Foiţa opacă

Wednesday, February 11, 2015

Vă invit să privim aşa: există trei straturi. Jos suntem noi, societatea, stratul cel mai mare. La mijloc e presa, ca o foiţă aşezată peste vieţile noastre. Deasupra e statul, care, pentru că nu poate controla întreaga suprafaţă (dar se străduieşte să o facă), oscilează între protecţie şi sufocare.

Foiţa intermediară e spartă în nenumărate locuri, pentru că fiecare dintre noi are propriile puncte de contact cu statul. În majoritatea timpului însă, noi privim puterea prin acest filtru care e presa, iar puterea ne receptează, în general, tot prin intermediul presei. Relaţia dintre societate şi stat e influenţată hotărâtor de transparenţa şi de “fidelitatea” imaginii care se formează pe acest ecran mijlocitor.

Astfel, orice segment de mass-media poate fi un geam care nu modifică realitatea, o lupă care detaliază, dar şi un binoclu întors ori un parbriz acoperit de mâzgă. De curăţenia şi de rezistenţa presei depind, pe termen lung, încrederea şi comunicarea dintre nivelurile unu şi trei, libertăţile noastre şi abuzurile sistemului.

Mijlocul poate fi supus presiunii din ambele părţi. De aceea, limitele sale, “adâncimea” până la care presa pătrunde atât în jos, cât şi în sus, reprezintă cel mai bun indicator al normalităţii sociale.

*

Ideea acestei “stratificări” mi-a venit încercând să conectez efectele a două filme pe care le-am văzut zilele trecute, ambele despre jurnalism şi despre tendinţele sale. Primul este “Nighcrawler” (regia: Dan Gilroy, cu Jake Gyllenhaal în rolul principal), al doilea – “Kill the Messenger” (regia: Michael Cuesta, cu Jeremy Renner).

Louis Bloom, personajul din “Nightcrawler”, e un marginal care trăieşte din mici furtişaguri până în ziua când descoperă că filmările de noapte de la evenimente soldate cu morţi şi răniţi (accidente, incendii, atacuri armate) îi pot aduce bani frumoşi din partea televiziunilor, ahtiate după sânge şi violenţă.

Folosind un dispozitiv care scanează frecvenţa radio a Poliţiei, Bloom află tot ce se petrece în oraş şi se deplasează urgent la scena oricărei drame: cu cât arată mai multă durere personală, cu atât va fi plătit mai bine. Iar dacă reuşeşte să prindă nu doar consecinţele, ci şocul însuşi, în derulare, atunci facturile sale trec din ordinul sutelor în cel al miilor de dolari.

Apogeul e atins când “viermele nocturn” – care încalcă limită după limită în setea sa de putere – ajunge înaintea Poliţiei la un triplu omor dintr-un cartier de lux. El pătrunde în vilă şi filmează cadavrele de aproape, iar postul tv cu care lucrează se grăbeşte să difuzeze aceste imagini brutale, înainte chiar de a se stabili identitatea victimelor şi de a le fi anunţate familiile.

Celălalt film, “Kill the Messenger”, e bazat pe cazul real al jurnalistului de investigaţie Gary Webb, de la ziarul San Jose Mercury News. În 1996, el a publicat o serie de articole în care scria că, în anii ’80, gruparea paramilitară Contras din Nicaragua fusese finanţată de CIA cu sume imense obţinute din cocaina adusă din această ţară şi vândută în special comunităţii afro-americane care trăieşte în suburbiile metropolei Los Angeles.

Webb a susţinut nu doar că CIA închisese ochii, ci că organizase întregul circuit – transportul cocainei în America, racolarea capilor reţelei de traficanţi şi, bineînţeles, întoarcerea banilor pentru înarmarea rebelilor din Nicaragua. Există în film o scenă impresionantă, când reporterul vine la o şedinţă de redacţie după ce presa “mare” – NY Times, Washington Post, LA Times – declanşase operaţiunea de compromitere a investigaţiei sale, iar toţi şefii ziarului din San Jose, care nu-şi riscaseră niciodată pielea (dar care dezbăteau, importanţi, în jurul mesei), se dezic de el şi îi pun la îndoială buna-credinţă şi metodele jurnalistice.

De altfel, directorul editorial de la San Jose Mercury News avea să semneze în 1997 un text în care îşi critica propriul reporter pe motiv că interpretase unilateral anumite probe şi că “simplificase” toată povestea. Webb a demisionat de la ziar în decembrie 1997 şi, cu riscul de a vă supăra pe cei care veţi vrea să vedeţi filmul, am să spun şi că a murit, în 2004. A fost găsit în casă, împuşcat de două ori în cap, iar verdictul oficial a fost… sinucidere.

