Fotbal

“Trebuie să rezistăm!”

Thursday, September 30, 2010

Asta e definiţia României. Orice-am face, oricât de bine am reuşi într-o primă fază, ajungem, invariabil, în acest punct: “Trebuie să rezistăm!”. Ardem grabnic combustibilul, ne ia prin surprindere eventualul noroc, ne entuziasmăm cu mari iluzii, ne iluzionăm cu orice entuziasm. Avem nevoie de orice pai, doar-doar mai înaintăm câţiva metri, doar-doar ne mai... »

Derby-ul sociologic: “U”-CFR

Thursday, September 23, 2010
Derby-ul sociologic: “U”-CFR

Derby-ul Clujului, “U”-CFR, a cărui nouă rundă se dispută vineri, 24 septembrie, iscă un interes major în oraş pentru că reprezintă mult mai mult decât un meci de fotbal. Tradiţia, simbolurile şi ramificaţiile politico-financiare ale celor două echipe fac din această întâlnire o adevărată radiografie sociologică. În spatele lor se află două sisteme şi... »

Victorie şi predicţie. Un fel de sfârşit al “Fricii de sud”

Tuesday, July 13, 2010

La început, m-a enervat orice ştire despre caracatiţa Paul şi predicţiile ei. Plănuiam chiar să scriu un text în care să mă întreb, evident retoric, “ce spune despre noi faptul că ne luăm după un animal”. Indignarea era ca şi pregătită, comparaţiile stăteau la îndemână şi drumul spre discursul de tip “unde-am ajuns” se arăta... »

Frica de sud (25): Nemuritorul

Thursday, July 8, 2010

E fascinant cum un singur om, un vizionar, poate influenţa radical un domeniu al existenţei şi, implicit, lumea întreagă, mai ales dacă în preajma sa creşte cel puţin un discipol care-i înţelege ideile şi care, ulterior, le rafinează. Povestea noastră începe în vara lui 1946, când un olandez pe nume Marinus Jacobus Hendricus Michels... »

Frica de sud (24): Gaugamela

Wednesday, July 7, 2010

Nu ştiu dacă antrenorii de fotbal studiază tactică militară, dar cred că ar putea să se inspire din câteva bătălii istorice şi din soluţiile ad-hoc găsite de marii conducători de oşti. De exemplu, din strălucita victorie a lui Alexandru cel Mare de la Gaugamela, în 331 î.Hr., împotriva împăratului persan Darius al III-lea. Olanda... »

Frica de sud (23): Melo drama

Friday, July 2, 2010

Încerc să-mi păstrez mintea limpede şi să răspund: de ce s-a calificat Olanda? Cum a reuşit să-i elimine pe brazilieni o echipă care, în afara celor două goluri norocoase, şi-a creat doar o singură mare ocazie, cea în care Sneijder a ratat din careu, singur cu Júlio César, când mai erau câteva minute de... »

Frica de sud (22): Practika-taka

Thursday, July 1, 2010

N-am mai scris despre Mondiale, cu toate că în optimi s-au disputat cele mai frumoase două meciuri de până acum (Germania-Anglia şi Argentina-Mexic). N-am mai scris pentru că n-am avut nimic în plus de comentat. Se numeşte lipsă de inspiraţie Revin pentru că, la recomandarea lui Costi Rogozanu, am citit grozavul text despre fotbal... »

Frica de sud (21): Regele Suarez

Saturday, June 26, 2010

Mă bucur că am avut musafiri şi că n-am putut să scriu despre “blatul” Brazilia-Portugalia (0-0) şi despre non-combatul din finalul meciului Spania-Chile (2-1). Au început optimile, dar nu vreau să trec peste faza grupelor fără a încerca un bilanţ subiectiv al primelor 48 de partide: Cele mai frumoase meciuri (dintre cele pe care... »

Frica de sud (20): Okada mare

Friday, June 25, 2010

Ce spuneţi despre următoarea ipoteză – naţionalele ţărilor europene care au cele mai puternice campionate, unde numărul titularilor străini de la principalele cluburi îl surclasează pe cel al autohtonilor, nu ajung prea departe la aceste Mondiale – ? E vorba despre Anglia, Spania, Franţa şi Italia (Germania, mai puţin, pentru că acolo nu s-a... »

Frica de sud (19): Löw profile

Wednesday, June 23, 2010

Când joacă Germania, timpul curge mai încet. Situaţia pare sub control, ocaziile adversarilor, chiar de-ar fi periculoase, nu trezesc panică şi, în general, fotbalul devine un exerciţiu aparent simplu, în care nu sforţările, nu ruperile de ritm şi nu vedetele sunt decisive, ci fixarea problemei, cel puţin o dată, însoţită de execuţie. Gata. Germania... »

Search / Caută în site