: acolo e treaba lor, pe care şi-o rezolvă în familie.

Capitală versus provincie, centru versus periferie, spaţiu deschis versus spaţiu închis, mulţime versus ai tăi, acestea sunt zonele celei de-a treia deosebiri de substanţă.

Să mai zic? Să mai zic că Ponta e, cu siguranţă, marcat de divorţul părinţilor şi de sacrificiul mamei de a-l îngriji totuşi, până la moarte, pe bărbatul de care se despărţise? Să mai zic că Iohannis e, cu siguranţă, marcat de deportarea bunicilor în URSS şi, deci, n-are cum să facă frumos înspre est? Că, în ultimă instanţă, amândoi sunt nişte copii mari, care au crescut în condiţii grele, ca majoritatea, şi cărora le atribuim, hiperbolizând, atât bune, cât şi rele inexistente?

*

Votul de duminică e o alegere nu atât politică, ci mai ales umană, o tăiere a unui bătrân nod gordian care se regenerează de la sine. Dar, până la urmă, asta face jocul atât de frumos. Şi dacă n-ar fi ura adunată în ultimii ani şi înteţită în zilele recente, mai că ne-am putea bucura ca de un spectacol, ca şi cum ne-am privi dinafară, pasionaţi şi pătimaşi până vine vremea de mers acasă.

*

11 raspunsuri to “Ponta şi Iohannis, oameni”

  1. Emilia Moldovan

    Cel mai bine scris articol din campanie despre cei doi candidati! Felicitari!

    #52887
  2. DP

    Ar mai fi punctul 4: prietenii unuia si al altuia. La unul bucuresteni gregari, cam rotofei pentru virsta lor, usor transpirati, cu fetele lucioase. La celalalt, sasi eleganti si in forma chiar si la virsta inaintate, scumpi la vorba, oarecum autoironici.
    Punctul 5: nevestele. Unul a divortat de prima nevasta, cu copil, pentru a-si potenta cariera politica. Al doilea facea 60 de km pentru ea, spune ca “tine enorm la ea, chiar si acum”. Cit despre ele, nu stiu ce zice Daciana, dar mi-a placut foarte mult raspunsul lui Carmen la intrebarea ce il sfatuieste pentru cariera politica “I-as spune sa fie el insusi”

    #52889
  3. Daniel

    Nodul Gordian NU trebuia taiat! ci desfacut! ca el, maria sa Alexander , taindu-l …. murii de tanar! E mai mult decat negru si alb! Ce ai spune daca sor inteles sa… ramaie el prim- ministru ……

    #52890
  4. II

    Da! Corect si felicitari pentru seriozitatea si decenta articolului. Motivul pentru care pariez pe Iohannis este exact decenta si seriozitatea cu care trateaza tot in jurul lui. Mai mult decat atat, nu mi-au placut niciodata oamenii care fac multa galagie ca sa atraga atentia. Pana cand isi da seama lumea in jurul lor ca nu au facut nimic, e prea tarziu…ca ce a ramas a fost prima impresie….in ochii celor mai multi…cand au creat impresia ca….wow

    #52891
  5. […] pentru România”. Documentarul-eveniment produs şi difuzat în exclusivitate de Digi24 și o analiză interesantă a […]

    #52893
  6. __Vali

    Mama lui … Stefan Cel Mare:
    Si atunci eu l-am intrebat:
    ‘Bine, Victor, de-aia am mancat noi bataie pe 13 iunie (Mineriada din 13 iunie 1990 – n.red.)? ‘
    Iar el mi-a raspuns, si nu a negat, ca a mai facut o data aceasta afirmatie: ‘Au fost singurii care mi-au dat o sansa’

    #52895
  7. freddie ... bc

    Da, frumos articolul, documentat, dar sa-mi fie iertat, cred ca ati uitat esenta ! Esenta este – nu cum arata si cat sunt de populari, guristi sau respectati, ci CE VOR FACE DUPA ! Tara are nevoie de oameni care sa se sacrifice pentru tara, in functiile astea inalte, asa cum au facut, in timpuri schimbatoare, Al.I.Cuza, Carol I sau Antonescu, nu sa faca sa le fie lor bine ! Vor face, vreunul din cei doi, asta ??? Statul roman trebuie sa-si administreze singur avutia, nu sa o dea pe mana “investitorilor straini”, care nu fac decat sa transfere valoarea in tara lor – vezi Lukoil, Bechtel, Renault etc.etc.etc., saracind tara, chiar daca, temporar, creaza locuri de munca ! Am ajuns deja piata de desfacere a Europei, care ne-a distrus industria ! (vezi ce zice astrologul rus Pavel Globa despre criza mondiala si investitiile straine …)
    Nici unul nu promite eradicarea coruptiei, interzicerea exploatarilor periculoase – cum au facut polonezii, de exemplu, sau reducerea cheltuielilor enorme ale parlamentarilor si guvernantilor, ori aruncarea banilor NOSTRI pe sali de sport inutile, acolo unde saracii sateni nu au apa curenta … Sau interzicerea cumpararii libere de proprietati de catre cetateni straini, sau taierea masiva a padurilor fara respectarea legii forestiere …
    DOAMNE, OCROTESTE-I PE ROMANI …

    Fonctia-i fonctie, coana Joitica-i coana Joitica, da’ pe noi, oamenii de rand, cine ne mai iubeste ???

    #52896
  8. florica

    Multzumesc!
    Preluam, ca de obicei!

    #52897
  9. Viv5

    De departe cel mai prost facut articol ”politic”. Cata lipsa de obiectivitate, cata lipsa de imaginatie si ce ”analiza politica” lipsita de orice structura academica. Penibil reprezinta un compliment pentru acest articol, care nu aduce nimic proaspat sau relevant in ceea ce priveste cei doi candidati. Clivaje politice prost identificate, articol superficial ca autorul care l-a scris.

    #52900

Lasa un comentariu


9 − = 3

Search / Caută în site