*

Ce legătură este între cele două situaţii? Ambele se referă la interacţiunea presei cu unul dintre cele două straturi exterioare. În primul film e vorba despre continua împingere în jos a graniţelor dintre societate şi mass-media, despre agresarea spaţiului privat sub pretextul informării publicului. (Şefa ştirilor de la postul tv care cumpără filmările lui Bloom ignoră orice apel la principii jurnalistice, ba chiar renunţă la demnitatea de sine pentru cifre de rating superioare. Publicul vrea sânge şi noi îl satisfacem, aceasta e scuza disonantă a celor aflaţi în poziţia sa.)

În cel de-al doilea film e vorba despre tentativa de împingere în sus a graniţelor dintre mass-media şi putere, despre obligaţia de a periclita statul de dragul oamenilor. (Aici intervine totdeauna, inclusiv în povestea lui Gary Webb, nesfârşita dezbatere privind “adevărurile care e mai bine să nu fie spuse”. Ce e mai important – să protejezi anonimul vulnerabil sau comunitatea ca întreg? Moartea unui nevinovat sau viaţa vinovată a tuturor?)

Însă şi într-un caz, şi în celălalt, vorbim despre goana după secrete. Aflată la mijloc, presa e supusă, teoretic, unei duble presiuni. Dacă există presiune de jos în sus, dinspre corpul social, jurnaliştii vor avea temei să scormonească după secretele puterii, să spargă barierele nivelului superior pentru a preveni transformarea receptorilor statului în tentacule. Dacă nu există presiune de jos în sus sau aceasta e prea slabă, atunci forţa inversă (care, spre deosebire de prima, nu conteneşte niciodată) va obliga presa să îşi canalizeze atenţia înspre secretele particulare, să despice măruntaiele de carne crudă ale societăţii.

Dacă societatea, prin membri responsabili din rândul său, nu susţine, inclusiv financiar, activitatea de investigare în sus pe care o poate efectua stratul mijlocitor, astfel încât puterea să fie conştientă că este permanent “înţepată”, atunci tendinţa nu poate fi decât cea opusă, şi anume preluarea de către stat a controlului asupra mass-media şi, în consecinţă, inundarea stratului de jos – minţile oamenilor – cu propriile secrete derizorii. (Aşa se explică, printre altele, faptul că televiziunile importante şi ziarele centrale de la noi sunt deţinute sau conduse de interpuşi ai serviciilor secrete.)

Parafrazând o vorbă celebră, cum că inteligenţa pe planetă e constantă, dar populaţia creşte, se poate spune că nivelul curiozităţii populare nu scade niciodată, dar devine esenţial în ce măsură este dirijat în sus, către manevrele oculte ale puterii, sau în jos, spre efemerele noastre conflicte, iubiri şi morţi.

Tendinţa e limpede: strivirea. Jurnaliştii care nu se mulţumesc cu subsolurile realului se împuţinează, iar redacţiile care şi-i mai permit îi strivesc sub noianul de relatări din lumea celor care îşi vând chipul.

Nu întâmplător aceste celebrităţi minore se mutilează prin repetate operaţii estetice: e o nevoie inconştientă de a-şi salva sufletele. Nu întâmplător politicienii acceptă să se schimonosească după cum le cer televiziunile: altfel nu ar mai semăna cu fiinţele “de succes” ale căror secrete goale sunt puse pe tarabe. Nu întâmplător, şi asta e consecinţa cea mai importantă, serviciile secrete fac şi desfac, nestingherite, toate nodurile neştiute: aproape nimeni nu le mai poate cerceta operaţiunile, din moment ce singurele uşi pe care jurnaliştii le mai forţează sunt cele ale oamenilor simpli, care se amăgesc că această atenţie ar furniza un sens nou, şi luminos, vieţilor lor acoperite de foiţa opacă a presei.

Louis Bloom prosperă, iar Gary Webb rămâne singur. Şi moare.

*

Un raspuns to “Foiţa opacă”

  1. Horea

    Un Jake Gyllenhaal fenomenal in Nightcrawler, cred cel mai bun rol al lui de pana acum. Scena in care muta cadavrul in lumina farurilor pentru ca sa obtina maximum de expunere m-a cutremurat si asta e intr-un fel emblematic pentru presa care cauta sa cosmetizeze realitatea pentru ca sa stoarca ratingul maxim. Merita vazut !

    #53951

Lasa un comentariu


8 + 1 =

Search / Caută în site