Antifragila diasporă

Thursday, November 20, 2014

La fel ca în cazul instaurării comunismului, cred că e bine ca, acum, apele fiind mai liniştite, să ne întrebăm: eu ce-aş fi făcut?

Dacă trăiam în străinătate, m-aş fi dus să votez? În ce condiţii? Câţi kilometri aş fi fost dispus să parcurg până la o secţie? Care e distanţa pe care mi-aş fi asumat-o, dus-întors, ţinând cont de banii pe care-i am şi de îndatoririle de a doua zi? Şi câte ore aş fi stat la coadă? La nevoie, cât aş fi rezistat? Care sunt, deci, spaţiul şi timpul pe care le-aş fi acordat ideii că merită, că e important, că e o datorie?

Discuţia nu poate rămâne aşa, în stadiul respectului emoţionat faţă de românii din diaspora. Ţin să o duc mai departe din simplul motiv că vreau să înţeleg. Şi pentru că m-am întrebat, mai întâi, dacă eu m-aş fi aşezat la o asemenea coadă cu o seară înainte sau în dimineaţa votului, iar, apoi, dacă aş fi rămas, şi cât aş fi rămas.

Cel mai simplu e să-ţi spui că un vot în plus sau în minus nu schimbă situaţia. Cel mai simplu e să laşi în seama altora: “Acuma, şi dacă nu mă duc, care-i problema?”. Sau, ajuns acolo şi îngrozindu-te că mii de oameni aşteaptă înaintea ta, să renunţi: “Acuma, şi dacă nu rămân, sunt destui care o vor face şi pentru mine”. E omeneşte să cauţi confortul, să vrei să-ţi fie mai uşor într-o duminică cenuşie de noiembrie, să preferi canapeaua – statului în picioare şi televizorul de acasă – unei cozi descurajante, la al cărei capăt nu vei avea nici o garanţie că a meritat.

Gândiţi-vă cum reacţionăm când, într-o bancă, la Finanţe sau la un ghişeu oarecare, găsim patru-cinci persoane în faţa noastră. Avem un interes direct, palpabil, şi totuşi, deseori, obişnuiţi să ne alergăm viaţa din urmă, decidem să nu stăm. “Las’ că vin mâine, acum n-am stare”.

Gândiţi-vă cum ne-a modificat internetul timpii de răbdare, cum nu ni se mai pare acceptabil să cumpărăm bilete înaintea unui spectacol, ci să le comandăm, relaxaţi, de acasă, gândiţi-vă cât de iritaţi izbucnim când “cade netul”, când “se blochează” laptopul sau când viteza de transfer e prea mică. Gândiţi-vă cum chiar şi noi, cei trecuţi de tinereţe, darmite generaţia copiilor noştri, ne-am adaptat urgent minţile unui mecanism de tip touchscreen: ating şi se întâmplă.

Astăzi, ni se pare firesc ca rezultatul unei comenzi să fie vizibil după o secundă. Aşa ne-au obişnuit computerele, dar mai ales telefoanele mobile şi tabletele. Ni se pare normal ca realitatea să ni se supună, să “percuteze”, pentru că noi n-avem timp de pierdut. Ne cheamă viitorul şi ne grăbim spre el ca oile către prăpastie.

Ei bine, în această lume a “reacţiei rapide”, în care ne închipuim că totul se mişcă la voia noastră, nişte oameni stau ore întregi la coadă, în frig, în picioare, lipsiţi de vreo certitudine, pentru un posibil interval de câteva secunde în care să voteze.

De ce?

*

Anul acesta, a apărut şi în româneşte un volum care a stârnit dezbateri temeinice în Vest, dar care, din păcate, nu reprezintă un subiect suficient de atrăgător pentru presa mainstream de la noi. Se numeşte “Antifragil” şi duce la un nivel superior, de sinteză, ideea pe care filosoful american de origine libaneză Nassim Nicholas Taleb o lansase în faimoasa lui carte “Lebăda neagră”.

Ce este o “lebădă neagră”, în definiţia lui Taleb? Un eveniment cu totul neaşteptat, fie de bine, fie de rău, ce răstoarnă aşezarea şi regulile într-un domeniu, într-o comunitate sau chiar la nivel mondial. Un şoc total, neprevăzut de nimeni, precum criza globală din 2008 sau, mai devreme, atacul asupra World Trade Center din 11 septembrie 2001.

În cartea omonimă, Taleb critică tentaţiile modernităţii de a căuta mereu explicaţii logice după producerea unui asemenea eveniment impredictibil. Istoricii, analiştii şi, evident, jurnaliştii refuză să accepte că vieţile ne-ar putea fi trăsnite de ceva ivit parcă din altă lume, şi-atunci, a posteriori, inventează conexiuni şi asocieri cauzale din dorinţa de a face inteligibil tot ce ni se întâmplă ori, pur şi simplu, pentru a-şi masca incompetenţa.

