Ar mai rămâne să ne iubească

Monday, July 27, 2015

Pornesc de la o observaţie şi o mirare: la primul nivel al puterii politice, mersul pe teren – sau “deplasarea în teritoriu” – e o instituţie pe cale de dispariţie.

Nici preşedintele, nici premierul nu mai fac acest exerciţiu necesar, de a “palpa” realitatea de dragul realităţii, nu doar la un eveniment oficial sau în caz de catastrofă naturală. Pare că nimeni şi nimic nu-i mai mişcă să afle cum e viaţa într-un orăşel despre care nu se vorbeşte la ştiri – Adjud, Beiuş sau Corabia, în ce stadiu s-a blocat un proiect de interes public sau, pur şi simplu, cum mai arată chipul unui om de la ţară.

E drept, m-am gândit că s-ar putea să am sechele ceauşiste. Că s-ar putea să duc dorul “vizitelor de lucru” şi că, la o adică, această pretenţie sună populist. Vrem şi tindem spre descentralizare, treburile locale sunt de datoria primarilor şi inclusiv de-aia există prefecturi, ca să adune informaţii şi să le trimită la Bucureşti.

Apoi m-am gândit din nou: şi totuşi. N-ar fi normal ca, printre voiaje externe – unele inutile sau subiective -, preşedintele să dea o tură şi prin satele Vasluiului, mai ales după ce presa constată acolo o ruptură de mentalitate, care ţine de o educaţie primară? N-ar fi de la sine înţeles ca dosarul Roşia Montană să se lase cu o excursie a şefului statului, să audă cu urechile lui ce zic foştii mineri? Sau, la polul opus, n-ar fi interesant să descopere, in situ, dacă poate să ajute în vreun fel lucrările de la Măgurele, unde va funcţiona cel mai mare laser din Europa?

Tot aşa: dacă, după ce pleacă de la Palatul Victoria,  mai are timp şi energie să dea interviuri interminabile, oare n-ar găsi premierul bunăvoinţă şi răbdare să vadă cum se descurcă o comunitate de olteni afectată de caniculă? Sau cum gândesc participanţii la un miting din Secuime? Sau cât mai au de recuperat staţiunile de pe litoral la capitolul “bun gust”?

Să fii responsabil pentru o ţară şi să nu ieşi din Bucureşti decât la vreo tăiere de panglică, să nu fii măcar curios cum miroase în Poiana Narciselor, ce gust are pălinca băută cu sălăjenii, cum de sunt atâţia crackeri în Vâlcea sau de ce fac scandal ieşenii după ce primarul le-a tăiat teii, ăsta e semn de infirmitate sufletească.

Pentru că, la urma urmei, o ţară se încheagă din cele nevăzute. Emoţia ne ţine împreună şi ne aduce înapoi, acasă. Locurile sunt doar cadre, catalizatori sau circumstanţe. Iar dacă nu lucrezi decât pe bază de raportări, contabilităţi ori videoconferinţe, e foarte probabil să nu mai ai de-a face cu oameni, ci doar cu aparenţele create de ei.

Cum s-a creat acest interval al dezinteresului faţă de omul viu? Din ce e făcut ţesutul acestei distanţe?

Un prieten ar spune că e o chestiune de reprezentare, care derivă dintr-o identitate nesigură. (La fel cum Europa orbecăie pentru că îşi refuză propriile întemeieri.) Oamenii ăia, politicienii, nu se simt de-ai noştri. Sau nu ne simt de-ai lor. Nu suntem la fel. Nu ne leagă decât formalitatea votului – căci asta a ajuns, o formalitate. Un alt prieten, mai cinic, ar zice că ei nu resimt suficientă presiune din partea noastră. Nu le e destul de frică de ceea ce le-am putea pricinui; constituim prea rar o ameninţare.

Pun laolaltă cele două viziuni şi dau de eterna dilemă: iubire sau teamă. Un lider, ca să-l urmezi, trebuie să emane fie una, fie cealaltă. Ai noştri stau închişi în birouri şi se uită la noi ca la cinema: suntem nişte extratereştri inofensivi, care se mulţumesc să-i observe.

Ar mai rămâne să ne iubească.

 *

2 raspunsuri to “Ar mai rămâne să ne iubească”

  1. Adrian

    Nu se coboară în mulțime de teamă. De ce să riște să aibă parte de întrebări pertinente ori de situații stânjenitoare? Afirmația de la final este corectă doar că nu cred că cei care ne conduc sunt capabili de așa ceva, este o idee pe care ei nu au cum să o înțeleagă. Singurii pe care îi iubesc sunt cei din oglindă.

    #59887
  2. In ultima vreme si la televizor s-au ferit sa mai apara, ce sa mai vorbesti de iesitul in tara. De parca nu ar avea posibilitatea de a face asta.. oricum se arunca multi bani, macar sa fie cu folos. Sa le aminteasca cineva ca nu mai suntem in secolul 15, sa iesi pe strada si sa te omoare “poporul” sau cine stie de ce ambuscada mai dai. Suntem totusi destul de moderni si civilizati, asa ca.. mai mult curaj va trebuie.

    #60153

Lasa un comentariu


4 − 2 =

Search / Caută în site