În noua sa carte (un fragment puteţi citi aici), Taleb merge mai departe: propune un concept integrator – antifragilul – şi inventariază acele profesii, structuri, instituţii şi ţări care nu numai că nu sunt deteriorate sau distruse de o “lebădă neagră” negativă, ci chiar au de câştigat de pe urma ei. Cu alte cuvinte, fie datorită alcătuirii sale, fie datorită relaţiilor în care este situat, antifragilul – spre deosebire de elementul robust, care doar rezistă – iese întărit din cutremurul unei “lebede negre”.

Exemple? Taximetria este o meserie antifragilă, spre deosebire de cea de specialist în resurse umane. Pentru că freelancerul e antifragil în raport cu cel adâncit în acelaşi loc de muncă şi, deci, expus unui risc de faliment. Cel care citeşte cărţi e antifragil în comparaţie cu cel deprins să caute pe net.

Un oraş-stat este antifragil, în timp ce o ţară centralizată este cu totul vulnerabilă, vinul este antifragil, pentru că e băut de când lumea, dacă îl pui alături de băuturi inventate în ultimele decenii, şi, în general, este antifragil tot ceea ce şi-a dovedit adaptabilitatea şi, eventual, a devenit rutină de-a lungul unor perioade mari de timp. Sunt antifragile toate structurile complexe care au progresat prin sacrificarea unor componente, de la omul oarecare pe care o boală neletală ori un stres moderat îl întăresc, până la omenirea de azi, care e rezultatul genetic al unor milenii de fragilităţi personale şi parţiale, dar care, per ansamblu, a preluat ameninţările, precum în aikido, şi a încercat să le transforme în energie proprie.

Şi-atunci, întorcându-mă la întrebare – cum se explică răbdarea şi ambiţia a zeci de mii de oameni, de dragul unui biet vot? -, răspunsul meu e acesta: diaspora este cea mai antifragilă parte a poporului român. Aceşti oameni au reacţionat deja la o “lebădă neagră” negativă – foamea din familiile lor, mineriada din 1990, dezamăgirea din 2000 sau criza din 2008. Şi nu au reacţionat dându-se bătuţi, n-au fost, deci, fragili şi casanţi, nu au reacţionat nici rezistând pur şi simplu, aşa cum am făcut mulţi dintre noi (cu precădere înainte de 1989), ci văzând în acest eveniment cumplit semnul că trebuie să încerce o altă variantă, să plece pentru a-i ajuta pe cei dragi ori pentru a se împlini pe ei înşişi într-un mediu mai prielnic.

A te adapta între străini, departe de tot ceea ce îţi asigura liniştea şi stabilitatea, este o probă de antifragilitate. A aduna suficienţi bani încât să poţi trimite familiei o sumă ce-i asigură traiul zilnic, a te întoarce periodic şi a-ţi ridica o casă cum nu visai cu câţiva ani înainte, a-ţi găsi, după ce ai trecut prin umilinţe, un job care să te mulţumească, a te înşuruba, deci, într-o lume care, la început, nu era nici o secundă a ta, acestea sunt dovezile unei adaptabilităţi creatoare, ale capacităţii de a-ţi depăşi multe spaime şi de a te sui, cu încăpăţânare, pe valul care te loveşte la un moment dat.

Nu scriu aceste lucruri pentru o comparaţie cu noi, cei rămaşi. Ar fi stupid. Cine n-a emigrat nu are cum să priceapă dorul de casă, sentimentul de a fi părăsit şi de a o lua zi de zi de la capăt, mai ales în primii ani, pentru că trebuie. Nimeni, cred, nu vrea să-şi părăsească ţara definitiv. Nimeni nu-şi încredinţează copiii în grija bunicilor fără să i se strângă inima, nimeni nu-şi lasă părinţii bolnavi fără gândul mereu apăsător că riscă să nu-i mai vadă. Nimeni nu ar fugi dacă i-ar fi bine aici.

Ceea ce s-a petrecut în aceste zile este, pe cât de omeneşte se poate pricepe, felul lor de a spune că ne iubesc şi că n-ar fi plecat, de fapt, niciodată.

*

12 raspunsuri to “Antifragila diasporă”

  1. Cristina

    Am stat, la Muenchen, 12 ore la rand. N-am reusit sa votez. Dar nu de asta va scriu, ci ca sa va impartasesc o idee comuna a noastra, a celor care ne inghesuiam unii intr-altii, sperand sa votam: am venit si am ramas acolo, stiind bine, de la un moment incolo, ca era probabil sa nu ajungem la cabina de vot (multi au plecat, speriati de coada), ca sa nu ne fie rusine ca nu am incercat ce ne-a stat in putinta ca sa schimbam cursul lucrurilor. ‘Sa avem la ce ne intoarce’ a fost un alt leit-motiv, fara legatura cu intentia clara de a reveni intr-un interval de timp dat, la fel si ideea ‘ca sa vada cei din tara ca ne pasa’. Am mai cules si ‘pentru copiii nostri, macar ei sa traiasca intr-o tara normala’, ‘ca sa nu creada Guvernul ca suntem prosti’, ‘ca sa nu-mi fie furat votul’, ‘pentru ca e dreptul meu’… Poate ca aceste randuri va ajuta sa gasiti cel mai bun raspuns.

    #52907
  2. Cristina: Sărutmâna, bine aţi venit. Îmi place “să avem la ce ne întoarce”.

    #52908
  3. Calin

    Daca in turul I am rezistat cu fetita-n brate aproape doua ore, in turul al II-lea din pacate am aruncat prosopul dupa o ora jumate. Din socotelile mele de inginer, timpul n-ar fi fost de ajuns ca sa-mi vina si mie randul dupa cei 2.000 de romani din fata mea care asteptau sa voteze… acuma-mi pare rau dar ma bucur tare de rezultat si sper ca acesta sa fie un nou Km Zero in reconstructia societatii romanesti. In alta ordine de idei, pe noi, cei plecati, ne leaga un fir invizibil de tara, si daca ai impleti toate firele astea invizibile intr-o funie, suntem cred eu ca o ancora care tinem “corabia” sa nu se piarda-n zare!

    PS – Am convins-o totusi pe mama si inca doi vecini sa mearga sa voteze cu cine trebe!

    #52910
  4. În englezeşte este “resilience”? Se vorbeşte mult despre această noţiune, mai ales în termeni de cultură organizaţională.

    #52911
  5. Dinu Bunica

    Cred ca pe principiul “mamaliga nu explodeaza” , Ponta&Co s-au purtat in campanie cu un tupeu neintalnit pana acum. Doar ca, de data asta, mamaliga a cam explodat ;))) Acuma sper sa ramana foarte inflamabila mamaliga asta, ca altfel riscam sa se repete gesturile din trecut. Domnul Iohanis pare a fi hotarat sa puna capat vietii politice tip balcanic. Trebuie sa supraveghem aceasta determinare si sa sanctionam orice derapaj de la linia aleasa. Spor.

    #52912
  6. Horea

    Care a fost procentul romanilor din diaspora care au votat ?

    #52913
  7. dan H

    bravo Mihnea
    imi place articolul,poate aceaste ganduri bune care le avem toti acum dupa alegeri va schimba si mentalitatea balcanica a unora dintre noi sau… ne trece repede?

    #52914
  8. aghiuta

    Nu ai pus la loterie! Fragilule…

    #52915
  9. Madelin: Dacă vă referiţi la “antifragil”, termenul englezesc al lui Taleb e chiar “antifragile”.

    Dinu: Bine aţi venit şi mulţumesc pentru comentariu.

    Horea: Se spune că numărul românilor din diaspora ar fi de 3,5 milioane, poate chiar 4 milioane, deci procentul ar fi în jur de 10%.

    #52916
  10. Virgil Comsa

    Servus Mihnea,

    Ma bucur ca ai scris despre diaspora (doar fac parte din categoria asta). Eu nu am votat pt. simplul motiv ca eram intr-un aeroport din America de Nord de pe la ora 5 dimineata. In schimb pot sa-ti spun ca oamenii din Montreal s-au mobilizat si s-au dus la vot. Cand sectia de votare s-a inchis, cei care nu au mai putut vota au cantat imnul Romaniei si apoi au plecat acasa. Bineinteles ca politia din Montreal a fost de fata. De aici din occident PSD-ul si aroganta lor si a “maestrului” Ponta personal a fost perceputa ca o catastrofa si de fapt toata lumea s-a simtit datoare sa salveze Romania.
    Personal, eram sigur ca Victor Ponta nu poate castiga. Dar un coleg, neamt de samanta, mi-a comunicat printr-un SMS vestea victoriei lui Klaus Iohannis.
    Ei bine, ajunsesem deja in San Francisco. Cand am citit vestea, am izbucnit intr-un hohot de ras absolut dezlantuit. A fost raspunsul meu la nimicnicia, tupeul si aroganta PSD/Victor Ponta.

    Deh, poate pricepe si dl. Ponta ca in politica, chiar si cea damboviteana, poti sa fii trimis la lada de gunoi intr-o luna de zile.
    Acest individ, un Dinu Paturica ar Romaniei de azi, n-ar fi trebuit sa fie luat in seama de nimeni. Un arrivist semidoct, nimic mai mult… Saracul, poate nici nu-si da seama cine este cu adevarat. Dar de aici, de departe asa se vede.

    Salutari si multa sanatate.

    Sa auzim numai de bine.

    Virgil

    #52926
  11. victor

    De retinut, pentru data viitoare, ce mult conteaza, totusi, un vot !
    Si eu am stat la coada 12 ore (am 75 de ani) dar mi s-a facut rau cand mai aveam cca 50 de persoane inaintea mea. Un politist francez care m-a vazut facand eforturi disperate sa ma extrag din multime, m-a condus la intrare si a cerut permisiunea sa pot intra “peste rand…”Data viitoare voi veni sa votaz in Romania (daca nu se introduce votul prin corespondenta). Nu trebuie sa pregetam sa iesim in strada cand este nevoie de vocea noastra in plus ! Doamne, ajuta Romania !.

    #53160

Lasa un comentariu


× 5 = 5

Search / Caută în site